Vapor scufundat în Marea Neagră. Doi marinari au murit şi altul este dat dispărut. Imagini din timpul operaţiunii de salvare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volgo Balt 179 FOTO marinetraffic.com
Volgo Balt 179 FOTO marinetraffic.com

Cargoul Volgo Balt 179, cu un echipaj ucrainean format din 12 bărbaţi şi o femeie, s-a scufundat în noaptea de miercuri spre joi în largul Mării Negre, la aproximativ 70 de mile marine de Portul Constanţa, din cauza vremii nefavorabile.

Mesajul SOS a fost transmis de pe nava ucraineană la ora 4.40 dimineaţa. În ajutorul echipajului a fost trimisă nava Artemis, a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, şi GSP Falcon, a companiei Grup Servicii Petroliere, comandată de Victor Marina, care se afla pe mare în momentul în care s-a emis mesajul SOS de pe nava ucraineană. 

„Operaţiunea de salvare a început fără întârziere, în condiţii meteorologice deosebit de dificile: vântul bătea cu 50 km/h şi valurile erau de patru metri”, a spus Radu Petrescu, purtătorul de cuvânt Grup Servicii Petroliere. Ca urmare a faptului că s-a acţionat cu rapiditate, zece marinari, printre care şi o femeie, au fost salvaţi şi au primit îngrijirile medicale de urgenţă. 

Doi marinari au murit, un al treilea este căutat

Din păcate, doi marinari au murit, iar unul este căutat în continuare. Cel 10 membri ai echipajului care au fost salvaţi au fost transportaţi la dana de pasageri din Portul Constanţa. Femeia, în vârstă de 26 de ani, care este printre cei zece marinari recuperaţi de la bordul ambarcaţiunii scufundate, a fost preluată de un elicopter şi dusă la Spitalul Judeţean Constanţa întrucât starea de sănătate i s-a înrăutăţit. Astfel că un elicopter al GSP a preluat-o de pe nava GSP Falcon şi a dus-o până la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. De aici, femeia a fost urcată într-un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anamaria Stoica.

Volgo Balt 179 este o navă cargo, care transportă mărfuri generale, fiind construită în anul 1973. Cargoul naviga sub pavilion înregistrat în Insulele Comore, însă avea echipaj ucrainean. Vasul părăsise portul rusesc Rostov pe Don la 6 martie 2021 şi se îndrepta spre Constanţa, unde urma să ajungă în cursul serii de joi, 11 martie. Ultima poziţia comunicată de Volgo Balt 179 la momentul SOS a fost la 76 de mile în largul Mării Negre (peste 130 de kilometri în larg).

Vă mai recomandăm:

Povestea căpitanului Mircea Ionescu, comandantul remorcherului 101. Viaţa închinată salvării marinarilor în pericol

Căpitanul trimis degeaba acum 50 de ani să salveze nava Evangelia, celebra epavă din Costineşti. „Strategia grecilor a fost din prima clipă să meargă pe mituire“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite