Mii de fani ies în stradă pentru a salva de la dispariţie o echipă-simbol din România. Au împânzit oraşul cu invitaţii la miting afişate în locuri inedite FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una din cele mai înfocate galerii din România organizează joi un miting de amploare pentru a salva de la dispariţie una din formaţiile cu mare tradiţie din România, aflată într-o situaţie financiară dramatică.

Fanii Universităţii Cluj, formaţie înfiinţată acum aproape 100 de ani, organizează joi, 10 martie, de la ora 17, în piaţa Unirii din Cluj-Napoca, un miting de proporţii pentru salvarea formaţiei de la dispariţie. Mitingul are loc în aceeaşi zi în care Tribunalul Botoşani va judeca solicitările privind intrarea clubului în insolvenţă, formulate de doi foşti jucători, faţă de care clubul a rămas dator.

Problemele financiare ale clubului, care evoluează în prezent în Liga a 2-a de fotbal din România sunt însă mult mai ample şi au fost accentuate de incertitudinea privind patronatul echipei, în condiţiile în care ultimul patron, Florian Walter, a plecat din ţară, fiind urmărit internaţional şi reţinut recent sub acuzaţia de evaziune fiscală. 

Bannere la meciuri

Suporterii, cunoscuţi pentru înfocarea şi ataşamentul necondiţionat pentru echipă, vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la situaţia dramatică prin care trece clubul, finalist al ediţiei precedente de Cupa României. Fanii încearcă să mobilizeze tot oraşul la miting şi au postat invitaţii în cele mai inedite locuri. La toate meciurile cu audienţă din ultima perioadă de la Cluj suporterii au postat bannere de sensibilizare comunităţii locale asupra situaţiei clubului şi de invitaţie la manifestaţie. „Nu e vorba de fotbal, e vorba de „U”. Apărăm simbolul oraşului. Vino şi tu”, a fost textul banner-ului afişat la meciul de baschet masculin dintre U BT Cluj-Napoca şi Steaua Bucureşti, la care au asitat aproximativ 5.000 de oameni. A fost ataşată data şi ora mitingului: 10 martie, ora 17, Piaţa Unirii, Cluj-Napoca.

Au schimbat literele de la intrarea în oraş

Suporterii au împărţit flori în centrul oraşului de 8 martie, dar şi flyere cu mitingul; au apărut invitaţii inclusiv pe parbrize de maşini ori pe garaje, dar şi pe biletele de la meciul de fotbal dintre "U" Cluj şi Râmnicu Vâlcea, programat miercuri. În noaptea precedentă peluza Şepcile Roşii a şters simbolic, provizoriu, literele U de pe pancartele de intrare în oraş, pentru a sublinia ce înseamnă acest simbol pentru municipiu. Ei au ataşat pancartelor câte un banner alb-negru cu inscripţia: „Dacă n-ar fi U”. "Mesajul e simplu si puternic: fara “U”, Clujul devine pustiu si fara sens. Extragand vocala din inima orasului, Clujul se transforma intr-o insiruire de consoane deranjante ochiului si sufletului", notează site-ul suporterilor Universităţii Cluj, numaiu.ro

Foşti sportivi ai clubului, la miting

Site-ul suporterilor lui „U” Cluj, numaiu.ro a anunţat că joi la mititng vor fi prezenţi numeroşi sportivi care au îmbrăcat tricoul echipei de fotbal dar şi al altor secţii sportive din cadrul clubului Universitatea. Între aceştia se numără Mihaela Tivadar, Emil Szolomajer, Apostol Muzac, Dan Bucşă, Filip Lăzăreanu, Mădălin Negoiţă, trupa Personal, Andrei Lungu, Dragoş Balauru, Ovidiu Stoianof şi Nicoleta Dincă, respectiv seniorii, o parte din juniori şi staff-ul echipei de baschet masculin U BT Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite