Peninsula, cel mai mare festival de muzică din România, va fi „clonat”. Se va desfăşura şi la Cluj, şi la Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2013, Peninsula s-a desfăşurat la Cluj, pe valea Gârbăului. FOTO: Remus Florescu
În 2013, Peninsula s-a desfăşurat la Cluj, pe valea Gârbăului. FOTO: Remus Florescu

Anul acesta vor exista două festivaluri Peninsula: unul la Cluj, iar altul la Târgu-Mureş. Situaţia a apărut din cauza neînţelegerilor dintre organizatori şi deţinătorul denumirii „Peninsula”. Szepessy Szabolcs, proprietarul brandului, a preluat controlul şi a cerut organizatorilor întoarcerea acasă, la Târgu-Mureş. Aceştia din urmă vor continua festivalul la Cluj-Napoca, cu acelaşi concept, dar cu o denumire diferită.

Festivalul Peninsula din Târgu-Mureş se va desfăşura  între 17-20 iulie 2014, aşa cum anunţă siteul oficial. În ceea ce priveşte celălalt festival, a cărui denumire nu a fost încă stabilită, ştim sigur că se va desfăşura la Cluj-Napoca, însă celelalte detalii le vom afla la finalul lunii ianuarie. Situaţia e cauzată de neînţelegerile dintre directorul festivalului, Bodor Laszlo, şi Szepessy Szabolcs, proprietarul brandului Peninsula. Astfel, primul doreşte continuarea festivalului la Cluj-Napoca, în timp ce al doilea vrea întoarcerea “acasă” la Târgu-Mureş. “Noi vom continua  la Cluj să facem un festival cu acelaşi concept. Nu ştim încă cum se va numi”, a declarat directorul Bodor Laszlo.

Ce s-a întâmplat

În 2013, festivalul a fost organizat la Cluj, pe Valea Gârbăului, şi a adunat, în trei zile, aproximativ 60.000 de spectatori, după cum au precizat organizatorii. Cu toate acestea, ediţia de la Cluj a fost privită de unii ca un eşec, iar asta a dus la o serie de neînţelegeri între organizatori. 

Astfel, Szepessy Szabolcs, cel care a iniţiat Festivalul Peninsula şi a organizat evenimentul în primii ani, care deţine şi proprietatea brandului, susţine: “Nu am văzut rezultatele aşteptate de la mutarea la Cluj şi am decis revenirea la Târgu-Mureş, festivalul devenind şi un brand al oraşului”. Szepessy susţine că după câţiva ani în care a organizat festivalul a predat sarcina organizării unei echipe conduse de Bodor Laszlo, care până de curând a fost directorul Peninsula

„Echipa aceasta a insistat să fiu de acord cu organizarea la Cluj a festivalului şi am cedat. Dar acum, voi prelua oranizarea festivalului şi îl voi muta la Târgu-Mureş. Nu e vorba despre partea financiară, ci despre faptul că echipa nu au reuşi să aducă spiritul Peninsulei la Cluj. N-a fost feelingul de festival la Cluj, n-a fost prea bine organizată partea culturală. A fost un şir de concerte. Asta a fost cea mai mare problemă”, a explicat  Szepessy. El susţine că nu se supără dacă organizatorii păstrază conceptul şi nu îi este frică de faptul că-şi va pierde spectatorii de la Târgu-Mureş: “Originalul nu se poate copia. Oricum eu nu sunt concurentul lor, ei vor trebui în primul rând să-i convingă pe clujeni să meargă la festival, pentru că este acolo un concurent foarte mare – Electric Castle”. 

„Nu am văzut rezultatele aşteptate de la mutarea la Cluj şi am decis revenirea la Târgu-Mureş, festivalul devenind şi un brand al oraşului”. Szepessy Szabolcs, proprietarul brandului Peninsula

„Pensinula Cluj a fost pe pierdere”

De cealaltă parte, fostul director al Festivalului Peninsula, Bodor Laszlo susţine că va continua organizarea unui eveniment cu acelaşi concept la Cluj. “Noi nu am dorit întoarcerea la Mureş, dar proprietarul brandului a insistat şi atunci noi am decis că rămânem la Cluj. Nu ştim cum se va numi festivalul pentru că ştirea m-a luat şi pe mine pe nepregătite, dar  vom discuta cu sponsorii şi la sfârşitul lunii ianuarie vom şti”, a spus Bodor. El a mai spus că va respecta contractul încheiat cu Primăria Cluj-Napoca privind organizarea festivalului pe o perioadă de cel puţin doi ani.

Piaţa de evenimente cam scârţie din 2010. Au fost pierderi la Cluj-Napoca, dar nu poţi să zici că Peninsula a fost vreodată un business.  Însă dacă analizăm evoluţia financiară a festivalului pe parcursul ultimilor ani, nu am ieşit pe plus, în mare am fost la zero” fostul director al Festivalului Peninsula, Bodor Laszlo

„Anul trecut a fost începutul şi este clar că trebuiesc făcute îmbunătăţiri. Nu cred că e vorba despre un eşec finaciar. Piaţa de evenimente cam scârţie din 2010. Au fost pierderi la Cluj-Napoca, dar nu poţi să zici că Peninsula a fost vreodată un business.  Însă dacă analizăm evoluţia financiară a festivalului pe parcursul ultimilor ani, nu am ieşit pe plus, în mare am fost la zero”, a explicat Bodor.  

Citeşte şi 

Peninsula 2013 Cluj: 60.000 de persoane au participat la festival. Numărul de spectatori a scăzut cu 25% faţă de anul trecut

VIDEO E oficial! Festivalul Peninsula s-a mutat la Cluj! Emil Boc vrea ca evenimentul să devină un brand al Clujului

Festivalul Peninsula a debutat cu stângul la Cluj chiar înainte de a începe. Kaiser Chiefs şi Dragonforce nu vor mai cânta

FOTO VIDEO Peninsula de la A la Z: fă turul VIP al festivalului cu Emil Boc, descoperă recomandările organizatorilor şi reproşurile „peninsularilor”

Cu autobuzul la Peninsula. Din 15 în 15 de minute

FOTO Muzicianul şi regizorul Emir Kusturica la Peninsula 2013: „România este unul dintre cele mai bune locuri din lume unde se face muzică“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite