Un motociclist român a fost prins de poliţiştii britanici gonind cu aproape 300 km la oră. Ce a urmat după ce a fost arestat VIDEO

Un motociclist român a fost prins de poliţiştii britanici gonind cu aproape 300 km la oră. Ce a urmat după ce a fost arestat VIDEO

Marian Drăgoi a fost condamnat la 46 de săptămâni de închisoare. FOTO Captură BBC

Un tânăr motociclist român, în vârstă de 19 ani, a fost prins de poliţiştii britanici în timp ce gonea cu o viteză uluitoare, de circa 290 de kilometri la oră. Poliţiştii au fost nevoiţi să se ia la întrecere cu el şi le-a luat aproape 40 de minute ca să-l blocheze.

Marian Drăgoi, un tânăr român de 19 ani, a fost prins de poliţişti şi arestat, după o cursă ca în filmele de acţiune. Poliţiştii britanici au apelat inclusiv la un elicopter pentru a-l bloca.

 

 

Românul deţine o motocicletă Honda CBR 1000., dar nu avea permis, iar numerele sale erau false, relatează The Times. Drăgoi a avut şi alte probleme cu legea. El îşi pierduse locul de muncă din cauza pandemiei, iar înainte de asta a ieşit pozitiv la consum de cocaină. 

Strania cursă a avut loc anul trecut în mai, pe autostrada M1, iar românul a trecut prin comitatele Hertfordshire, Bedfordshire şi Buckinghamshire. Potrivit BBC, tânărul a urcat de trotuare cu motocicleta, a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi pe contrasens înainte de a fi prins şi arestat într-o staţie de alimentare.

Odată prins, Drăgoi a fost arestat şi acuzat de conducere periculoasa, conducere fără permis şi fără asigurare. Avocatul românului a încercat să-l salveze de închisoare şi să-l înduplece pe judecător spunând că tânărul  a dat doar dovadă de lipsă de maturitate. Nu a reuşit, iar clientul ei a fost condamnat la 46 de săptămâni de închisoare, iar timp de doi ani şi cinci luni nu va amea avea voie să se urce pe motocicletă. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările