Scrisoarea pastorală a Prea Sfinţitului Florentin Crihăleamnu,episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla
0
Adevărul vă prezintă o variantă prescurtată a scrisorii pastorale a Prea Sfinţitului Florentin, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.
Florentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor şi de Dumnezeu iubitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici împreună rugători, precum şi tuturor creştinilor de Dumnezeu cinstitori, arhierească binecuvântare şi creştinească salutare la mărita sărbătoare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
În mesajul pastoral din acest an ne-am propus ca în trei puncte, să continuăm reflexia începută cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, şi anume, să arătăm cum evenimentul Patimii, Morţii şi Învierii Domnului nostru Isus Hristos, este o împlinire a prorociilor Vechiului Testament şi a prevestirilor Noului Testament. Astfel, să înţelegem că Patimile şi moartea răscumpărătoare nu sunt un joc de evenimente întâmplătoare, ci ele au fost prevestite cu multe secole înainte de proroci şi reprezintă împlinirea voinţei lui Dumnezeu. De asemenea, vom înţelege şi faptul că Slujitorul lui Dumnezeu, Marele Preot, Domnul nostru Isus Hristos a mers perfect conştient spre Patima, Moartea şi Învierea Sa. El a trecut prin moarte tocmai pentru păcatele noastre, fiind deplin conştient de misiunea Sa răscumpărătoare şi dorind să împlinească tot ceea ce Sfintele Scripturi prevesteau.
1. Vechiul Testament anticipează Patima Domnului. Marele Preot slujitor.
Ne-am oprit asupra Vechiului Testament, arătând anumite prorocii care deja, cu multe secole înainte, prefigurează Patima şi moartea Domnului, începând cu acel cuvânt care răsună în raiul pământesc, pe care Dumnezeu Tatăl îl pronunţă, continuând apoi cu binecuvântările făgăduite patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacob, continuând apoi cu alte imagini simbolice: mielul pascal, şarpele de aramă, jertfa lui Isaac, toate prefigurări ale Patimilor şi Morţii Mântuitorului. Mergând mai departe, în Cartea Psalmilor, evangheliştii au identificat mult mai târziu scene din Patima Mântuitorului. Psalmul 21 redă ad literam acel strigăt care a răsunat de la înălţimea Crucii răscumpărătoare: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”.
Cele mai clare prorocii despre Patima Domnului sunt cele ale Profetului Isaia. El priveşte în revelaţie divină spre Servitorul suferind. Dreptul sau Sluga lui Dumnezeu îi contemplă faţa schimonosită şi chipul respingător, îl vede torturat şi chinuit, dar supunându-se cu blândeţe, „ca un miel blând dus la înjunghiere”. Isaia este şi cel care oferă şi motivul limpede al acestor suferinţe înfricoşătoare: „El a luat asupra Sa durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat (…) El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre…” (cf. Is 53,4-5). Altfel spus, pedeapsa pe care fiecare păcătos s-ar fi cuvenit să o ispăşească pentru propriile fărădelegi şi păcate, cu toate durerile şi suferinţele ei, a fost luată asupra Sa căci „…El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (cf. Is 53,5). Aceasta este esenţa actului răscumpărător, nucleul de forţă al Misterului răscumpărării: El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră.
2. Isus prevesteşte patimile Sale. Marele Preot jertfă.
Prorociile patimilor şi morţii răscumpărătoare a Domnului nu se opresc doar la timpul Vechiului Legământ, ci ele continuă şi în Noul Testament cu acele persoane rânduite de Dumnezeu prin credinţă, pentru a prevesti pe Cel care urma să vină. Însă, în cadrul Noului Testament, revelaţia deplină şi clară despre Patimi şi Moarte o face Însuşi Mântuitorul Isus Hristos. Adresându-se mai întâi iudeilor din vremea sa, El le vorbeşte despre semnul lui Iona, despre dărâmarea şi reconstruirea Templului, le oferă şi pilda lucrătorilor viei, le oferă şi semnul şarpelui, interpretează ca o prefigurare gestul ungerii cu mir din casa lui Simon în Betania, toate acestea pentru a prefigura Patima Sa. Dar şi ucenicilor Isus le spune limpede de mai multe ori, că Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor, îl vor batjocori, îl vor scuipa, îl vor biciui, îl vor omorî, dar după trei zile, El va învia. Astfel, Isus prevesteşte momentul Patimilor: „trebuie să se împlinească toate cele scrise prin Proroci despre Fiul Omului”.
Punctul culminant al vieţii Mântuitorului este Cina cea de Taină, momentul în care Isus prevesteşte cu luciditate ceea ce va urma, ştie că va fi trădat, ştie şi pe cel care avea să-l vândă, dar totuşi nu-i pronunţă numele, ba chiar mai mult, îi spală şi lui picioarele, îl primeşte la masa frăţească comună. Isus pomeneşte doar de fiul pierzării, dar aminteşte şi de faptul că va fi abandonat de apostoli şi chiar şi de Petru, tăgăduit de trei ori de cel care se arătase atât de zelos şi sigur pe sine. Isus recunoaşte chiar şi semnul trădării pe care vânzătorul îl oferise ostaşilor pentru identificarea sa. Paradoxal, semnul iubirii devine semn al trădării. Iar celor care vin să îl prindă ca pe un tâlhar cu bâte şi cu săbii, Isus le spune „toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile scrise prin proroci”. Astfel începe Drumul Patimilor, menite parcă la fiecare pas să împlinească prorociile Scripturii. Isus se supune ca un miel blând biciuirii şi încoronării cu spini, rămânând fără glas înaintea învinuirilor nedrepte care i se aduc. Patima Domnului continuă cu Calea Crucii, Răstignirea, împărţirea hainelor, batjocura căpăteniilor şi ostaşilor. Urmează apoi ultimele cuvinte de la înălţimea Crucii: „Părinte, în mâinile Tale îmi încredinţez sufletul meu” şi strigătul, „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit” .
Toate acestea sunt împliniri ale prorociilor Vechiului Testament, iar cuvântul final pe care Isus îl pronunţă şi care încheie de fapt misiunea Sa pământească, „Săvârşitu-s-a”, este de fapt un strigăt al victoriei finale al Celui care, detaşat de voinţa proprie, a acceptat să ia chipul de rob, pentru a împlini liber, din ascultare şi cu iubire, voinţa Tatălui.
Cu siguranţă vom fi tentanţi să afirmăm, cât de greu i-a fost lui Isus, ca şi om, să se conformeze în timpul vieţii Sale planului Providenţei divine, unui plan prevestit cu multe secole mai înainte prin prorociile Vechiului Legământ. Dacă însă stăm să ne gândim, acelaşi aspect este valabil pentru fiecare dintre noi, ca şi creştini botezaţi. Căci pentru a dobândi mântuirea sufletelor noastre, este nevoie să ne preocupăm în fiecare clipă a vieţii noastre să discernem cu înţelepciune voinţa lui Dumnezeu şi să încercăm să o împlinim, aşa cum este ea scrisă în planul înţelepciunii divine. Acesta este planul menit să ne conducă pe fiecare dintre noi, pe drumul sigur al bucuriei fericirii veşnice.
3. Împlinirea prorociilor prin Învierea Domnului. Marele Preot răscumpărător.
Isus a vorbit în timpul vieţii Sale publice despre propria-i înviere. De fiecare dată când Isus se adresează ucenicilor, vestind patimile, El adaugă: „Dar a treia zi va învia”. După scena Schimbării la Faţă, Isus atrage atenţia ucenicilor să nu spună nimic din ceea ce au văzut, până când Fiul Omului va învia din morţi. La Cina cea de Taină, după ce prevesteşte apostolilor că-L vor abandona, El precizează, „După Învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea”. Iată cum înţelegem că Isus, aşa cum a mers deplin conştient spre Patima Sa, la fel a mers conştient şi a prevestit şi Învierea Sa. După Învierea Sa, Isus vorbeşte şi celor doi ucenici în drumul spre Emaus, dojenindu-i pentru necredinţa lor, arătându-le că există un plan divin care trebuia să se împlinească.
Buna vestire a prorocilor împlinită de Marele Preot Isus Hristos, este continuată şi astăzi, prin misiunea celor care au harul sfintei preoţii ca vestitori ai Cuvântului, administratori ai Sfintelor Taine şi conducători ai poporului lui Dumnezeu. În acest an care a fost dedicat de către Sfântul Părinte, Papa Benedict al XVI-lea Sfintei Preoţii, gândul şi rugăciunea noastră sunt îndreptate mai cu seamă spre misterul Preoţiei Domnului Isus Hristos, dar şi a tuturor acelor care-I continuă preoţia astăzi.
Să celebrăm cu bucurie sfântă, Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului, să-I cerem harul ca, citind şi meditând sfintele Scripturi, participând la sfintele Sacramente şi cunoscând Magisteriul Bisericii, să-L putem cunoaşte mai profund pe El şi puterea Învierii Sale. Astfel, ca făcându-ne asemenea cu El întru moartea Lui, să ajungem şi noi să ne bucurăm, la Învierea cea din morţi, de Viaţa bucuriei veşnice de-a dreapta Tronului glorios al Tatălui, dimpreună cu Fiul, Isus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, în puterea, harul şi iubirea Spiritului Sfânt, Bunul şi de Viaţă dătătorul. Amin.
Sărbători luminate de bucuria Celui ce porţile morţii a sfărâmat, şi la Viaţă ne-a chemat, după cum de veacuri prorocii au pre-anunţat, tuturor iubiţilor credincioşi:
HRISTOS A ÎNVIAT!
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
Se încarcă comentariile...
