Pastorala ÎPS Andrei: „Ne rugăm lui Dumnezeu să înceteze pandemia”. Niciun cuvânt despre vaccinare
0
ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului” a vorbit în Pastorala de Paşti despre importanţa mormântului pentru creştinătate, rezervând o singură propoziţie pandemiei.
„Da, mă voi vaccina. […] Ascult de sfatul medicilor”, a declarat, jurnaliştilor clujeni, în ziua transmiterii Pastoralei de Paşte, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului”. În Pastorală înspă mitropolitul a vorbit foarte puţin despre pandemie, spunând doar atât: „ne rugăm lui Dumnezeu să înceteze pandemia”.
Reproducem în continuare Pastorală la Praznicul Învierii Domnului 2021 pregătită de ÎPS Andrei,Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului”:
„Iubiţi credincioşi,
Sfântul Sinod a dedicat acest an pastoraţiei românilor din afara ţării şi comemorării celor adormiţi în Domnul. Gândindu-ne la cei plecaţi în eternitate vom valorifica liturgic şi cultural mormintele lor, vom avea în grijă cimitirele.S
Mormântul cel mai important pentru întreaga creştinătate este Sfântul Mormânt din Ierusalim în care Mântuitorul S-a odihnit trei zile, iar apoi a înviat din morţi. Credincioşii au râvna ca măcar o dată în viaţă să facă un pelerinaj la Sfântul Mormânt. Sfântul Evanghelist Matei ne spunea că „Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in. Şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus” (Matei 27, 59-60). Şi tot el ne spune că în Duminica Învierii, în zori, „s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei” (Matei 28, 2). Peste mormântul dătător de viaţă s-a ridicat Biserica Sfântului Mormânt.
Biserica Sfântului Mormânt este situată în partea de nord-vest a Ierusalimului, în cartierul creştin. Sfinţenia acestui loc izvorăşte din pătimirea şi învierea Domnului Iisus Hristos. Sfântul Împărat Constantin a construit Biserica Sfântului Mormânt la îndemnul mamei sale, Sfânta Împărăteasă Elena, şi a participat la sfinţirea ei pe 14 septembrie 336. Atunci, Patriarhul Macarie a ridicat Sfânta Cruce a Mântuitorului Hristos în văzul tuturor.
Istoricul Eusebiu de Cezareea descrie grandoarea Sfântului Mormânt şi a construcţiilor ridicate peste el. Măreţia acestor construcţii „oferea de afară o privelişte copleşitoare. Această biserică a înălţat-o împăratul ca o mărturie impunătoare a mântuitoarei patimi şi învieri, îngrijindu-se ca să fie nespus de frumoasă în toate părţile ei cu cheltuială şi cu fast de-a dreptul împărăteşti”[2].
Din nefericire, în veacul al VII-lea perşii au cucerit Ierusalimul, au dărâmat frumoasa biserică zidită de Sfântul Constantin şi au luat lemnul Sfintei Cruci, ducându-l în Persia. A fost luat rob şi Patriarhul Zaharia. N-a trecut însă timp mult şi împăratul Heraclie a eliberat Ierusalimul, învingându-i pe perşi, şi a readus Sfânta Cruce la Ierusalim.
Biserica Sfântului Mormânt a fost restaurată, neavând însă frumuseţea celei dintâi, iar pe vremea califului Al-Hakim a fost din nou distrusă. Lucrările de reconstrucţie le-au făcut cruciaţii, însă biserica n-a mai avut strălucirea ctitoriei împăratului Constantin.
Patriarhii Ierusalimului au fost ajutaţi de ţările ortodoxe, de voievozii români, de ţarii ruşi şi de către alţi donatori. În basilica Sfântului Mormânt, pe lângă ortodocşii care au biserica centrală, au altare de rugăciune şi romano-catolicii şi armenii.
Sfânta Lumină însă se coboară în Sâmbăta Mare la slujba ortodocşilor şi, din capela Sfântului Mormânt, Patriarhul o împarte celor prezenţi care o duc în toată lumea, inclusiv în România. „Venirea Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos în fiecare Sâmbătă Mare este un eveniment minunat şi cinstit în mod deosebit şi care are loc de mai bine de o mie de ani”[3].
Momentul acesta înălţător al coborârii Sfintei Lumini are un impact duhovnicesc unic. „Pogorârea Sfintei Lumini în fiecare Sâmbătă Mare la Mormântul lui Hristos este singurul eveniment minunat din istoria umanităţii care se săvârşeşte în fiecare an, în aceeaşi zi, vreme de mai bine de o mie de ani”[4].
Avem evlavie mare faţă de Sfântul Mormânt, dar importanţă covârşitoare o are faptul că, de acolo, Domnul Hristos a înviat din morţi. Sfântul Apostol Pavel ne spune că „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om, şi învierea morţilor”(I Corinteni 15, 20-21).
Iubiţi fraţi şi surori,
Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi înviind din morţi, ne va învia şi pe noi, „căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 22). Cele trei învieri pe care Domnul le-a făcut, şi care sunt cuprinse în Noul Testament, anticipează ceea ce Hristos va face la sfârşitul veacurilor. Dintre cele trei, învierea fiicei lui Iair, învierea fiului văduvei din Nain şi învierea lui Lazăr, asupra ultimei Sfântul Ioan Evanghelistul stăruie şi ne dă amănunte legate de mormânt.
Ne spune Evanghelistul că „era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea” (Ioan 11, 38). Înainte de a săvârşi minunea, Domnul îi spusese Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).
În momentul culminant, după ce au ridicat piatra de pe mormânt, Domnul Hristos S-a rugat Tatălui şi „a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă” (Ioan 11, 43-44).
La sfârşitul veacurilor toţi oamenii vor învia. „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre” (Matei 25, 31-32).
În cartea Apocalipsei, Sfântul Ioan zice, referindu-se la sfârşitul veacurilor, că „am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului, şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este Cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor” (Apocalipsa 20, 12).
Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că „a doua venire a Domnului în trupul cel înviat coincide cu prefacerea lumii şi învierea morţilor”[5]. Citându-l pe Sfântul Simeon Noul Teolog, ne relatează că „Toată zidirea, împreună cu paradisul, după ce se va înnoi şi va deveni întreagă duhovnicească, va deveni o locuinţă nematerială, nestricăcioasă, veşnică şi înţelegătoare”[6].
Până la momentul acesta sublim oamenii adormiţi se vor odihni în mormintele lor, mai puţin generaţia care va fi în viaţă atunci şi care şi ea se va schimba: „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba” (I Corinteni 15, 51).
Dreptmăritori creştini,
Locul în care cei plecaţi Îl aşteaptă pe Hristos sunt cimitirele. Credinţa creştină în eternitatea sufletului şi în învierea morţilor a făcut să se acorde o grijă deosebită mormintelor. Inclusiv numirea de cimitir, în limbaj creştin, înseamnă loc de dormit, loc de repaus, dormitor (κοἰμητήριον, coemeterium, sepulcrum)[7].
De aici şi grija deosebită pe care creştinii o au faţă de morminte, faţă de cimitire. Trupul, care se odihneşte în mormânt, este copărtaş cu sufletul, atât în viaţa aceasta, cât şi la răsplata de după învierea generală. De aceea, monumentele funerare creştine sunt păstrate cu multă grijă.
Ne onorează faptul de a avea cimitire îngrijite, iar plimbarea prin ele ne face să ne gândim la cei ce-şi dorm somnul acolo, să ne gândim la ce au însemnat ei pentru noi, să ne gândim la faptul că suntem nemuritori.
Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui naştere se împlinesc o sută de ani, având şi darul poeziei, a scris versurile intitulate „Anotimpuri”: „Pe-acest mormânt – al cui o fi ? – a nins./ Nu plânge, heruvimul nu s-a stins./ Pe-acest mormânt a răsărit o floare,/ Nu plânge, heruvimul n-o să zboare./ Pe-acest mormânt se scutură cucută./ Nu plânge, heruvimul o sărută./ Pe-acest mormânt s-a vestejit o fragă./ Nu plânge, heruvimului i-i dragă./ Pe-acest mormânt se cântă o colindă./ Nu plânge, heruvimul e-n oglindă./ Pe-acest mormânt nu s-a întâmplat nimic./ O lacrimă se-aprinde-n cerul mic”[8].
Din nefericire, sunt şi morminte pe care nu se întâmplă nimic, sunt şi morminte neglijate. Am înţeles că Sfântul Mormânt de la Ierusalim are o importanţă unică, dar şi mormintele creştinilor noştri au importanţa lor. Din Sfântul Mormânt a înviat Domnul Iisus Hristos la Paşti, iar la a doua Lui venire, din mormintele lor, vor învia toţi morţii noştri. De aceea, noi avem o cinstire deosebită pentru morminte şi cimitire.
Conform tradiţiei noastre creştine, ba chiar şi mozaice şi musulmane, morţii se înhumează şi nu se incinerează. Aceasta este tradiţia creştină, chiar dacă după o practică de sorginte păgână morţii se incinerau, iar de exemplu Carol cel Mare a interzis incinerarea[9].
Odată cu secularizarea şi cu îndepărtarea societăţii de tradiţie, practica incinerării a reapărut. Biserica respinge această practică pentru că în Scriptură cuvântul lui Dumnezeu zice: „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19). Nu e vorba că Dumnezeu, la Parusie, nu-i va putea învia şi pe cei incineraţi, ci e vorba de cuvântul Lui pe care l-am citat şi de faptul că înmormântarea mărturiseşte atât stricăciunea, cât şi preamărirea şi învierea trupurilor.
Ca şi grâul, după spusa Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 15, 35-42), trupurile sunt puse în pământ pentru a renaşte la o altă modalitate de existenţă. Şi apoi înmormântarea Domnului Iisus Hristos şi Învierea Sa din morţi au pentru creştini o valoare arhetipală.
Să nu mai adăugăm faptul că tradiţia noastră de două mii de ani are o mare valoare. Sufletul îţi cere să ai un mormânt al celor plecaţi, lângă care să te reculegi, să pui o lumânare şi o floare, să-ţi dai seama că faci parte dintr-un şir nesfârşit de oameni minunaţi care-ţi dau încredinţarea că nu eşti suspendat într-un vid, ci că faci parte dintr-un neam. Vizitarea cimitirului Bellu din Bucureşti sau a Cimitirului Central din Cluj-Napoca îţi poate prilejui din punct de vedere spiritual şi educativ o linişte sufletească.
Iubiţi fraţi şi surori,
Sfântul Mormânt din Ierusalim, mormintele celor dragi la care ne cere Sfântul Sinod să medităm în acest an, ne duc cu gândul la Învierea Domnului şi, apoi, la învierea noastră a tuturor. Meditând la mormintele celor dragi realizăm dimpreună cu Coşbuc că pământul pe care călcăm este un pământ sfânt: „Pământul nostru-i scump şi sfânt,/ Că el ni-e leagăn şi mormânt;/ Cu sânge cald l-am apărat,/ Şi câte ape l-au udat/ Sunt numai lacrimi ce-am vărsat”[10].
Când Domnul Hristos Cel înviat din morţi va reveni, când toţi morţii vor învia, lumea întreagă se va îmbrăca în nestricăciune şi va avea o altă strălucire nebănuită acum. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că „lumea îşi va descoperi atunci deplin frumuseţea nu numai pentru că va fi poleită de o lumină mai presus de orice lumină, dar şi pentru că lumina aceea va face arătate toate frumuseţile ei ţinute sub întuneric de patimile omeneşti şi de tulburarea introdusă în ea de aceste patimi”[11].
Gândindu-ne la toate acestea, la Învierea Domnului Hristos, la învierea în viitor a tuturor oamenilor, la strălucirea nouă pe care o va primi toată creaţia, vă dorim sărbătorile Paştilor cu pace, ne rugăm lui Dumnezeu să înceteze pandemia şi vă zicem din tot sufletul: Hristos a înviat!”
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
