GALERIE FOTO Gumuţeasca, „limba de sticlă“ din satul lui Boc. Ultimii geamgii din Mărgău care mai vorbesc gumuţeasca

GALERIE FOTO Gumuţeasca, „limba de sticlă“ din satul lui Boc. Ultimii geamgii din Mărgău care mai vorbesc gumuţeasca

Ioan Poptean este unul dintre ultimii geamgii din Mărgău. FOTO Florina Pop

Geamgiii din zona comunei clujene Mărgău, comuna natală a fostului premier Emil Boc, au colindat ţara-n lung şi-n lat ca să-şi câştige existenţa. Ca să se poată înţelege între ei fără ca alţii să priceapă ce vorbesc, aceştia au inventat un limbaj cu totul aparte care azi este singurul argou profesional rural din România: gumuţeasca.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu părul şi sprâncenele aproape albe, mângâindu-şi iapa, Ioan Poptean (75 de ani) din satul Mărgău se uită cu drag la căruţa sa. „Mi-e dor să mai merg în Regat (n.r. aşa îi zice el zonei de la sud şi est de Carpaţi), să vând sticlă. În fiecare sat prin care treceam cu căruţa avea câte un prieten“, povesteşte Ioan Poptean, fost geamgiu.

Ca el, au fost mulţi din satele comunei Mărgău şi din împrejurimi. Plecau primăvara şi toamna de la câteva săptămâni până la câteva luni, cu tolba în spate sau cu căruţa, depinde de ce avea fiecare în bătătură, în toată ţara ca să facă un ban şi să-şi întreţină familiile.

Iar asta încă din secolul al XIX-lea.

Cei din satul Mărgău mergeau mult în Bucureşti, cei din Răchiţele - sat unde s-a născut Emil Boc - în Banat, iar cei din Buteni, spre Moldova.

Şi aşa s-a ajuns ca în 1970 să fie mai mulţi mărgăuani în Bucureşti decât în satul lor natal.

Ca să se înţeleagă între ei, geamgii din zona Mărgău-oraşul Huedin au inventat un limbaj codificat, numai de ei ştiut. Se numeşte gumuţeasca şi îi ajuta să vorbească între ei fără ca vreun client sau vreun străin curios să înţeleagă ce zic. Era un cod secret născut din nevoia profesională de a se descurca singuri, departe de casă şi de cei dragi.

Lingviştii clujeni care l-au studiat spun că această limbă a geamgiilor este unică în ţară. O numesc, ştiintific, argou profesional rural, singurul de acest gen care s-a descoperit în România.

 

Ce zic oamenii literelor?

Singurul lingvist clujean care a studiat „limbajul“ geamgiilor este Romulus Todoran. El a fost cel care a definit ştiinţific gumuţeasca sau gomoţeasca. „Profesorul Romulus Todoran a studiat gumuţeasca despre care a a afirmat că este singurul argou profesional rural din ţară“, explică cercetătorul  Nicolae Mocanu de la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca.Mocanu mai povesteşte că geamgiii ambulanţi erau precum o castă, unde nu intra oricine. Cuvintele din gumuţească s-au născut şi din cuvinte româneşti cărora li s-au schimbat sensul, din cuvinte româneşti cărora li s-au adăugat sufixe şi prefixe.

În studiul lui Todoran, citat de protopopul Braica în cartea sa, lingvistul explică de ce se numeşte acest argou gomoţească. „ «Moţască» înseamnă moţ, locuitori al Apusenilor şi «go», probabil de la denumirea dealului Golumbăţ, de unde s-a strămutat o parte din sat la 1340“.

 

 

Unde este Mărgăul

În comuna Mărgău, care este poarta de intrare în Parcul Natural Apuseni, se ajunge într-o oră, cu maşina, din Cluj-Napoca, pe DN1(E60). Legătura cu drumul naţional se realizează pe DJ108C care străbate întreaga comună Mărgău.

Până în satul natal al fostului premier Emil Boc sunt 68 de kilometri. În apropiere se află frumoasa cascadă numită Vălul Miresei.

 

Mic dicţionar român-gumuţesc

Sticlă = tălăuz
Individ = munuc
Ţuică = găină
Hoţ de lucruri = găinar
A mânca = Gădină
Gură = Gădinătoare
Preot = codău
Bani = piţule, goloji
Om, bărbat = milău
Femeie = milăiţă
Ţigară = sfârlă 
Băutură = hurtez
Prezenţa unei persoane = asface
A dosi = diamante
A dosi = asuci
Porc = gomon
Cal = ţolan
Căruţă = toigă
Poliţist = tistulaş

Azi, aproape fiecare gospodărie are vreo rudă - bunic, străbunic sau unchi - care a fost geamgiu. Însă, mulţi s-au dus dincolo, pe cealaltă lume, iar cei rămaşi sunt bătrâni. Când se întâlnesc pe uliţă, la biserică ori la crâşmă mai vorbesc gumuţeasca şi tânjesc la vremurile în care erau în putere.

În conversaţiile lor se mai aude câte-o expresie în gumuţească, „limba“ care, odinioară, o vorbeau zilnic - „Munuc, s-asface spurav!“ („Fii atent că e om rău!“), „Munuc, s-asface deapsă!“ („E un om bun!“), „Munuc, atină gădineală!“ („Să ceri mâncare!“).

8 zile cu Mura de la Bucureşti la Mărgău

Ioan Poptean şi-a petrecut 30 de ani din viaţă ca geamgiu. Povesteşte că a văzut Adamclisi-ul, Măcinul, Galaţiul. Ştie ca-n palmă drumurile din Dobrogea unde obişnuia el să vândă sticlă. Nu ocolea Bucureştiul.

„În urmă cu 25-30 de ani, înainte de Revoluţie, aproape toţi oamenii din Mărgău şi din satele din jur făceau meseria asta de geamgiu“, zice bătrânul mărgăuan.

El mergea cu căruţa atât primăvara, până să se facă fânul, cât şi toamna, din septembrie până în noiembrie, când se răcea vremea şi dormitul în căruţa nu mai era indicat. O umplea cu vreo 50-60 de metri pătraţi de sticlă - dar şi oglinzi, rame, icoane - şi o urca pe tren şi aşa mergea cu alţi consăteni până-în Bucureşti. „Iar de-acolo ne despărţeam. Unii rămâneau în zona Capitalei, iar alţii plecau mai departe“, zice geamgiul. Ca el.

Când îşi termina sticla din căruţă, mergea la prăvălii de sticlă şi mai cumpăra. O lua cu 50 de lei metrul pătrat şi o dădea cu 150-200 de lei.

Îşi aduce aminte cum din banii de pe sticlă şi-a cumpărat o iapă neagră, frumoasă, pe nume Mura, din oborul din Brăilă. Avea 18 ani, dar era în putere. „De ea m-am ajutat 12 ani şi ţin minte cum am venit o dată de la Bucureşti, după ce mi-am terminat sticla de vândut, până la Mărgău. Am făcut opt zile pe drum“, povesteşte bărbatul.

A urcat munţii şi a văzut zone frumoase. Dar nu numai locurile erau aşa, ci şi oamenii. Avea cunoştinţele lui în fiecare sat prin care trecea, la care se oprea fie să doarmă, fie la o vorbă ş-un pahar.

„Lumea era în siguranţă atunci. Puteai dormi în căruţă, nu ca azi, când is toţi vagabonzi. Acum dacă merg, nu mai găsesc prieteni. Acuma-s morţi“, regretă geamgiul.

O limbă pe înţelesul lor

Prin sat mai vin rude de-ale geamgiilor stabiliţi la Bucureşti.  Vin şi să vadă locurile natale. Ana Cuş, în vârstă de vreo 77 de ani, a avut o prăvălie în sat, iar soţul îi era geamgiu. Şi-a făcut casă în Bucureşti şi a chemat-o şi pe ea. De 36 de ani e plecată din Mărgău. „Ca ea sunt mulţi“, zice Ioan Poptean după ce o salută.

Şi el are nepoţi la Bucureşti, la Cooperativa „Tehnica sticlei“, fabrică creată de mărgăuani în 1949. Atunci se numea, sugestiv, „Geamgiii Progresişţi“.

Călători prin toată ţara, geamgiii din zona Mărgăuluişi-au creat o metodă prin care ei să se înţeleagă, o limbă ştiută doar de ei. E un simbol de solidaritate, şi de protecţie. Un argou profesional, zic lingviştii, adică - dacă ne luăm după DEX - e un limbaj convenţional folosit de un grup social restrâns pentru a nu fi înţeleşi de restul societăţii.

„Am făcut limba asta ca să ne înţelegem între noi. Şi moşii noştri au fost geamgii. Acum doar bătrânii o mai vorbesc. Nu mai suntem mulţi geamgii în viaţă“, explică Ioan Poptean.

El zice că se putea trăi din meseria de geamgiu. Unii veneau toamna acasă cu 20.000-30.000 de lei. Dacă un metru pătrat îl dădeau cu 150/200 de lei, iar într-o căruţă încăpeau 50/60 de metri pătraţi, din sticla vândută ieşeau 7.500/9.000 – 10.000-12.000 de lei.

„Cei care au fost descurcăreţi şi strângători au reuşit să-şi cumpere case în Bucureşti. Erau ieftine“, adaugă mărgăuanul.

Autorizaţia de geamgiu

Ca să poată colinda ţara, geamgiii aveau nevoie de o autorizaţie care nu era ieftină. Văduvele geamgiilor din Mărgău povestesc că îşi dădeau porcul din coteţ ca să primească acea autorizaţie care era dată pe un an de zile. Ele ţineau gospodăriile când bărbaţii erau duşi prin ţară.

„Mai vorbesc gumuţască cu bătrânii din sat. Mierlească-te-ar gazu! Asta înseamnă: Du-te acasă! Sau Hazoi îţi trebuie? Adică, pâine îţi trebuie? Tinerii de aicea nu mai vorbesc“, zice Lucreţia Urs, în vârstă de 79 de ani.

Pe gumuţească o mai dă când se mai întâlneşte şi cu alte văduve de geamgii, cum e Ana Mâţ, de 78 de ani, o femeie frumoasă în tinereţe, tare fâşneaţă, care a cunoscut viaţa de oraş, şi căreia, nici acum, nu-i scapă nimic din ce se petrece în sat.

Mărgăul din Bucureşti

Despre acest limbaj aparte a scris un mărgăuan ajuns protopop al Clujului, Gheorghe Braica. Tatăl şi unchiul său au fost geamgii. Are la Slobozia un văr primar cu tatăl său.

„De la Călata luau trenul ca să ajungă la Bucureşti. Pe tren îşi urcau fie tolba (n.r un suport din lemn pe care aşeza sticla şi pe care îl căra în spate), fie căruţa. Ştiu că unii se grăbeau să-şi termine fânul până pe 23 august ca să ajungă la Bucureşti, la manifestaţii (n.r. zâmbeşte preotul). Coborau la Chitila şi de-acolo se împărţeau“, explică protopopul Braica.

El mai zice că, la întoarcere, îşi aduceau grâne şi porumb pentru animale, dar şi vin pentru sărbătorile de iarnă.

„Unii şi-au făcut şi case din banii câştigaţi ca geamgii. În anul 1970, erau stabilite la Bucureşti 400 de familii din Mărgău“, afirmă Gheorghe Braica.

În „Monografia Mărgăului“, Braica explică cum „limba“ gomoţească sau gumuţească s-a dezvoltat mai întâi la poalele Apusenilor, iar apoi s-a extins în localităţile învecinate.

Mărgău în National Geographic

Autorităţile din Mărgău au accesat, în urmă cu doi ani, un proiect, „Descoperă Mărgău, apă, pământ, foc“, prin care îşi promovau turistic comuna, istoria şi tradiţiile. Proiectul, în valoare de aproximativ un milion de lei, a fost foarte vizibil la nivel naţional, a avut reclame şi în celebra revistă National Geographic şi un filmuleţ care promovează această „limbă“ secretă.

Dintre poveştile Mărgăului, spuse şi astăzi, nu poate să lipsească cea a geamgiilor care plecau de la sat la oraş unde îşi vindeau marfa strigând „Geamuuuuuri! Hai la geamuuuri, neică!“.

Şi, aşa cum spune geamgiul din clipul filmat în cadrul proiectului, „o fo grea viaţa de geamgiu, da’ o fost faină“. „Tălăuzeşti?/Înţelegi?“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: