Lovitură de proporţii dată de un român din SUA. Înşelătoria prin care a furat o sumă uriaşă din conturile unor biserici

Lovitură de proporţii dată de un român din SUA. Înşelătoria prin care a furat o sumă uriaşă din conturile unor biserici

Românul riscă acum o pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare

Un român din Statele Unite ale Americii este acuzat că a coordonat o reţea care a furat o sumă imensă din conturile bisericii. El a apărut zilele trecute în faţa judecătorilor şi a pledat vinovat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marian Unguru are 36 de ani, trăieşte în Baltimore, SUA, şi este acuzat ca a coordonat o reţea care a furat cecuri de la biserici şi le-a depus în conturi bancare deschise în mod fraudulos special pentru această înşelătorie. Apoi, el a retras fonduri în valoare de aproape 1,2 milioane de dolari.

Marian Unguru a fost creierul întregii acţiuni şi a fost ajutat de alte cinci persoane, subordonate lui. În total, reţeaua creată şi condusă de român a încasat 1.115.571,68 de dolari prin conturile bancare deschise în mod fraudulos, notează Newsbreak.

Românul a acţionat, alături de complicii săi, în perioada iunie 2018 - ianuarie 2021. Ei au utilizat documente false pentru a deschide mai multe conturi. Apoi, au furat un număr 2.654 de cecuri din corespondenţă de intrare şi de ieşire a bisericilor şi a altor instituţii religioase din Statele Unite. Ulterior, Unguru şi oamenii săi au depus cecurile furate în conturile bancare deschise fraudolos, iar la scurt timp au retras banii. Pentru a lăsa cât mai puţine urme, ei foloseau carduri bancare clonate. 

În cele din urmă, grupul infracţional a fost destructurat, iar Marian Unguru şi cei cinci complici au fost arestaţi. Românul a apărut zilele trecute în faţa unei instanţe din statul american Maryland, iar potrivit sursei citate şi-a recunoscut vina şi şi-a manifestat intenţia a restitui integral cei aproape 1,2 milioane de dolari. Chiar şi aşa, el riscă acum o pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare federală pentru conspiraţie în vederea comiterii de fraude bancare şi fraude electronice. Însă pronunţarea sentinţei pentru în cazul lui Marian Unguru şi a complicilor săi este programată abia peste trei luni, mai exact la data de 28 iulie.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările