Cât de periculoasă ar putea fi pentru Marea Neagră o poluare cu hidrogen sulfurat provenit de la Azovstal

Cât de periculoasă ar putea fi pentru Marea Neagră o poluare cu hidrogen sulfurat provenit de la Azovstal

Marea Neagră foto: Apele Române

Mii de tone de soluţie concentrată de hidrogen sulfurat, depozitate la Uzina Azovstal, ar putea ajunge în Marea Azov. Autorităţile din Mariupol solicită sprijin internaţional arătând că dezastrul ecologic ar afecta şi Marea Neagră şi Mediterana.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu câteva zile, Vadim Boichenko, primarul oraşului Mariupol, a explicat că bombardarea Uzinei Azovstal de către ruşi poate provoca o catastrofă ecologică deoarece aici sunt depozitate zeci de mii de tone de soluţie concentrată de hidrogen sulfurat ce ar putea ajunge în Marea Azov, apoi în Marea Neagră şi chiar în Mediterana. Edilul a cerut chiar intervenţia specialiştilor Naţiunilor Unite pentru a preveni un asemenea incident.
 
„Scurgerea acestui lichid va ucide complet flora şi fauna Mării Azov. Apoi substanţele periculoase pot pătrunde în Marea Neagră şi în Marea Mediterană", a transmis Vadim Boichenko.
 
Şi Consiliul Municipal al oraşului Mariupol, unde ruşii au instalat o altă administraţie, a transmis un comunicat referitor la deteriorarea structurii tehnice în care este depozitat la Azovstal hidrogenul sulfurat, arată Interfax Ucraina. Toate aceste informaţii nu au putut fi verificate, deocamdată, şi din surse independente. 
 
Serviciile secrete britanice au anunţat că soldaţii ruşi ar fi aruncat peste 700 de tone de bombe peste Azovstal, a treia mare uzină metalurgică din Ucraina. Aici s-au dus cele mai grele lupte din Mariupol deoarece mii de soldaţi ucraineni, inclusiv trupele Azov, s-au baricadat săptămâni întregi în faţa invaziei ruse.
 
Harta Mării Negre şi a Mării Azov foto: Google Maps

 

„Nu e un pericol pentru Marea Neagră”

 
Biologul Adrian Bîlbă spune că, într-adevăr, pentru Marea Azov o asemenea deversare cu acest acid ar fi catastrofală pentru o bună perioadă de timp deoarece ar distruge întreagă viaţă acvatică. Însă, pentru Marea Neagră situaţia nu este similară deoarece această mare are o concentraţie destul de mare de hidrogen sulfurat. 
 
Adrian Bîlbă a explicat că Marea Azov are o adâncime foarte mică (12-13 metri maximum), excepţie făcând doar canalul navigabil care a fost săpat. „În Marea Neagră, de la 200 de metri adâncime este aproape numai hidrogen sulfurat. Nu e un pericol pentru biota (viaţa vegetală şi animală) Mării Negre, dar pentru Azov da”, spune biologul.
 
Pornind de la o adâncime de 100 de metri, în Marea Neagră cantitatea de oxigen dizolvat scade, iar de la 200 de metri şi până la adâncimi de 2.000 de metri se găseşte hidrogen sulfurat, un gaz solubil în apă care, în contact cu aerul, devine inflamabil. Concentraţia de hidrogen sulfurat creşte odată cu adâncimea mării, ajungându-se ca la 2.000 de metri să se atingă o concentraţie de 9,6 mg/litru de apă.
 
Adrian Bîlbă arată că, după o perioadă, hidrogenul sulfurat se oxidează în prezenţa oxigenului şi se transformă în acid sulfuric. 
 
În ceea ce priveşte un potenţial pericol pentru turiştii care vin pe litoralul românesc, biologul susţine că nu există din acest punct de vedere, ci că doar minele marine pot constitui pericole pe litoralul nostru. 
 
Oţelăria Azovstal a fost ultima redută ucraineană din oraşul Mariupol în faţa ruşilor. Acum, după predarea ultimilor soldaţi, forţele lui Vladimir Putin au pus stăpânire pe întreg oraşul-port la Marea Azov, iar experţii militari arată că acum Rusia şi-a creat un coridor terestru până în Crimeea. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările