Consolarea lui Carol I pentru pierderea Basarabiei în 1878: „Dobrogea este despăgubire de război, nu ne este dată ca o compensaţie“

Consolarea lui Carol I pentru pierderea Basarabiei în 1878: „Dobrogea este despăgubire de război, nu ne este dată ca o compensaţie“

Regele Carol I - România în arhiva Bibliotecii Publice din New York Sursa digitalcollections.nypl.org

La 23 iulie 1878, după Tratatul de la Berlin, în care independenţa României este recunoscută doar cu anumite condiţii (cedarea unei părţi a Basarabiei şi recunoaşterea drepturilor cetăţeneşti pentru evrei), regele Carol I era profund mâhnit de atitudinea Europei faţă de România, tratată ca un stat inferior.


Regele scria tatălui său, prinţul Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen: „E trist că Europa sileşte un tânăr stat, care face sforţări către progres şi care şi-a arătat forţa şi puterea de viaţă într-un război sângeros, să cedeze o provincie. Congresul de la Berlin putea să înapoieze Rusiei ceea ce luase acesteia prin Tratatul de la Paris; e însă adânc ofensator ca să se atârne independenţa noastră, câştigată pe câmpurile de bătaie, de cedarea Basarabiei şi trebuie multă răbdare şi moderaţie pentru ca să sufere cineva în linişte aşa procedare! Vom arăta Puterilor mari că ştim să ieşim cu onoare şi din situaţiile cele mai rele!“.

Tratatul de la Berlin impunea României să cedeze Rusiei partea de Basarabie pierdută la 1856,  cuprinsă între Prut la apus, de braţul Chiliei la miazăzi şi de gura râului Stary-Stambul. România primea sangeacul Tulcei ce cuprindea districtele Chilia, Sulina-Mahmudia Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa, Medgidia, plus un teritoriu de la sud de Dobrogea, până la o linie care să plece la răsărit de Silistra şi să se termine la Marea Neagră, la sud de Mangalia.

„Teritoriile de dincolo de Dunăre nu ne sunt date ca o compensaţie pentru Basarabia; le luăm ca despăgubire de război şi pentru că Europa ni le-a dat din iniţiativa ei. Astfel am câştigat foarte mult materialmente şi moralmente şi nimeni nu ne poate refuza stima sa. Districtele pe care ni le-a dat Congresul au un mare viitor; sper ca peste câţiva ani să le aduc într-o stare înfloritoare.

Populaţia de-acolo se simte foarte fericită să fie unită cu România şi mi-a şi trimis Adrese numeroase, la care însă n-am răspuns până acum. La luarea în stăpânire a Dobrogei, voi da o proclamaţie şi poate chiar la toamnă voi vizita această nouă ţară. 

Oraşele de la Dunăre le cunosc; acum câţiva ani am fost primit la Tulcea şi la Sulina cu mari demonstraţii. Constanţa e un port frumos, care, ca şi calea ferată până la Cernavodă, a fost construit de o societate engleză. Sunt acolo instalaţii pentru băi de mare şi câteva hoteluri bune. Clima este sănătoasă. Mangalia este un sat mic şi are însemnătate numai pentru că se poate construi acolo un port excelent, apărat de vânturile de la Nord şi de la Răsărit.

La fixarea fruntariei vom căuta să ne apropiem cât mai mult de Silistra, deoarece Dunărea nu e prea lată acolo şi se poate mai lesne construi un pod“, făcea planuri regele Carol la 1878.

Fruntaria a fost trasată ca o linie dreaptă, la faţa locului, de comisia europeană instituită pentru delimitarea Bulgariei. „Pentru Dobrogea că nu are hotare naturale, fruntaria va fi o linie dreaptă, care să înceapă la 5 kilometri sud de Portul Mangalia şi să se termine aproape de Silistra, astfel încât România să poată comunica peste insula Balta cu noua sa provincie“, notau cronicarii vremii pe baza cărora a fost întocmită colecţia „Memoriile Regelui Carol I al României (de un martor ocular)“; acestea au fost publicate în 17 fascicule la începutul anilor 1900 de Editura Tipografiei Ziarului Universul, fiind retipărite actualmente de Editura ErcPress. 

Cei patru delegaţi români din comisia pentru hotărnicirea Dobrogei au făcut la Silistra un memoriu în care arătau că numai un punct situat la 800 metri de Silistra oferă putinţa construirii unui pod şi mai cu seamă siguranţa comunicaţiilor între ambele maluri, iar mai în jos fluviul e înconjurat de bălţi. 

„Suntem în preseara ocupării Dobrogei“, scria Carol I tatălui său la 10 noiembrie 1878. Ruşii presau obţinerea unui statut special în Dobrogea, unde voiau să-şi instaleze baterii pe malul mării. Trupele ruseşti, de asemenea, voiau trecere liberă pe teritoriul pe care Puterea de la Răsărit l-ar fi vrut al ei, pentru ieşirea la Marea Neagră şi instalarea aici a unei baze de operaţiuni militare. 

„Eu am răspuns că până Dobrogea nu va fi în mâinile noastre, nu putea lua nicio decizie în privinţa ei. Avem acum mult de lucru cu organizarea aparatului administrativ pentru Dobrogea şi trebuie să găsim modul cel mai nimerit de a-l aplica. (...) Eu nu cer altceva decât ca fostul nostru aliat - în ce priveşte trecerea armatelor sale prin România şi prin Dobrogea - să se ţină strict de Convenţia noastră şi de Tratatul de pace, ca să se evite orice conflict. Am de gând ca la sfârşitul săptămânii să mă duc la Brăila să asist la intrarea trupelor mele în Dobrogea. Sper că vom avea tot timp frumos ca acum“, îşi aşternea gândurile regele României independente. 

Pe aceeaşi temă: 

Frământările României la 1878, înainte de preluarea Dobrogei în stăpânire 

Cum a trăit Carol I zilele de dinaintea luării în stăpânire a Dobrogei. Monarhul a trecut Dunărea doar când armata a dat undă verde 

Prima vizită în Dobrogea a prinţului Carol. Domnitorul a aşteptat un an până să intre în teritoriul câştigat la Războiul de Independenţă din 1877-1878

citeste totul despre: