40 de ani de rafinare a ţiţeiului la Midia. Istoria celei mai mari rafinării din sud-estul Europei

40 de ani de rafinare a ţiţeiului la Midia. Istoria celei mai mari rafinării din sud-estul Europei

FOTO: Rompetrol

De 40 de ani, staţiile de rafinare a ţiţeiului funcţionează fără oprire la Midia. Istoria Petromidiei începe în 1979, la malul Mării Negre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rafinăria Petromidia Năvodari a împlinit 40 de ani de activitate. Pe 29 iunie 1979 s-a pornit prima instalaţie de „distilare atmosferică”, împreună cu facilităţile din fluxul tehnologic, parcul de ţiţei, de benzină, motorină şi păcură. Produsele rezultate la Midia se vindeau pe piaţa internă şi la export.

„Petromidia reprezintă motorul dezvoltării localităţii Năvodari din ultimii 40 de ani, dar şi inima Grupului KMG International – care stă la baza succesului Rompetrol în bazinul Mării Negre. Sărbătorim împreună cu oamenii care au construit povestea Petromidia, prezenţi la toate etapele care au definit ceea ce înseamnă astăzi Petromidia – un model de eficienţă şi profesionalism”, a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International, joi, 5 septembrie, cu ocazia sărbătoririi celor 40 de ani de existenţă a Petromidiei.

Istoria propriu-zisă a rafinăriei începe în anul 1975, când se semnează decretul numărul 363 de înfiinţare a Combinatului Petrochimic Năvodari. Apoi, în 1976, încep lucrările de consolidare a terenului unde va fi ridicat noul combinat petrochimic. În perioada 1977-1978 sunt continuate lucrările de construcţie şi începe recrutarea personalului.

Toate lucrările de construire sunt finalizate după pornirea rafinăriei, în perioada anilor 1982-1989 când au fost puse în funcţiune şi instalaţiile de hidrofinare benzină, reformare catalitică, fracţionare gaze, separare aromate şi recuperare sulf, instalaţia de cocsare şi multe altele.



După decembrie 1989, Combinatul şi-a schimbat denumirea în Petromidia, devenind societate comercială pe acţiuni, capitalul social fiind împărţit între Fondul Proprietăţii de Stat (70%)) şi Fondul Proprietăţii Private (30%).

Un moment negru în istoria Petromidiei a fost anul 1996 când rafinăria a fost pusă de guvern pe lista de lichidare. După nenumărate intervenţii din partea sindicatelor şi conducerii de la acea vreme, unitatea scapă de desfiinţare. După 5 ani, în 2001, Petromidia este preluată de Grupul Rompetrol care începe un proces de modernizare a rafinăriei, pentru ca în anul 2003 să primească titlul de „Rafinăria anului în Europa Centrală şi de Est” din partea Asociaţiei Mondiale a Rafinorilor.

În anul 2007, Petromidia este cumpărată de KMG (KazMunayGas) din Kazahstan, compania de stat a acestei ţări. Finalizarea preluării tuturor acţiunilor de la Rompetrol are loc în anul 2009. Pe platformele de la Midia încep o serie de investiţii în modernizare şi tehnologizare, astfel că în 5 ani se ajunge ca rafinăria să prelucreze mai mult de 5 milioane de tone/an de materii prime, fiind cea mai mare cantitate prelucrată vreodată de o rafinărie românească. Anul trecut, Petromidia a prelucrat 5,9 milioane de tone de materii prime.



„Petromidia şi-a pornit prima instalaţie în 1979 – Distilare Atmosferică – iar de atunci a început o evoluţie care este dusă mai departe cu investiţii majore, an de an. Doar în 2019, sunt alocate peste 50 de milioane de dolari pentru alinierea şi continuarea modernizării instalaţiilor, dar şi pentru digitalizarea rafinăriei Petromidia”, spun reprezentanţii Rompetrol Rafinare.

În perioada 1979-2018, Petromidia a procesat un volum total de 122,8 milioane tone de materii prime şi 3,1 milioane în prima jumătate a acestui an, obiectivul pentru 2019 fiind atingerea unui alt record istoric – 6,1 milioane tone.

Pe platforma Petromidia lucrează în acest moment peste 2.800 de oameni, angajaţi direcţi ai grupului, dar şi subcontractori. Contribuţia anuală a Rompetrol Rafinare (operatorul rafinăriei Petromidia) la Bugetul de Stat al României este de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

Pe aceeaşi temă:

Istoria ultimului bastion al petrochimiei româneşti. Trei decenii de la prima producţie a polimerilor pe platforma Rompetrol de la Midia

KMG, proprietarul Rompetrol, va extinde reţeaua de benzinării şi va construi o centrală de cogenerare la Petromidia

Rompetrol Rafinare va efectua o revizie programată a rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: