Acasă la Sylvia Hoişie, „mama“ Polidinului: 50 de ani de muncă în slujba sănătăţii publice a României
0
Sylvia Hoişie este una dintre personalităţile care au marcat istoria Institutului Cantacuzino, care va marca 100 de ani de existenţă.
Reprezentanţi ai Institutului Cantacuzino au vizitat-o acasă pe cea supranumită „mama Polidin“, dr. Sylvia Hoişie. „În vizită la doamna doctor Sylvia Hoişie
În apropierea aniversării celor 100 de ani de existenţă a Institutului, am avut deosebita plăcere de a o vizita pe doamna doctor Sylvia Hoişie, considerată „mama Polidin”. La cei 93 de ani ne-a primit zâmbitoare, elegantă şi optimistă. Nu a ezitat să ne împărtăşească, cu mult entuziasm, aspecte din munca de cercetare pusă, timp de 50 de ani, în slujba sănătăţii publice a României.
Distinsă în gesturi şi în cuvinte, plăsmuind mesaje frumoase venite din suflet, ne-a etalat maniera etică în care s-a format, a muncit şi trăit, valori transmise prin generaţii de profesorul Ion Cantacuzino.
Prin realizările sale, doamna doctor Sylvia Hoişie face parte din galeria personalităţilor care au marcat istoria Institutului „Cantacuzino“, aflăm de pe pagina de socializare a institutului.
Medicul Sylvia Hoişie (93 de ani) a fost o luptătoare. A trăit dramele Holocaustului, stigmatul de a fi „jidancă“, foametea şi mizeria din Transnistria, dar a trecut peste toate acestea şi a reuşit să-şi lege definitiv numele de una dintre descoperirile de excepţie ale Institutului Cantacuzino: Polidinul, injecţia care ne-a protejat zeci de ani de infecţii.
Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, renumitul medic a povestit cum a ajuns să-şi lege numele de vestitul produs Polidin şi cum a reuşit împreună cu echipa institutului să creeze vaccinuri care au salvat viaţa multor oameni.
Povestiţi-ne cum era un student odinioară şi cum aţi ajuns să lucraţi la Institutul Cantacuzino.
Soţul meu, Beno Hoişie, era şi el medicinist, dar în anul Vl a fost recrutat pentru Medicină militară şi a mers la Bucureşti. În anul 1951 l-am născut pe băiatul meu, Andrei, şi un an mai târziu mi-am dat examenul de stat şi am fost repartizată de Ministerul Sănătăţii la Institutul Cantacuzino, pentru că specialitatea pe care am făcut-o la Medicină era Igiena. În timpul facultăţii am lucrat ca internă la spitalele din Iaşi, la un spital de medicină internă şi la cel de boli contagioase, unde, într-adevăr, am început să înţeleg şi să-mi placă medicina. Totuşi, la absolvire, nu am ales spitalul de boli contagioase, ci laboratorul şi aşa am ajuns la Institutul Cantacuzino din Iaşi, o secţie a celui de la Bucureşti.
Cum a fost adaptarea la munca de laborator? V-a ajutat ceea ce aţi învăţat pe băncile facultăţii sau aţi luat-o de la început?
Această secţie se afla într-o clădire alăturată Spitalului Parhon, în care anterior locuiau medici tineri şi surorile medicale. Ulterior, spaţiul a fost dat institutului, numai că el nu dispunea de încăperi necesare funcţionării unor laboratoare şi a fost destul de greu la început. O perioadă am lucrat la Institutul de Igienă, pentru că Institutul Cantacuzino din Iaşi, înfiinţat după cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1951, nu avea bani ca să ne plătească şi abia din anul 1953 am ajuns în institut, care era condus de bacteriologul Petre Condrea, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi şi fost elev al celebrului microbiolog Ion Cantacuzino, un mare specialist în tetanos.
Aici era o secţie de producţie pentru vaccin antitetanic, care ulterior era trimis la Bucureşti, spre a fi finalizat. Tot în acea perioadă se iniţiaseră o serie de cercetări în epidemiologie şi aici am fost eu repartizată, la cercetări epidemiologice şi de laborator. Când ajungi în laborator îţi dai seama că trebuie să înveţi încă pe atâta ca să poţi să înţelegi ceea ce faci. Aşa şi eu am început să învăţ să fac medicină de laborator şi, mai ales, bacteriologie.
Sylvia Hoişie (dreapta) Arhivă personală
„Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 ml de Polidin şi toate reacţiile au fost bune“
De unde a venit ideea de a începe cercetările de laborator pentru a realiza Polidinul?
Sylvia Hoişie: În străinătate, în ţări precum Franţa, Germania, Elveţia, chiar şi Polonia, se foloseau preparate imunostimulatoare pentru creşterea imunităţii, pentru ca organismul să poată lupta împotriva infecţiilor bacteriene. Şi aşa a venit ideea ca şi la noi, la Iaşi şi Bucureşti, să se încerce producerea lor. La Iaşi, din colectivul care a început cercetările făceau parte patru persoane, dar la Bucureşti erau mai mulţi. Eram cu toţii foarte tineri, media de vârstă fiind în jur de 25-26 de ani, şi plini de chef de lucru.
Cât a durat până când să realizaţi produsul care a revoluţionat lumea medicală românească?
După şase ani de muncă s-a reuşit obţinerea acestui preparat pe care l-am numit Polidin. Nu mai ştiu de unde ne-am inspirat în alegerea acestui nume.
Care sunt ingredientele pe care le-aţi folosit la Polidin?
Am folosit pentru acest preparat numai ingrediente româneşti. Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franţa ca să-i aducem în România. Pe lângă microbii indigeni, în compoziţia produsului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu, dar putem spune că şi fiola constituia tot un ingredient. Această cercetare a fost de durată, uneori istovitoare. Am obţinut preparatul prin 1962-1963 şi apoi am început munca de cercetare pe animale de laborator: şoarece alb, cobai, iepuri. Cei de la Bucureşti aveau o tematică, noi de la Iaşi, o altă tematică de investigat. Aşa am reuşit să observăm că preparatul poate să oprească o infecţie, mai ales infecţiile tractului respirator superior.
În 1966 a început producţia de Polidin
Aţi reuşit să înregistraţi produsul?
Da, când partea de cercetare pe animale a fost finalizată, am făcut o cerere la OSIM, nu mai ştiu cum se numea atunci, preparatului i s-a dat dreptul de existenţă şi am primit hârtia de inovator, în primăvara lui 1966. Ulterior, Polidinul a fost testat la Laboratorul de Control al Medicamentului, unde s-a urmărit să se stabilească dacă are un efect pozitiv, să-l controlăm şi dacă nu are efecte secundare nocive asupra organismului.
Cum aţi reuşit să stabiliţi dacă nu are efecte adverse produsul?
L-am testat pe noi. Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 ml de Polidin şi toate reacţiile au fost bune. Şi aşa am primit dreptul de a-l produce. După ce l-am produs a început adevărata cercetare: să vedem în ce afecţiuni este eficient, dacă nu produce la copii efecte adverse, dacă putea fi prescris şi femeilor însărcinate, dacă nu avea o acţiune toxică asupra fătului. Apoi, am primit permisiunea de a-l testa pe comunităţi, pentru a vedea dacă poate fi făcut anterior perioadelor de gripă, şi rezultatele au fost bune. Toată munca noastră era prezentată anual la sesiunile ştiinţifice ale Institutului Cantacuzino din Bucureşti, pentru că unitatea era şi de cercetare, şi de producţie.
Sylvia Hoişie Arhivă personală
Când a început, propriu-zis, producţia de Polidin în România?
Institutul Cantacuzino din Iaşi a început producţia cam în anii ’66. Munca de producţie a fost grea la început, pentru că nu aveam aparatură şi fiolam produsul doar manual. În anii ’70 am obţinut maşini de fiolat şi aparatură modernă pentru perioada aceea.
Care a fost perioada de glorie? În ce an a fost înregistrată producţia cea mai mare de Polidin?
Evident, la început am produs mai puţin, dar în anii 1998-2000, se produceau cam 15 milioane de fiole pe an. Fiecare lot era controlat pe animale. Din fericire, nu am avut niciun fel de necazuri.
În ce afecţiuni se prescria Polidinul?
Medicii îl prescriau pentru preîntâmpinarea infecţiilor respiratorii, mai ales iarna şi primăvara. Mulţi au folosit preparatul în infecţii ginecologice, şi chiar un specialist în oncologie îl prescria pentru a preîntâmpina metastazele în cancerul la sân.
Oamenii îşi aduc aminte că injecţia cu Polidin era foate dureroasă.
Depinde cum era făcută. Dacă se făcea subcutanat durea, însă, dacă serul era injectat intramuscular, nu. Depinde şi de asistentul care făcea injecţia.
„Mi se spunea «Doamna Polidin»“
Ce alte produse aţi mai scos pe piaţă în cadrul Institutului Cantacuzino din Iaşi?
Văzând că rezultatele şi cerinţele erau mai mari, colectivul s-a înmulţit, au venit medici tineri şi tehnicieni şi am reuşit să mai obţinem şi alte preparate: un ser specific pentru infecţiile căilor respiratorii superioare numit Bronhodin, în concentraţii diferite, sau Aerodin, care erau cu instilaţie nazală. Mai târziu, am creat un preparat care conţinea Candida şi care avea un rezultat foarte bun în alergii (IBC 10), apoi ne-am gândit să facem un produs de administrat pe cale orală, şi aşa a apărut Orostim. În anii ’70, la Iaşi, s-a produs şi vaccinul antiholeric. A fost nevoie de mare atenţie, căci era suficient să pătrundă în apa curentă doar câţiva microbi, mai ales că ţevile de apă sunt aproape de cele de la canalizare, şi s-ar fi declaşat o epidemie în oraş. Şi totuşi nu am avut niciun accident.
Se încarcă comentariile...
