Americanii curăţă plaja din Năvodari

Americanii curăţă
plaja din Năvodari

Plaja din Năvodari va fi curăţată de americani.

Reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti şi militari americani vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la o acţiune de ecologizare a plajei din Năvodari.

Ambasada SUA la Bucureşti organizează o acţiune de curăţare a plajei, cu ocazia Zilei Internaţionale de Curăţare a Plajelor. Însărcinatul cu afaceri ad-interim, Dean Thompson, va participa la curăţarea plajei alături de circa 100 de voluntari: angajaţi ai Ambasadei SUA, infanterişti marini şi militari ai Forţelor Terestre ale SUA de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, atât bărbaţi, cât şi femei, precum şi membrii „Let’s Do It Romania”.  Acţiunea are loc sâmbătă, 27 septembrie, între orele 10-14 pe plaja din Năvodari.

Ziua Internaţională de Curăţare a Plajelor, celebrată anual în data de 20 septembrie, este un avertisment cu privire la gunoaiele aruncate în mări şi oceane. Acestea afectează sănătatea oamenilor, a florei şi faunei, precum şi resursele care depind de sănătatea apelor.

Vă mai recomandăm:

Plaje de pe litoralul românesc, mai late cu 60 de metri din 2015

FOTO Ultima zi de vacanţă la malul mării. Litoralul ne-a întâmpinat cu plaje pustii şi terase închise

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: