Un domino spectaculos din peste 3.000 de piese de BCA a fost format între două pieţe din Cluj. Proiectul a beneficiat de o finanţare de la UE cu de 16.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimele piese ale domino-ului au căzut în Piaţa Mihai Viteazul. FOTO: Vaczi Roland
Ultimele piese ale domino-ului au căzut în Piaţa Mihai Viteazul. FOTO: Vaczi Roland

16.000 de euro a costat proiectul "Cluj Dominoes", adică un şir domino format din peste 3.000 de piese de BCA care a legat, sâmbătă, două pieţe ale oraşului, Unirii şi Mihai Viteazu. Proiectul a fost finanţat din programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene.

Preşedintele Fundaţiei AltArt Cluj-Napoca, Szakats Istvan, unul dintre organizatorii manifestării "Cluj Dominoes", a declarat, sâmbătă, că toate piesele de domino folosite vor fi donate ulterior comunităţii de romi de la Pata Rât, pentru construirea unor camere de locuit, transmite corespondentul Mediafax. "Am derulat la Cluj-Napoca proiectul «Cluj Dominoes», de conectare comunitară, cu sprijinul asociaţiei britanice Station House Opera, care a creat primul asemenea joc de domino în anul 2009, la Londra, după care au urmat Copenhaga, Stockholm, Marsilia, Helsinki şi Ljubljana. Acţiunea a făcut parte din proiectul Create to connect, finanţat cu fonduri europene. Am amplasat, cu ajutorul a peste o sută de voluntari, din Piaţa Unirii până în Piaţa Mihai Viteazu, pe o lungime de 1,2 kilometri, un număr de 3.200 de piese de domino din BCA, cu dimensiuni de 60 x 25 x 10 centimetri, scopul fiind mobilizarea comunităţii prin nivelul de participare la o construcţie, care apoi a fost dărâmată printr-o singură mişcare, conform principiului domino-ului. Toate piesele folosite în acest joc vor fi donate, ulterior, comunităţii de romi de la Pata Rât, pentru a se construi mai multe camere de locuit", a spus Szakats.

Din Piaţa Unirii până în Piaţa Mihai Viteazu

Traseul şirului de piese de domino a început în Piaţa Unirii şi a străbătut zona centrală a municipiului, trecând pe trotuare şi carosabil, prin curtea Consulatului Ungariei, prin faţa Casei Matei, Piaţa Muzeului, prin baruri şi magazine, pe Bulevardul Regele Ferdinand, magazinul Central, Cinema "Florin Piersic", pentru a ajunge în final în faţa statuii lui Mihai Viteazu din piaţa cu acelaşi nume. Dărâmarea pieselor de domino a durat circa 20 de minute, la eveniment asistând sute de persoane. 

Proiectul "Cluj Dominoes" a necesitat o finanţare de 16.000 de euro din programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene şi a fost inclus în calendarul programului Cluj-Napoca 2015 - Capitală Europeană a Tineretului.

Citeşte şi

UDMR se implică în candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană. Aplicaţia oraşului este condiţionată de semnarea Cartei minorităţilor

Bucureştiul a început lupta pentru titlul de Capitală culturală europeană 2021: Evenimentele culturale vor fi mutate în cartierele-dormitor ale oraşului

Cu ce slogan vrea Iaşiul titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2021“. Comparativ, formulele alese de „concurenţă“: Braşov, Craiova, Timişoara sau Cluj-Napoca

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite