Un fost bucătar român a ajuns vedetă de film în Spania: „Domeniul artistic e singurul unde nu sunt judecat pentru că m-am născut în România”

Un fost bucătar român a ajuns vedetă de film în Spania: „Domeniul artistic e singurul unde nu sunt judecat pentru că m-am născut în România”

Florin Opriţescu a jucat multe roluri de gangster. FOTO: Arhivă personală

Florin Opriţescu (41 de ani) joacă rolul unui mafiot român într-unul dintre cele mai apreciate thrillere din 2021, de pe Netflix - „Sub zero”. Românul, care şi-a început cariera în Spania ca bucătar, iar apoi a fost constructor, a ajuns să fie cunoscut publicului spaniol după ce a jucat într-unul dintre cele mai populare seriale din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Românul a ajuns în Spania în 2000 şi a început de jos, ca ajutor de bucătar, şi a avansat treptat până la stadiul în care şi-a deschis propriul restaurant în Barcelona. Apoi, a lucrat în construcţii. Într-o perioadă în care nu avea slujbă, Florin a lucrat ca figurant la mai multe filme şi aşa şi-a dat seama că vrea să devină actor. A absolvit un curs de actorie în Barcelona, oraşul unde locuieşte, şi încet-încet, a avansat în carieră. A devenit cunoscut în Spania după rolul din unul dintre cele mai populare seriale spaniole „Mar de plastico”, în care joacă rolul unui mafiot sârb. Cele mai multe roluri de până acum au fost de „băiat rău”. 
 
Florin a vorbit cu „Adevărul”  despre viaţa sa în Spania, despre cariera cinematografică şi despre modul în care sunt văzuţi românii acolo. Este căsătorit cu o braziliancă şi are doi copii care vorbesc cinci limbi.

Rol de mafiot român într-un apreciat thriller de pe Netflix

 
Ultimul film în care ai jucat - Sub zero - este unul dintre cele mai apreciate thrillere din 2021 pe Netflix. A fost o peliculă lansată pe timp de pandemie. Cum a fost pentru tine experienţa acestui film?
 
Filmul „Sub zero” a fost filmat la începutul anului 2019, mai exact în februarie şi martie. A fost o experienţă frumoasă, dar a avut şi momente mai dificile pentru felul în care am filmat, şi anume în acel autobuz imens (care a fost construit într-un platou, într-o navă industrială la marginea Madrid-ului) şi fiecare în pătratul lui de unu pe unu. Pentru mulţi dintre noi, actorii, a fost una dintre cele mai tehnice filmări. Eu am filmat 14 zile, iar în total filmul s-a filmat în două luni. Aş repeta experienţa sincer să fiu. Când am văzut rezultatul, într-un cinematograf din Barcelona, am rămas uimit, mi-a plăcut mult filmul. Chiar dacă citisem scenariul, m-a ţinut cu sufletul la gură. A meritat efortul.
 
În film eşti un deţinut român condamnat pentru proxenetism şi crimă organizată, cel mai periculos din grupul de condamnaţi care trebuie transferaţi într-o altă închisoare. Nu este singurul rol de „băiat rău” pe care l-ai interpretat. Crezi că acest tip de roluri ţi se potrivesc mai bine sau e doar o coincidenţă?

Da, joc rolul unui proxenet, traficant de arme. Ca să fiu sincer, personajul ar fi trebuit să fie un sârb pe stilul celor din grupul „Pink Panter”, aşa mi l-a prezentat Lluis, regizorul care este şi unul dintre scenariştii filmului. Eu însă cum am tot interpretat mafioţi sârbi, ruşi, albanezi, croaţi, însă mai puţin români, voiam să pot juca în limba mea şi să pot improviza fără nicio limită (care ar fi putut să mi-o pună o limbă pe care nu o vorbesc cursiv). Aşa că i-am propus regizorului ca personajul să fie român. Mi-a cerut nişte exemple de interlopi şi cum, din păcate, nu ducem lipsă, i-am prezentat câteva cazuri cunoscute şi în afara ţării şi l-am convins. Aşa a apărut Mihai Lungu. Nu ştiu dacă mi se potrivesc mai bine aceste roluri, însă din cauza imaginii pe care o au spaniolii despre români îmi sunt oferite aceste roluri din ce în ce mai mult. Este ceea ce scriu scenariştii şi ceea ce se vinde mai mult. Am jucat şi roluri de persoane ce aveau job-uri mai normale (meseriaş în construcţii sau director de documentare, ziarişti de război) însă nu au avut aceeaşi priză la public. Din ce am înţeles, are legătură cu faptul că oamenii îşi aduc mai repede aminte, simpatizează mai mult rolurile de tipi duri, decât cu cele de persoane cinstite.
 
Pentru a fi credibil în orice rol, trebuie să te transformi în personajul interpretat. Ai un truc care te ajută să devii „băiatul rău” pe care-l vedem în filme?
 
Când interpretez un rol antagonist (interlop, mercenar de război etc) mă ajută foarte mult muzica. Îmi aleg câteva piese care simt eu că i se potrivesc personajului şi de fiecare dată când mă duc înspre locul filmării îmi pun aceste piese şi mă izolez într-un fel de restul lumii, vorbesc doar strictul necesar. De asemenea, vestiarul, machiajul, tatuajele, toate acestea mă ajută să mă transform în personajul pe care-l joc în proiectul respectiv.
 
Care a fost cel mai complex rol pe care l-ai jucat până acum? Care a fost cel mai de succes la public film în care ai jucat?
 
Cel mai complex rol pe care l-am jucat până în momentul de faţă este cel a lui Vlad Dragic, un interlop de naţionalitate sârbă ce, în trecut, luptase în războiul din Balcani. Cel mai de succes proiect în care am jucat până la ora actuală este serialul „Mar de plastico” în care am avut rolul despre care vă vorbeam înainte : Vlad Dragic. Este încă disponibil pe platforma Netflix în mai multe ţări, precum şi în România.
 

„În fiecare luni seara se uitau la serial între 2.891.000 şi 3.728.000 de persoane”

 
Care a fost primul tău rol într-un film, ce personaj ai interpretat? Cum a fost experienţa?
 
Aici o să vă vorbesc despre două proiecte: unul semiprofesionist numit „Leaving Hotel Romantic„. De ce zic că e un proiect semiprofesionist? Pentru faptul că a fost creat, filmat şi produs de o şcoală de cinematografie cu sediul în Sitges (un oraş aproape de Barcelona), iar cei din echipa tehnică şi artistică am lucrat de dragul artei cum s-ar zice (din punct de vedere material câştigul a fost minim). În acest film aveam rolul unui recepţioner, pe nume Eduard, ce lucra într-un hotel modest şi care pentru a face un ban în plus decide să vândă droguri clienţilor, dar este cam depăşit de situaţie. Am filmat în întregime în engleză şi eram unul dintre protagoniştii filmului. Durata filmării, în cazul meu, a fost de 21 de zile şi am pus toată dragostea şi profesionalismul de care am fost capabil în momentul respectiv. Rezultatul a fost unul destul de bun, iar filmul a avut premierea la cunoscutul Festival Internaţional din Sitges. Al doilea proiect, care a venit la puţin timp după terminarea filmării celui mai sus menţionat, se numeşte „Dos a la carta” (Meniu pentru doi) este o comedie în care jucam rolul unui interlop român pe nume Domnul Bălănescu. Acesta a fost primul proiect profesionist în care au început să mă trateze ca pe un adevărat actor cu tot ce i se cuvine unuia. Aceste două proiecte le-am filmat acum 8 ani de zile. Cum se zice: toate începuturile sunt grele.

Care a fost rolul după care ai început să fii recunoscut pe stradă? Ce ai simţit când te-au salutat fanii pe stradă?
 
În 2016,  am filmat serialul despre care v-am vorbit înainte: „Mar de Plástico”. Serialul a fost transmis pe canalul de televiziune „Antena 3” şi  audienţa a fost cât se poate de bună, ca să nu zic foarte bună: în fiecare luni seara se uitau la serial între 2.891.000 şi 3.728.000 de persoane. Cu rolul ce îl jucam în acest serial a început să mă cunoască lumea în Spania şi să mă oprească pe stradă pentru a mă felicita şi a ne face o poză împreună. Cum serialul a început să fie transmis şi pe Netflix în anul 2017 şi încă este disponibil pe platformă, încă mai primesc mesaje şi mă mai opresc oamenii pe stradă pentru rolul acesta şi nu numai. Simt o mare satisfacţie personală de fiecare dată când se întâmplă acest lucru. Îmi place să văd că rezultatul artei mele are un asemenea impact pozitiv asupra populaţiei unei ţări şi asupra populaţiei mondiale (cu apariţia atâtor platforme proiectele pot fi văzute în lumea întreagă şi dacă sunt proiecte de bună calitate se menţin destul de mult timp pe aceste platforme). 
 
Care e cea mai mare provocare pentru tine când abordezi un rol?
 
De obicei, joc roluri negative şi în multe dintre ele reprezint persoane din Europa de Est. Există spectatori care nu au avut posibilitatea să călătorească şi să cunoască diferenţele existente între culturile acestor ţări şi ne „bagă pe toţi în aceeaşi oală”. Pentru ei şi nu numai încerc să se vadă o diferenţă între personajele pe care le joc. Mă refer la o diferenţă de caracter şi de atitudine pe lângă diferenţa lingvistică ce se poate observa. Fiecare rol pe care îl joc reprezintă o provocare pentru mine. Faptul de a intra de fiecare dată în pielea altei persoane necesită o dedicare specială, un proces de creare a unui univers unic.
 
Ai un actor preferat? Un film/gen de film preferat?
 
Îmi place mult stilul următorilor actori şi actriţe: Marlon Brando, Christoph Waltz, Gerard Butler, Meryl Streep, Marcel Iureş, Vlad Ivanov, Maia Morgenstern, Pedro Casablanc, Javier Gutierrez. Filme şi seriale preferate : Inglourious Basterds, La isla minima, Nasdrovia (serial- comedie neagră), Lupin (serial). Cât despre genurile filmelor care îmi plac pot zice că îmi plac toate genurile, condiţia principală este să aibă un scenariu bun, să lase un mesaj spectatorilor şi actorii / actriţele să fie credibili, naturali.  „Singura distracţie pe care mi-o permit este atunci când am terminat de filmat un proiect şi suntem invitaţi cu toţii la cheful de sfârşit de filmare”.

Îţi plac filmele româneşti din aşa-zisul noul val al cinematografiei româneşti? Ai planuri să joci în producţii româneşti? 
 
Îmi plac filmele româneşti, desigur. Sunt filme bune care căştigă multe premii la festivaluri internaţionale, dar care, din păcate. au o viaţă cinematografică scurtă (rulează puţin în cinematografe, lumea preferă filmele americane). Îmi place mult serialul „Las Fierbinţi” şi cu ocazia asta vreau să-i feicit pe toţi cei implicaţi: echipa tehnică şi artistică. Mi-ar plăcea mult să joc în producţii romaneşti şi sunt sigur că va veni şi vremea aceea, dar cum se zice: toate la timpul lor.
 
Cum arată agenda ta de job anul acesta şi anii viitori? Există deja proiecte în care vei fi implicat şi despre care ne poţi spune?
 
Anul trecut a fost un an greu şi diferit. Ca şi în multe alte domenii, industria filmului şi a televiziunii spaniole a avut foarte mult de suferit. Anul acesta sperăm fie mai bine, însă cu atâtea cazuri de Covid-19 care, din păcate, nu scad, se pare că situaţia nu este prea bună. Să speram că totul o să se redreseze, dar deocamdată proiectele care se filmează aici, în Spania, nu sunt foarte multe, iar cele care totuşi se filmează au alt ritm, cu o mare responsabilitate din toate punctele de vedere şi asta din cauza „Noii Normalităţi” la cu care trebuie să ne obişnuim.
Meseria de actor este una foarte instabilă şi cu atât mai mult în situaţia de faţă. Ceva proiecte sunt, dar prefer să vorbesc despre ele când deja le filmez, nu înainte. Se pot întâmpla multe lucruri ca un proiect să nu înceapă să se filmeze şi în vremurile prin care trecem, totul este sub semnul întrebării.
 
Cum arată o zi din viaţa ta când filmezi?
 
Când filmez sunt plecat în deplasare, nu prea filmez în Barcelona, mai mult filmez în Madrid sau alte părţi ale Spaniei, dacă nu în afara ţării. Ce îmi place e că de multe ori avem zile libere între filmare şi filmare, şi atunci profit să fac turism. Eu mănânc cam de toate, aşa că faptul de a putea savura mâncarea tipica zonei respective pentru mine este o adevărată plăcere. Ziele în care filmez nu fac mare lucru din cauza faptului că sunt 100 % disponibil fizic şi psihic proiectului în cauză. Sunt o persoană foarte strictă, perfecţionistă şi autocritică, aşa că totul trebuie să iasă aproape la perfecţie, având în vedere că nu sunt robot şi unul mai poate greşi, dar asta foarte rar mi se întâmplă.
 
Oamenii cred că viaţa de actor este o continuă sărbătoare, cu participări la festivaluri, premii, interviuri, petreceri, distracţie. Spune-ne despre viaţa actorilor pe care oamenii nu o văd.
 
Da, mă gândesc că multă lume crede că noi trăim într-o continuă distracţie. Sincer să fiu, pentru mine, singura distracţie pe care mi-o permit este atunci când am terminat de filmat un proiect şi suntem invitaţi cu toţii la cheful de sfârşit de filmare. Atunci mă duc liniştit la acel party, ştiind că am făcut tot posibilul ca rezultatul să fie unul cât mai bun. Noi actorii nu lucrăm numai în faţa camerei când se strigă „ACŢIUNE”, cu mult înainte de asta începe munca noastră. Aici, în Spania, majoritatea actorilor/actriţelor au un reprezentant/manager, iar jobul lor este să ne aducă în faza de casting. Când am primit toată informaţia despre casting-ul respectiv trebuie să clădim personajul în funcţie de acele pagini din scenariu pe care le-am primit, deci trebuie să luăm o decizie despre personajul nostru şi să mergem bine pregătiţi la casting (în zilele de astăzi, cu pandemia, facem mai multe self-tape-uri decât casting-uri live). După ce am făcut un casting sau mai multe şi până la urmă ne-au confirmat pentru rol, primim scenariul şi trebuie să ne punem pe învăţat. Urmează repetiţiile, probele de vestiar, de machiaj şi probele de cameră. După toate acestea, încep filmările şi acolo trebuie să mergem cu toată informaţia asimilată, cu textul bine ştiut şi pregătit, să se lase modelat de regizor în funcţie de ceea ce doreşte să încerce sau de ceea ce crede că e mai bine pentru scena respectivă. Eu, cum am doi copii, aleg/triez evenimentele, festivalurile, interviurile la care mă prezint. Asist numai la cele care cred eu şi agentul meu că sunt necesare şi importante. Când văd rezultatul final al muncii mele într-un cinematograf sau la televizor, doar atunci respir uşurat şi simt satisfacţia lucrului bine făcut.
 

„Cred că în societatea spaniolă există idei preconcepute despre români”

   Crezi că există în societatea spaniolă idei preconcepute despre români? Crezi că faptul că mass-media relatează multe ştiri despre infracţiuni comise de români îi influenţează pe oameni? Au fost situaţii în care ai fost privit cu suspiciune pentru faptul că ai fost român? 
 
Da, cred că în societatea spaniolă există idei preconcepute despre români. Ceea ce canalele de televiziune transmit la ştiri îi influenţează pe cei ce nu au călătorit, pe cei ce nu au avut ocazia de a cunoaşte români cinstiţi, şi din cauza acestui fapt, mulţi fac greşeala de a generaliza. Singurul domeniu în care nu sunt judecat pentru faptul că m-am născut în Romania şi mă simt la fel de bine tratat ca spaniolii este în domeniul artistic, unde suntem apreciaţi pentru rezultatul muncii noastre.
 
Să reuşeşi să intri într-un domeniu atât de competitiv precum cinematografia într-o limbă care-ţi este străină (practic în două limbi pentru că joci şi în engleză, şi în spaniolă) nu este uşor deloc. Cum ai reuşit?
 
Faptul că vorbesc cursiv şi alte limbi în afara limbii spaniole este un avantaj. După 20 de ani de trai în Spania vorbesc spaniolă la un nivel înalt, de multe ori trebuie să îmi stâlcesc felul de a vorbi, să pun puţin accent pentru a juca un personaj sau altul. Cred că tot ce am făcut până în momentul de faţă a fost cu ajutorul lui Dumnezeu şi datorită faptului că iubesc ceea ce fac şi nimic nu mi se pare imposibil. Cum am zis, sunt un tip perfecţionist şi dacă fac o greşeală sigur a doua oară nu se mai repetă. În domeniul în care activez se pune foarte mult preţ pe gradul de profesionalism de care dai dovadă, cred că acesta este un punct în favoarea mea. Când vrei ceva cu adevărat şi faci tot posibilul ca acest lucru să se realizeze, până la urmă reuşeşti.
 
Când şi cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru actorie? Cum ai intrat în lumea cinematografiei spaniole?
 
La sfârşitul anului 2010, după ce am închis un restaurant ce-l aveam împreună cu nevasta mea, am avut o perioadă când am făcut o mică pauză din punct de vedere al muncii. După aproximativ o lună de căutat ceva de lucru, negăsind nimic în domeniile pe care le controlam (bucătăria şi construcţiile) m-am înscris la câteva agenţii care pregăteau şi trimiteau figuranţi la filmări. Aşa am avut primul contact cu lumea filmului şi a televiziunii, făcând figuraţii. După vreo 6 luni, am decis că vreau să devin actor şi nu am mai făcut figuraţii, am început să studiez actoria. Am făcut timp de 4 ani cursuri de actorie pentru cameră şi în acelaşi timp filmam scurtmetraje şi anunţuri publicitare (reclame). Nu am apucat să fac teatru deoarece deja aveam doi copii şi trebuia să întreţin o casă împreună cu nevasta, iar din teatru nu se putea trăi decent. După aceşti 4 ani de studii, în limba engleză, la academia Frank Stein Studio care era şi încă e administrată/condusă de o foarte buna directoare de casting din Irlanda, numită Luci Lenox, am continuat să fac castinguri care îmi ieşeau din ce în ce mai bine. Aşa am început să lucrez tot mai mult ca actor secundar în filme şi seriale. Se zice că începuturile sunt grele şi aşa este, dar dacă pui toată dorinţa şi pasiunea în joc, până la urmă tot iese ceva, musai.
   
Spune-ne despre viaţa ta în România înainte de a emigrat în Spania. Ai făcut studii sau ai activat în profesii legate de artă/actorie?
 
Singurul meu contact cu lumea artei în România au fost anii în care am cântat la chitară şi voce de la vârsta de 6 ani până la cea de 11 ani, în grupul numit Flores şi condus de profesorul Ioan Mătăsaru. După aceea, am început cu sportul şi am uitat de artă până la vârsta de 30 de ani când, cum v-am explicat mai înainte, din voia sorţii am intrat în contact cu cea de-a şaptea artă. În România, am făcut şcoala generală la Colegiul Bănăţean din Timişoara, la Liceul Sportiv „Banatul”, iar după aceea am studiat doi ani la facultatea Politehnica Timişoara şi la o facultate particulară de vameşi. Până la urmă, am decis să plec din ţară şi cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns în Barcelona. 
 

Primul job, într-un restaurant. Următoarea meserie - în construcţii 

 
Ai avut mai multe meserii înainte de a deveni actor. Povesteşte-ne un pic despre cum ţi-ai câştigat existenţa în Spania până să devii actor? Care a fost cea mai mare provocare pentru tine în acea perioada?

Da aşa e, am lucrat în mai multe domenii înainte de a deveni actor. Primul meu job a fost într-un restaurant unde am început de jos de la ajutor de bucătar şi încet-încet am trecut prin toate compartimentele unei bucătţrii: am început cu salate şi deserturi, după care am trecut la carne şi garnituri calde, de acolo am ajuns la sosuri, felurile întâi calde şi la „cântatul” de comenzi (când ospătarii aduceau o comandă, eu le strigam tuturor ce aveau de pregătit) şi până la urmă am ajuns sub chef. Am lucrat în acest restaurant timp de 6 ani. Următoarea meserie a fost în construcţii, am învăţat să montez pereţi şi tavane de rigips şi să zugrăvesc. Am lucrat în acest domeniu vreo 5 ani, după care mi-am luat inima în dinţi şi împreună cu nevasta mea am deschis un bar - restaurant cu mâncare specifică din România-Brazilia-Spania. Am rezistat cu restaurantul deschis un an, după care, o dată cu începerea crizei imobiliare, am fost nevoiţi să închidem. Cea mai mare provocare din acea perioadă a fost să pot să îmi întreţin familia, să îmi cresc copiii cum se cuvine şi să fiu cu actele în regulă la zi (se refăcea permisul de şedere şi de muncă în fiecare an la început, după care o dată la doi ani şi pentru asta se ţinea mult cont de câte luni lucram pe an, în funcţie de asta îmi prelungeau permisul sau nu).
 

Soţie braziliancă. Copiii vorbesc 5 limbi 

 
Ce îţi lipseşte din România când eşti în Spania? Ce ai lua cu tine din Spania când vii în România?

E ciudat sentimentul pe care îl am după 20 de ani de viaţă aici: îmi e dor de România când sunt în Spania şi viceversa. Îmi e dor de prieteniile pe care le-am lăsat în ţară când am plecat, de o parte a familiei mele ce a  rămas în România (mama mea şi tatăl meu fiind stabiliţi aici de ceva timp deja), de bisericile ortodoxe cu mirosul şi atmosfera lor caracteristică, de umorul românesc şi, nu în ultimul rând, de mâncarea tipică ţării noastre. Aş lua cu mine când merg în România: felul de a trăi zilnic cu o violenţă aproape inexistentă a spaniolilor (mă refer la obiceiul de a sări la bătaie), obiceiul de a te pune la rând şi a întreba care este ultimul, muzica lor caracteristică (flamenco, bolero español). 

Faci parte dintr-o familie internaţională. Povesteşte-ne despre soţia şi familia ta? Cum se împacă viaţa de actor cu viaţa de familie? Ce faci în timpul liber?

Am cunoscut-o pe nevasta mea, Rosi, acum 19 ani şi ceva în acel restaurant în care am lucrat când am ajuns în Barcelona şi de atunci sutem împreună, susţinându-ne la bine şi la rău. Avem o relaţie bazată pe încredere, respect şi dragoste. Avem doi copii, un băiat pe nume Luca Florin de 17 ani şi o fată pe nume Luana Marie, de 13 ani. Copiii vorbesc 5 limbi (româna, portugueza deoarece nevasta mea este braziliancă, spaniola sau cum se numeşte aici castellana, engleza şi la şcoală vorbesc catalana) iar în casă ne bucurăm de un mixt culinar bazat pe bucătăria românească, braziliană şi spaniolă. Familia m-a susţinut încă de la începutul carierei mele de actor şi înţeleg şi respectă pasiunea ce o simt pentru această meserie cu toate pro-urile şi contra-urile de vigoare.
Când sunt liber, eu, copiii şi nevasta petrecem mult timp împreună la plajă cu câinele, plimbându-ne prin Barcelona, la cinematograf sau la un bun restaurant (în ultimul an, am ţinut cont de restricţiile impuse de guvernul spaniol din cauza pandemiei).
    
Cum ai ales să te stabileşţi în Barcelona? Ce-ţi place cel mai mult la acest oraş?

Barcelona e un oraş mare şi frumos cu un mix cultural spectaculos. Dintotdeauna mi-a plăcut şi speram să ajung vreodată să-l cunosc, dar nu mă gândeam că o să ajung să trăiesc în el. Când am ajuns aici şi am descoperit un oraş atât de frumos şi cosmopolit cu marea la doi paşi, am ştiut că aici o să rămân şi aşa a fost.
 
Ai avut o evoluţie în carieră foarte interesantă. Ai fost bucătar, ai lucrat în construcţii şi acum eşti actor de succes. Ai făcut asta în timp ce ai avut familie şi copii. Care e secretul tău? Cum ai reuşit?
     
Cred că destinul fiecăruia este scris. Eu mi-am ascultat întotdeauna inima, m-am rugat mult la Dumnezeu şi nu m-a lăsat nicio clipa. Am făcut şi fac totul cu bun-simţ şi mi-a servit drept exemplu proverbul:  „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Nu este o formulă exact de cum trebuie făcute lucrurile, fiecare trebuie să o găsească şi să o pună în practică pe a lui. Mai am foarte multe lucruri de făcut ca să mă simt pe deplin realizat şi cred că, cu ajutorul Celui de Sus, cu familia lângă mine şi sănătate maximă totul e posibil.
 

Carte de vizită 

Născut. Timişoara, 21.09.1979
Studii: Liceul Sportiv „Banatul”, doi ani  la facultatea Politehnica Timişoara
Profesie: actor, bucătar, a lucrat în construcţii
Locuieşte: Barcelona
Familie: căsătorit, 2 copii. 
   

Vă recomandăm să mai citiţi

 
 

Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 

Imagini din aceeasi galerie
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
  • Florin Oprițescu, actor român celebru în Spania. FOTO: Arhivă personală 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările