Constanţa: Dosarul lui Mazăre, guvernat de numărul Fiarei: 666

Dosarul în care edilul Constanţei Radu Mazăre este anchetat după ce a defilat în uniformă nazistă este înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu un număr mai puţin obişnuit: 666/P/2009.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primarul este cercetat pentru atentat asupra unei colectivităţi, subminarea puterii de stat, infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin, instigare la discriminare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare publică şi apologia infracţiunilor, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob precum şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter, răspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confecţionarea de simboluri fasciste, a unor astfel de simboluri, utilizarea în public de simboluri fasciste, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste sai xenofobe, prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public.

„La 26 ianuarie 2010, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Mazăre Radu Ştefan, pentru infracţiunile susmenţionate“, a declarat procurorul şef de secţie Luminiţa Poenaru.

La începutul lunii februarie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus redeschiderea cazului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările