Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Jocurile Olimpice, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vineri s-au împlinit 38 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984 (28 iulie-12 august). Echipa de gimnastică a României a câştigat aurul la competiţia pe echipe. FOTO: Arhivă COR
Vineri s-au împlinit 38 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984 (28 iulie-12 august). Echipa de gimnastică a României a câştigat aurul la competiţia pe echipe. FOTO: Arhivă COR

La Jocurile Olimpice de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.

38 de ani au trecut de la un moment unic în sportul românesc, în care România s-a clasat pe locul 2 în lume, după SUA, la numărul de medalii. Este vorba despre Olimpiada de la Los Angeles, care a avut loc în perioada 28 iulie - 12 august 1984.

„Sportul a fost un vehicul de propagandă pentru autorităţile comuniste, dar în acelaşi timp a alimentat mândria naţională prin performanţele izbutite în plan extern, în special la Jocurile Olimpice”, susţine istoricul Pompiliu‑Nicolae Constantin în capitolul „Sportul în regimul comunist din România” din proiectul editorial care analizează mai multe aspecte ale „epocii de aur” - „Panorama comunismului românesc”. Articolul atinge mai multe aspecte ale sportului în comunism precum schimbarea numelor sportivilor, participările la olimpiade, implicarea politicului în sport.

Totuşi, în comunism, sportul a rămas un domeniu în care performanţa prima, dar pe care politicul a încercat să‑l acapareze în mod constant, arată sursa citată. 

„Lupta pentru supremaţie în competiţiile interne s‑a acutizat treptat, iar sferele de influenţă create în jurul anumitor cluburi se răsfrâng de multe ori asupra competiţiei, lăsând loc de abuzuri. Cu toate acestea, oamenii urmăresc întrecerile sportive şi vin pe stadion în număr mare pentru că acolo se simt mai liberi. Sportul le‑a adus satisfacţii, le‑a oferit modele cu care să se identifice şi motive de mândrie într‑o societate apăsată de griji, sărăcie şi blazare”, concluzionează Constantin. 

Olimpiada din '84 

Istoricul Pompiliu-Nicolae Constantin analizează momentul unic din istoria sportului românesc în care ţara noastră a fost pe locul 2 în lume în ceea ce priveşte numărul de medalii câştigate – Olimpiada din 1984. 

„Politica a interferat cu sportul şi în momentul în care s‑a pus problema participării României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984. Sportivii români au fost prezenţi la ediţia moscovită din 1980 în baza relaţiilor apropiate cu URSS. Patru ani mai târziu, relaţiile dintre cele două ţări se răciseră, România se confrunta cu probleme financiare, iar Nicolae Ceauşescu sesizează oportunitatea oferită de Jocurile Olimpice de la Los Angeles. El încearcă să obţină maximum din acest eveniment, atât din punct de vedere economic, cât şi în planul imaginii”, arată istoricul. 

Pe de o parte, era presiunea exercitată de Uniunea Sovietică care a îndemnat la boicot, iar de cealaltă parte, existau negocierile cu membrii Comitetului Internaţional Olimpic şi cu organizatorii americani. 

„Peter Ueberroth, şeful comitetului de organizare al Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, o trimite la Bucureşti pe translatoarea Agnes Mura, o americancă născută în România, care obţine promisiunea că România va participa la competiţie. Comitetul Olimpic American se angaja să plătească 60.000 de dolari, iar CIO vira aceeaşi sumă pentru deplasarea delegaţiei României la Los Angeles. În momentul în care cei 11 reprezentanţi ai comitetelor olimpice din ţările comuniste se reunesc la Praga, în mai 1984, pentru a discuta poziţia pe care o vor adopta faţă de Jocurile Olimpice de la Los Angeles, România anunţă oficial că va trimite sportivi la eveniment, spre surprinderea generală”, se arată în articol. 

De ce a sfidat Ceauşescu presiunile Rusiei

Constantin explică faptul că decizia de a ignora presiunea Rusiei fusese luată cu acordul lui Nicolae Ceauşescu, care înţelesese că într‑un asemenea context economic precar sportul putea îmbunătăţi starea de spirit a românilor. Participarea a fost un succes nesperat, deoarece România a terminat a doua în clasamentul pe medalii, după Statele Unite.

„Anii ’80 i‑au adus cele mai multe medalii României la Jocurile Olimpice. La Moscova au fost 25 de medalii, dintre care şase de aur, iar de la Los Angeles delegaţia României s‑a întors cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur. Gimnastica a devenit sportul emblematic al regimului comunist”, se scrie în articol.

Gimnastica a fost considerată atât de importantă încă a generat chiar şi animozităţi între România şi URSS în contextul Jocurilor Olimpice de la Moscova (1980). În concursul feminin de gimnastică, la proba de individual compus, Elena Davîdova, reprezentanta gazdelor, s‑a impus în faţa Nadiei Comăneci după o serie de evenimente controversate. „Juriul, de fapt membrii lui, din Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria şi URSS aranjaseră ca Nadia să evolueze după Davîdova, pentru a fi siguri ca nota celei dintâi să nu o depăşească pe a celei de‑a doua, astfel ca ruşii să poată obţine aurul olimpic. Întârziaseră evoluţia Nadiei pentru a fi siguri de victoria Davîdovei”, îşi amintea antrenorul Béla Károlyi.


„Momentul a stârnit indignare inclusiv în rândul liderilor politici de la Bucureşti, care au interpretat gestul ca pe o ofensă diplomatică”, arată Constantin.


Nadia Comăneci a avut o urmaşă pe măsură, în persoana Ecaterinei Szabo, care a cucerit patru medalii de aur şi una de argint la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. „Ea a demonstrat că perfecţiunea Nadiei putea fi continuată şi confirma utilitatea pregătirii centralizate, în centre precum cele de la Oneşti sau Deva, unde sportivele cu aspiraţii la medalii olimpice erau supuse unui regim spartan. Gimnastele erau sub o monitorizare strictă din partea antrenorilor, dar şi a Securităţii, care se asigurau că nimeni şi nimic nu perturbă reţeta succesului. Astfel, după Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş s‑a remarcat în plan extern, culminând cu cele trei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Seul (1988)”, relatează sursa citată. 

Securitatea l-a vrut „Patzaichinescu“ pentru a poza în „adevărat român”

Campionii olimpici ai Româniai au fost victimele unui proiect controversat în care s-a implicat Securitatea: schimbarea numelor unor sportivi din rândul minorităţilor etnice. Articolul prezintă mai multe exemple în acest sens: fotbalistul Alfred Eisenbeisser este prezentat ca Alfred Feraru, handbalistul Hans Moser este românizat Ioan Mozer; gimnasta Katalin Szabo este prezentată publicului larg ca Ecaterina Szabo, la fel cum antrenorul de fotbal István Kovács este cunoscut în presa românească drept Ştefan Covaci; lui Ivan Patzaichin i se cere să‑şi schimbe numele în „Patzaichinescu” pentru a poza în „adevărat român“; fosta handbalistă Maria Török‑Duca a dezvăluit că Securitatea i‑a cerut tatălui ei să schimbe numele sportivei în Maria Turcu pentru a avea o rezonanţă românească.


„Asemenea nereguli au fost percepute la vremea respectivă drept un lucru normal şi explicate ulterior ca forme de supravieţuire sau de adaptabilitate la regimul politic”, conchide Constantin.

Securitatea s-a implicat, de asemena, în supravegherea marilor campioni olimpici.  „1976 a fost anul Nadiei Comăneci, care a cucerit trei medalii de aur în probele individuale şi o medalie de argint cu echipa. Prima sa notă de 10, la Montréal, a bulversat sistemele electronice de afişaj şi a constituit un moment simbolic pentru regimul comunist, care astfel îşi putea certifica atingerea perfecţiunii în sport. Nadia a devenit din acel moment un „bun de patrimoniu”, iar Securitatea a intensificat protecţia asupra ei, deoarece în epocă au circulat mai multe ipoteze despre posibilitatea ca aceasta să fie răpită”, se arată în articol. Fuga Nadiei Comâneci în Vest a fost apoi o lovitură de imagine devastatoare pentru regimul comunist.  

Angajaţii Securităţii analizau profilul fiecărui sportiv sau antrenor şi validau sau interziceau deplasarea fiecăruia în parte. Au fost chiar recrutaţi colaboratori din domeniul sportiv, care întocmeau dosare cât mai fidele fiecărui suspect. Sistemul pus la punct, deşi riguros, nu a fost infailibil.

„Exodul sportivilor şi antrenorilor a însemnat o lovitură importantă dată regimului politic, tocmai pentru că aceştia aveau notorietate, iar absenţa lor era observată mai uşor, mai repede şi de un număr mai mare de persoane”, concluzionează Constantin.

Cine este Pompiliu-Nicolae Constantin

Istoric şi jurnalist, doctor în istorie (Universitatea din Bucureşti) şi în ştiinţe politice (Université Libre de Bruxelles), Pompiliu-Nicolae Constantin este cercetător asociat al CEREFREA – Universitatea din Bucureşti şi colaborator permanent al revistei Magazin Istoric. A urmat cursurile Şcolii Doctorale Francofone în Ştiinţe Sociale şi a susţinut o teză de doctorat în limba franceză, Identité, altérité et sport dans la Roumanie communiste: la star minoritaire comme héros national. Proiectele sale de cercetare vizează istoria sportului şi aspectele socio-politice ale sportului în Europa de Est, istoria orală şi istoria minorităţilor etnice. 

Pompiliu Nicolae Constantin Sursa Facebook PNC

Pompiliu-Nicolae Constantin Sursa Facebook PNC
 

Vă mai recomandăm: 

România la JO de iarnă de la Beijing: Locul 9, cea mai bună clasare / Rezultatele complete ale sportivilor români

 

Oglinda geopolitică a Jocurilor Olimpice. Ce ne pot spune Jocurile despre relaţiile internaţionale?

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite