De ce ar avea nevoie Clujul de un crematoriu? Liderul cremaţioniştilor răspunde: „Criza locurilor de veci, costurile mai mici şi intelectualii“

De ce ar
avea nevoie Clujul de un crematoriu? Liderul cremaţioniştilor răspunde: „Criza
locurilor de veci, costurile mai mici şi intelectualii“

Femeie în cimitir FOTO: Reuters

Preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste Amurg din România, cercetătorul Marius Rotar de la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, povesteşte, într-un interviu acordat cotidianului „Adevărul“, că un loc de veci, fără cheltuielile legate de înmormântare şi masa de după, ajunge în Cluj şi la 4.000 de euro, o sumă colosală.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu doi ani, clujenii, vreo 300 la număr, ieşiseră în stradă ca să protesteze împotriva înfiinţării unui crematoriu în cartierul lor din Cluj. Iniţial, Consiliul Local votase înfiinţarea unui crematoriu în Mănăştur, cel mai mare cartier al Clujului. În urma protestului, consilierii locali s-au răzgândit şi nu au mai votat proiectul, iar investitorul a rămas fără o parte din banii investiţi, prin contract semnat cu Primăria Cluj-Napoca; ca să recupereze fondurile investite a dat primăria în judecată.

Clujenii spuneau atunci că nu se justifică sub nicio formă existenţa unui crematoriu în oraş, sugerând să fie făcut la marginea oraşului sau în altă parte. Aceştia spunea că acel crematoriu ar polua zona, că noxele ar fi uriaşe şi lista poate continua - listă pe care cei trei investitori ai incineratoriului o combăteau cu argumentele lor.

L-am întrebat pe Marius Rotar, preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste Amurg din România, care ar fi motivele pentru care şi-ar justifica existenţa un crematoriu în Cluj.

De ce ar avea nevoie Clujul de un crematoriu?

Două motive ar fi fundamentale. Primul e criza locurilor de veci.
Situaţia nu este proprie doar oraşului de pe Someş, ci e una generalizată la nivelul  mediului urban din România. Pentru oraşul Cluj-Napoca, preţurile locurilor de veci, pe site-urile „specializate“, pornesc de la 500-600 euro şi ajung până la circa 4.000 euro, sumă foarte ridicată ţinând cont de veniturile populaţiei şi de actuala criză financiară.
De remarcat este şi că în ţara noastră vânzarea locurilor de veci este interzisă, acestea neputând fi comercializate, ci doar concesionate şi/sau cedate rudelor, până la gradul IV. Iar deschiderea în acest oraş a unui crematoriu nu constituie satisfacerea unui capriciu a nu ştiu cărui investitor, ci o necesitate publică, cu titlu de urgenţă.
În plus, preconizata deschiderere a unui cimitir în apropiere de Cluj de către Arhiepiscopia Clujului se situează, deocamdată, la nivel declarativ şi, mai degrabă, s-a constituit într-o acţiune de contracare a cremaţiunii. Din câte ştim noi, nici măcar certificatul de urbanism pentru acest proiect n-a fost eliberat, dar Arhiepiscopia a trâmbiţat deja de câteva luni „reuşita” acestui proiect.

Cel de al doilea motiv ţine de costurile mai scăzute ale incinerării în comparaţie cu înhumarea, libertatea de opţiune a personei, caracterul mai „democratic“ al incinerării etc. La acest argument se adaugă şi caracterul multiconfesional şi multietnic al Clujului, care determină ca incinerarea să iasă de sub stigmatizarea operată de către BOR, serviciile religioase fiind astfel permise în cazul catolicilor, protestanţilor sau chiar neoprotestanţilor.
Poluarea prin crematorii este un mit, promovat de necunoscători, tehnologia utilizată în incinerare fiind, la ora actuală, una foarte avansată.

A avut Clujul vreun crematoriu?

Trebuie spus din capului locului că în Cluj Napoca n-a existat niciodată un crematoriu. Ţine de folclorul urban ideea cum că ar fi existat, cândva, în perioada comunistă, un astfel de crematoriu. Şi, mai mult, această legendă a fost utilizată când s-au organizat acţiuni anti-cremaţiune în oraş.

Cum vedeau, mai demult, clujenii acestă practică a incinerării?

O serie de clujeni au activat în cadrul mişcării cremaţioniste româneşti interbelice. Unul dintre membrii societăţii Cenuşa (care a transpuns în realitate ideea incinerării la noi) a fost Ion Popescu Voiteşti (1876-1944), geolog, profesor universitar la Cluj până în 1936, director al Institului Geologic de pe lângă universitatea clujeană (azi UBB). Soţia sa i-a împărtăşit opiniile.
Membru în aceeaşi societate a fost şi doctorul Emil Colbazi, prefect al Clujului pentru o scurtă perioadă între aprilie 1931 şi iunie 1932.
Şi au mai fost clujeni care au fost membri ai aceleiaşi societăţii, unii de origine maghiară, pe baza informaţiilor existente în "Flacăra Sacră”, revista cremaţioniştilor români interbelici.

Au fost clujeni care au şi ales incinerarea în defavoarea înhumării?

Prima incinerare a unei persoane din Cluj la Cenuşa avea loc în 1929, pentru ca în 1936 alţi trei clujeni să figureze drept persoane incinerate la acelaşi crematoriu - cel mai ridicat număr de persoane din provincie incinerate la Bucuresti pentru acel an. Însă, costurile ridicate presupuse de transportul la Bucureşti a făcut ca numărul clujenilor incineraţi să fie redus. Mai recent, firmele de pompe funebre din Cluj preferă să facă incinerări în Ungaria sau la Oradea, datorită costurilor mai mici.

Cum privea mediul academic din perioada interbelică această practică?

La nivelul reacţiilor privind cremaţiunea în mediul clujean, opiniile au fost împărţite. Revista Societatea de Mâine, ce apărea la Cluj, saluta în 1928 deschiderea primului crematoriu în România, considerându-l un semn evident de civilizaţie.
De cealaltă parte a baricadei, Renaşterea, organul oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului, Geoagiului şi Clujului, precum şi revista Viaţa Creştină, organul oficial al Eparhiei Greco-Catolice de Gherla au condamnat, în termeni fermi, incinerarea, prin articole apărute în 1925 şi 1938.
În Renaşterea se critica începerea lucrărilor la Crematoriul Cenuşa, pe când în Viaţa Creştină  preotul greco-catolic Teofil Herineanu (devenit mai târziu arhiepiscop ortodox la Cluj) se exprima vehement împotriva incinerării. Între timp, Biserica Greco-Catolică a acceptat incinerarea (cu unele restricţii), urmând linia Vatican II, pe când cea Ortodoxă a rămas inflexibilă asupra tematicii.

Intelectualii clujeni cochetau doar la nivel de idee cu incinerarea?

O serie de personalităţi clujene au ales să fie incinerate. Printre acestea se numără trei rectori ai UBB: Dimitrie Călugăreanu (1868-1937), rector între 1921-1922, medic, profesor universitar şi membru corespondent al Academiei Române, Iacob Iacobovici (1879-1959), rector (1922-1923), medic, profesor universitar şi unul dintre întemeietorii Facultăţii de Medicină, respectiv Gheorghe Spacu (1883-1955), rector (1925-1926), chimist, profesor universitar şi membru al Academiei Române.

Iacobovici a lăsat vorbă în testamentul său: „Doresc să fiu incinerat, să mi se facă înmormântare simplă, să nu fiu expus la facultate, ci transportat direct la crematoriu şi să nu mi se ţină niciun discurs“.

Pe lângă cei trei rectori, amintim şi alte personalităţi clujene incinerate: Tudor Bugnariu (1909-1988), ginerele lui Lucian Blaga, profesor universitar la Cluj, membru al Academiei Române, primar al Clujului, Eleonora Lemeny (1885-1948), doctor în Litere (prima femeie cu acest titlu de la UBB), promotoare a mişcării feministe, membru în Marele Sfat Naţional, a condus Departamentul Muncii în Consiliul Dirigent, membru marcant în cadrul ASTRA, Ion Negoiţescu (1921-1993), istoric si critic literar, incinerat la Munchen (urna sa funerară a fost înhumată în cimitirul  Hajongard din Cluj), Vasile Moldovan ((?-1974), fost director Teatrul Naţional din Bucureşti şi cel din Cluj, Grigore Popa (1910-1994), filosof, eseist, poet, discipol a lui D.D. Roşca, cadru universitar la Cluj.

Incineraţi au mai fost şi: Mircea Dragoş Biji (1913-1992), născut la Viişoara, lângă Cluj, statistician, membru al Academiei Române, Traian Mitrofanovici (1893-1981), doctor în drept, bibliotecar şef la BCU Cluj, deţinut politic, Gheorghe Călugăreanu (1902-1976), matematician, profesor universitar la Cluj, membru al Academiei Romane, Theodor Capidan (1879-1953), lingvist, pentru o perioadă a fost profesor universitar la Cluj, decan, precum şi actorul Nicolae Neamtzu Ottonel (1885-1982), care s-a numărat printre fondatorii Teatrului Naţional din Cluj (1919).

Şi lista ar putea continua.
 

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Protest faţă de construirea unui crematoriu uman în Cluj: „Să fim noi lada de gunoi a Europei Centrale?“

Universitarul Marius Rotar: „Preoţii nu trebuiau să participe la marşul anti-crematoriu“

O zi la singurul crematoriu uman din ţară

România anului 1900, model pentru cremaţioniştii sârbi. Acum, în secolul al XXI-lea, e invers

Autorul primei cărţi despre incinerare din România: „Nicio personalitate incinerată nu şi-a pierdut din respectul neamului românesc!“

Autorul primei cărţi despre incinerare cere public ca Biserica Ortodoxă să respecte dorinţa lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat

S-a deschis prima casă funerară de incinerare din România. Oferă un produs nou: contractul funerar din timpul vieţii, plătibil în rate, cu consiliere pentru familie

O sentinţă a Tribunalului Cluj scoate oamenii în stradă: circa 100 de persoane vor protesta, din nou, faţă de construirea unui crematoriu uman

Primele incinerări cu contract din timpul vieţii sunt disponibile online. Incinerarea lui Sergiu Nicolaescu, un precedent important

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările