Inginerul român care a revoluţionat lumea afacerilor în India. La doar 30 de ani a fost numit CEO al unei companii de milioane de dolari
0
Clujeanul Tudor Marchiş a pornit de la zero un business pe care l-a transformat în numai câţiva ani într-una dintre cele mai de succes afaceri de property management din India. Tudor a ajuns oarecum întâmplător în India, în urmă cu şase ani. Până în 2008, el a fost arbitru de fotbal şi făcea bani frumoşi din programare şi web design.
Ulterior, din 2008 şi până în 2011 a fost administrator şi acţionar al societăţii TCFM, în Cluj şi în Ungaria. În 2011, firma maghiară a primit o propunere pentru a încheia un parteneriat în India, iar el a fost desemnat să se ocupe de noua afacere. Odată ajuns acolo, Tudor a reuşit să-i surprindă pe toţi prin stilul său de a face afaceri şi prin rezultatele excelente. Privind în urmă, el consideră că arbitrajul l-a ajutat să-şi formeze propriul stil în business şi să gestioneze situaţiile nefavorabile.
Tudor povesteşte, într-un interviu pentru Adevărul, cum a ajuns să ia decizia de a se muta în India, la Bangalore, şi dă detalii despre experienţa trăită în această ţară exotică.
„Adevărul“: Ce te-a convins să alegi India şi ce ai găsit acolo?
Tudor Marchiş: În urmă cu nouă ani, într-o zi, am primit un telefon care m-a surprins şi pe mine şi am fost întrebat dacă vreau să muncesc la Thermo Control. Eu nici măcar nu aplicasem pentru post, nici nu mă gândeam la aşa ceva. Au luat CV-ul meu de pe un site de profil, deşi, culmea, nici măcar nu aveam acolo pusă o fotografie, ci poza era cu un câine. Nu aveam nicio intenţie să mă angajez, pe atunci eram arbitru de fotbal şi mai făceam bani din programare şi web design.
La inteviu, Arpad şi Svein m-au convins. Nişte oameni excepţionali, Arpi din Sfântu Gheorghe, proaspăt mutat în România, după ce a stat mulţi ani afară, iar Svein e norvegian la origini. Ambii au avut o abordare şi cultură diferită de ce era atunci pe piaţă. Apoi am găsit o mentalitate şi o libertate grozavă la locul de muncă, încât m-a făcut să cred că e firma mea. Ulterior am şi primit o mică parte din acţiuni. Asta a fost în 2008 şi m-am angajat în România.
În noiembrie 2010, eram în Delta Dunării la pescuit cu Andras, unul dintre acţionarii firmei. El mi-a propus să merg în India şi să deschid o companie în cadrul unui parteneriat Euro-Indian. Am început cu această firmă în India, în 2011. Firma asta eu am pornit-o cu investiţie europeană şi indiană. În 2016 a fost cumparată de cel mai mare client al ei, Embassy Group.
Ce-ţi place cel mai mult în India şi ce-ţi displace? A fost dificil să te adaptezi acolo?
Îmi place totul, iar ceea ce nu-mi place încerc să înţeleg şi să accept. E altă cultură, altă civilizaţie şi câtă vreme m-a acceptat o respect şi o îmbrăţişez aşa cum este. Nu se poate trăi în India cu obiceiuri europene, dar nici invers. Ca să poţi învăţa şi ca să te poţi adapta unui loc nou de muncă, întâi trebuie să-l înţelegi şi nu să-l judeci. În momentul în care judeci şi dispreţuieşti nu există intenţia de a te adapta şi e doar o interpretare personală egoistă a situaţiei. Nu-mi place că e departe de casă şi trebuie să călătoresc 10 ore, dar în rest totul e ok.
„AŞ PLĂTI CA SĂ FIU ÎNCONJURAT DOAR DE OAMENI SINCERI”
Cum arată o zi obişnuită pentru CEO-ul unei mari companii indiene? Îţi mai rămâne puţin timp şi pentru tine?
Mă trezesc dimineaţa şi încep încă din pat cu mailuri şi telefoane. Apoi iau micul dejun cu soţia mea şi cu fetiţa, merg la job şi mă întorc acasă. De regulă încerc să-mi fac puţin timp seara şi să joc fotbal, badminton, golf, tenis sau squash seara.
Ce te-a ajutat cel mai mult să te integrezi acolo şi să-ţi impui propria filozofie de afaceri?
Arbitrajul a fost cea mai buna instruire a vieţii mele, mult mai bună decât orice şcoală, pentru că m-a invăţat cum e viaţa. La şcoală nu te învaţă nimeni cum să negociezi, să conduci, nu ţi se predă nici limbajul semnelor şi nu ţi se spune cum să iei deciziile rapid şi să gestionezi situaţiile tensionate.
La mine, „Time is money” şi prefer să maximizez asta. Firma face bani, toţi angajaţii au de câştigat. În cele din urmă de asta venim la muncă, să facem bani. Dacă primeşti bani buni, apoi contează celelalte condiţii de muncă, orar, distanţă şeful, colegii. Dacă banii nu sunt suficienţi, celelalte sunt neesenţiale. Pe uşa biroului meu scrie „Abhi Chaiye” şi se traduce „vreau acum”. Pe uşa de la intrarea în sala de meeting scrie „Pierdere de vreme”. Eu am văzut cum s-a distrus Nokia, cu angajaţii prinşi mereu în şedinţe interminabile. Şi eu mai am meetinguri, dar sunt scurte şi au un obiectiv precis, altul decât a arăta că unul e şeful şi că habar nu are cum să-şi preţuiască propriul timp şi pe al celor din jur.
Ca fapt divers, în 6 ani nimeni nu a demisionat în jurul meu din echipa care îmi raportează direct. Deşi am avut multe discuţii în contradictoriu, ne-am învăţat unii pe alţii şi tragem toţi în aceeaşi direcţie. Nu există secrete şi bârfe, lucrurile se spală direct fără menajamente. Îmi spuneau în primii ani că nu sunt de acord cu faptul că eu „iau deciziile repede fără să le gândesc“. Le-am explicat apoi şi i-am făcut să priceapă care e mecanismul meu de luare al deciziilor şi de ce trebuie luate repede în cele mai multe din situaţii în businessul de servicii. Dacă stau să mă gândesc prea mult, mă apucă panica, aşa că o dăm înainte fără prea multă filozofie. Aşa merg şi negocierile, direct şi pe faţă.
Sinceritatea e cea mai de preţ calitate pe care orice om e dispus să o plătească pentru a o avea la un partener. Toţi vrem să fim încurajaţi de oameni sinceri. Copiii să fie sinceri, cei apropiaţi, patronii şi colegii de la locul de muncă, partenerii de viaţă, firmele partenere, toţi să fie sinceri. Asta se caută şi eu asta fac, sunt sincer în relaţiile cu toţi din jurul meu.
„SUNTEM O GAŞCĂ DE OPT ROMÂNI”
Ai întâlnit români în India? Cum ai reuşit să-ţi faci prieteni acolo?
Suntem o gaşcă de opt români, ne petrecem împreună tot al treilea weekend la Bangalore. Mâncăm sarmale, varză murată, ciorbă rădăuţeană şi ne simţim foarte bine. Recent am fost şi la recepţia oficială a ambasadei României în India, cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Avem un ambasador super fain cu o familie grozavă, chiar îmi face plăcere să mă întâlnesc cu domnul Radu Dobre. Dacă apare vreo problemă, e genul de persoană care are telefonul deschis şi-şi ajută comunitatea necondiţionat. A fost o recepţie deosebită, iar fasolea cu ciolan gătită de Dana, soţia lui, a fost piesa de rezistenţă. Au fost prezenţi diplomaţi şi oameni de afaceri din toate naţiile, a fost frumos.
Am şi prieteni indieni. Cel mai bun amic al meu, Akul Balaji (foto, stânga), e ca Dan Negru sau Horia Brenciu la noi. Suntem şi vecini şi petrecem mult timp împreună. E o persoană activă şi e partenerul meu în toate sporturile. Pe de altă parte, un românaş de valoare e aici căpitanul celor de la FC Mumbai, Lucian Goian, care aduce cinste României. Sezonul trecut a fost cel mai bun fundaş al campionatului şi acum sper să devină cel mai bun jucător. Facem şi „contrabandă” şi ţin să-i mulţumesc pentru pălinca de săptămâna trecută. Joacă în India pe stadioane pline şi e o mai mare plăcere să vezi tribune pline la un meci de fotbal.
„LA CUM MERGE TREABA ÎN ŢARĂ, N-AŞ INVESTI ÎN ROMÂNIA”
Înţeleg că ai avut ocazia să cunoşti numeroşi oameni de afaceri acolo. Te-ai gândit să convingi pe cineva să investească în România?
În urmă cu câţiva ani, Jitu Virwani, patronul meu, a investit sute milioane în Belgrad. Dar în România îi trebuia viză ca să poată să intre, iar pentru asta trebuia să stea la cozi umilitoare. Aveam birocraţia care a fost eliminată anul acesta de posibilitatea de a călători în România cu viza Shaengen. Azi nu sfătuiesc pe nimeni să investească în România. Nici măcar eu nu mi-aş investi banii mei până nu se cristalizează situaţia.
Cum se vede din exterior situaţia economică a României?
E o instabilitate economică fantastică în ţară, lucrurile nu merg bine. Şi cu aşa-zisele majorări salariale… Ce ar face un copil care primeşte lunar o îngheţată pe băţ inscripţionată pe ambalaj cu greutatea de 100 de grame, 95 de grame de îngheţată şi 5 grame băţul, iar de luna viitoare pe etichetă ar scrie 120 grame? Dar atunci când ar dori să o şi mănânce ar constata că îngheţata are tot 95 de grame, însă beţişorul e mai greu şi a ajuns să aibă 25 de grame?
Statul a promis creşteri salariale, le-a realizat, dar nu în ce priveşte remuneraţiile nete, ci pe cele brute. Dar despre asta n-au suflat nicio vorbă. Ce se întâmplă acum? Devenim o ţară scumpă şi neatractivă pentru investitori. Iar exodul românilor peste hotare se va mări, deoarece nimeni nu vrea să-şi rupă fundul pe degeaba. Plus că exporturile vor avea de suferit din cauza preţurilor necompetitive.
Având în vedere experienţa ta, i-ai recomandă unui român să se stabilească în India? Dar unui indian să se mute în România?
Graniţele sunt deschise, iar libera circulaţie devine tot mai accesibilă. Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce îmi place mie. Daca-ţi place locul, fie el India sau România, prinzi rădăcini. Recomand oricui să meargă să înţeleagă altă cultură. E singurul bagaj pe care îl purtăm la noi tot timpul. Limitarea nu ajută nimănui, iar dispariţia dinozaurilor a venit în urma incapacităţii lor de a se adapta la schimbările care au avut loc. Pentru a te adapta, nu cataloga nimic ca fiind bun sau rău. Încearcă să înţelegi susbstratul şi învaţă mecanismul de funcţionare şi de organizare al societăţii respective. Celula societăţii e familia.
”S-AR PUTEA FACE AFACERI EXCELENTE CU INDIA”
Presupunând că te-ai întoarce mâine în ţară şi ţi-ai deschide o firmă, ai face afaceri tot cu India?
Da, clar pe asta aş miza, aş deschide prin relaţiile mele nişte punţi de colaborare cu India. Se pot face afaceri bune cu ei, chiar dacă au taxe mari pe importuri. În India poţi exporta fructe, mai ales fructe de pădure, pentru că e o cerere foarte mare pe piaţa lor. Plus ar merge grozav să exporţi la ei brânză şi vin. În România s-ar putea importa la preţuri bune cereale, orez, ceai, condimente, marmură, granit, bijuterii, mătase şi piele de calitate din India.
Ce planuri de viitor ai? Te-ai gândit serios să te întorci într-o zi acasă şi să-ţi deschizi o afacere?
Viitor… acum îţi răspund la mail, scriu în avion, iar viitorul meu depinde de aterizarea asta. Fac paşi mărunţi, iar azi sunt aici în India. Am o misiune şi vreau să fac cea mai mare firmă de servicii de mentenanţă din India. Dacă aş visa, aş vrea să stau aici ani buni şi să-mi câştig independenţa financiară. Apoi, peste vreo 15 ani să vin în România, să ajung în ceva minister şi să fac ceva util pentru România.
Pot face lucruri utile aducând investiţii, generând locuri de muncă, exportând produse româneşti sau chiar pe plan politic, schimbând legislaţia pentru a facilita cele enumerate mai sus. Nu m-aş da la o parte să mă arunc în mocirla politică, dar mai întâi trebuie să am stabilitatea financiară necesară pentru a nu fi expus corupţiei. Nu cred în businessmanii români care fac afaceri cu statul şi sunt oameni de succes. Asta e ciuma ţării astăzi.
„POLITICIENII FAC AFACERI CU STATUL”
Înţeleg că nu ai motive să apreciezi politicienii. Chiar nu există şi persoane responsabile printre ei?
Criticii de artă sunt de obicei artişti rataţi. Arbitrii sunt de obicei foşti jucători de fotbal slabi. Politicienii, în mare parte, sunt oameni incapabili să existe într-un sistem competiţional privat. Din păcate avem prea puţini oameni care au avut cariere solide în spate şi s-au încumetat să facă ceva pentru ţară.
Prea mulţi politicieni de carieră sunt acum oameni de afaceri şi fac business mascat cu statul. Ei conduc în mare parte sistemul. De asta avem şi decizii de genul asta. De cealaltă parte, când vorbeşte Olguţa (n.r.- Olguţa Vasilescu) nici nu ştiu dacă să râd sau să plâng. La fel, parcă e ireal când aud cum un ministru al agriculturii filozofează pe teme de oaie şi promovează şuncă de portbagaj în parcarea Guvernului. Astea prind bine la cei care apreciază populismul, dar treaba lui e de fapt să împingă de la spate un sistem agricol aflat la pământ.
Întâmplător socrul meu e veterinar, aşa bătaie de joc nu am văzut până acum. Statul întâzie plăţile luni de zile şi penalizează neplata TVA-ului pentru că tot el nu a plătit factură. Găsim tot felul de metode ca să supravieţuim în timp ce facem haz de necaz. Altul trage cu mitraliera, iar ăla din Teleorman numai pe la DNA se plimbă, dar cu toate astea îşi „autoretrocedează” insule. Avem o clasă politică de lumea a treia.
„AŞ LUA MĂSURILE UNOR CELULE CA SĂ STEA UNII ÎNGHESUIŢI”
Dar tu, dacă ai fi liderul unui partid important, eventual chiar prim-ministru, ce măsuri ai lua?
Daca aş putea, aş lua măsurile unor celule ca să fiu sigur că unii stau cât mai înghesuiţi. Pe de altă parte, noi avem nevoie de leadership. În România nu există astăzi niciun om politic proeminent cu o cultură vastă şi cu o bună implicare internationala.
Toti gândesc doar din patru în patru ani. Baiul e acolo şi îţi spun ce se întâmplă. Europa e în declin masiv din cauza îmbătrânirii populaţiei, plus că estul continentului suferă din cauza exodului forţei de muncă mai calificate. Azi, dacă bine ştiu eu, patru persoane sunt plătite de una singură. Şi se va ajunge peste opt ani ca raportul să fie de 5 la 1, fiindcă am avea cam un pensionar, un copil, un asistat social, un preot şi un bugetar la un singur muncitor. Iar peste 15 ani putem ajunge la 7 la 1. Problema e aici strategia, care trebuie făcută pe termen lung, altfel intrăm în faliment.
Şi partea a doua, investiţiile în industria robotică. Poate sună prostesc sau SF, dar suntem o ţară perfectă pentru aşa ceva. Suntem încă ieftini la real estate, utilităţi şi nu prea avem forţă de muncă. Rămâne scris asta şi să vedeţi că cine va reuşi să-i atragă asiaticii cu asemenea investiţii va creşte mult în următorii 20 de ani.
În rest, trebuie chibzuite cheltuielie cu biserica şi asistaţii sociali şi cu unii dintre bugetari. Medicina şi sistemul de educaţie nu se vor redresa oricâte reforme s-ar face dacă salariile rămân mici. Dacă plăteşti prost profesorii, învăţământul va fi slab şi vor ieşi din şcoli cele mai slabe elemente, oameni incapabili să găsească un loc de muncă în sectorul privat, unde să fie bine plătiţi.
Cu alte cuvinte, dacă o firmă nu are un sistem financiar solid, iar departamentul de vânzări nu-i aduce bani, sfârşeşte prin a da faliment. La fel trebuie tratată şi condusă România, ca o firmă, şi toate s-ar rezolva în câţiva ani. Produci bani, le dai la toţi, nu produci - mor toţi de foame. Trecerea asta a contribuţiilor la angajaţi e un semnal evident că suntem la fundul sacului. Eu încă nu am auzit o voce de economist serios care să susţină aceste modificari.
Şi acum mulţi dintre cei care vor citi ce spun vor zice că nu sunt bani. Le spun aşa: închideţi ochii şi transferaţi banii ăia din mita luată de x şi de y. Există informaţii în ultimul raport despre mita dată şi luată în estul Europei. Avem o medie de 5.6% mită din cifra de afaceri a unei companii. Luaţi acelaşi procent pe GDP care e de aproximativ 170 de miliarde de dolari pe anul trecut. În România, sub diverse forme, circulă aproape 10 miliarde de dolari, bani care sunt de fapt mită.
Avem nevoie să uităm de stânga şi de dreapta, de ungur sau ţigan, trebuie să salvăm împreună toată România ca să nu ajungă toată ţara ca Teleormanul. Dar ce se întâmplă acum? România de astăzi e condusă de omul care a condus local cel mai slab judeţ din ţara asta. Cum ar fi dacă antrenorul echipei de fotbal naţionale ar fi antrenorul unei echipe care a retrogradat sezonul trecut? N-are nici o logică, şeful celui mai slab departament al unei firme devine director general. Niciun board al vreunei companii nu ar face asta, dar România o face. Noi avem oameni de valoare, dar sunt scârbiţi de îngustimea celor din politică. Ca să te baţi cu porcul trebuie să intri în coteţul lui şi să te murdăreşti cu excremente. Scena politică de astăzi e un coteţ şi sper să se găsească cineva capabil să între în lupta asta cât mai curând. Eu vreau să mai stau câţiva ani în India, dar nu se ştie niciodată ce va fi pe viitor.
Care a fost frumos moment pe care l-ai trăit în India?
Momentele în care sunt înconjurat de oamenii mei şi mănânc cu ei mâncare indiană sunt cele mai fericite. Când vezi câtă dragoste, sinceritate şi fericire e acolo, e un sentiment deosebit. Mă simt parte a grupului lor şi asta mă face să mă simt excelent.
Şi invers?
M-am întristat când am intrat în casele angajaţilor mei, mă refer la housekeeping şi la tehnicieni. Atunci m-am lovit de realitate, iar asta m-a ajutat să înţeleg cum trăiesc ei şi ce trebuie să fac eu ca să le îmbunătăţesc viaţa ca şi angajator.
„FĂ BANI, NU FĂ AFACERI”
E ceva ce ţi-ai fi dorit să realizezi şi nu ai reuşit?
Hmm… Trebuie să-mi dedic mai mult timp fetiţei mele şi familiei. Îmi lipsesc 20 de ore, aş vrea că ziua să aibă 44 ore şi să pot face mai multe. Pe plan personal, tot scriu la o carte. Scriu tot ce mi se pare interesant şi apoi văd ce şi cum o să pun cap la cap. Am început în ideea unei cărţi tehnice, apoi am scris management, iar acum scriu dezvoltare profesională.
Apropo de dezvoltare personală, care e secretul succesului tău şi ce i-ai sfătui pe cei care ar începe o afacere?
Atuul meu este capacitatea de a mobiliza oamenii din jurul meu. N-aş face nimic fără ei, până la urmă sunt un străin în India, dar am fost acceptat ca unul de-al lor.
Lumea zice că dacă spui “nu” eşti prea direct şi eşti îngâmfat. Dacă nu-ţi petreci timpul cu persoane neinteresante sau nefolositoare ţelului tău, din nou eşti catalogat. Daca vrei să înveţi să conduci o maşină, ori înveţi singur ori întrebi pe un şofer. Când eşti la volan şi eşti începător, eşti criticat întotdeauna de cei mai fricoşi din maşină. Ei sunt cei care nu ştiu conduce, dar sunt şi cei mai vocali. De ce? Pentru că îşi trăiesc propria frică şi inabilitate de a conduce.
Când vrei să începi o afacere, nu asculta sfaturi de la cei fricoşi care nu au încercat niciodată. Dar să-i asculţi atât pe cei care au reuşit, cât şi pe cei care au eşuat. De la toţi înveţi câte ceva. Însă cel mai important e ca atunci când ţi-ai deschis deja afacerea să nu mai asculţi de nimeni. Începe să te autoeduci şi să ai mereu foame de informaţie. Schimbă tot timpul, inovează şi ţine pasul cu piaţa. Nokia a dispărut aşa cum au dispărut şi dinozaurii. Au dispărut pentru că nu s-au adaptat la timp schimbării… şi au murit. Şi mai am un sfat: stai alert. Nu vorbi cu oamenii care nu au făcut nimic în viaţă. Fă bani, nu fă afaceri! Împarte banii cu angajaţii tăi şi-ţi vor fi alături şi la bine, dar şi la rău.
Se încarcă comentariile...
