Curtea de Conturi Cluj a descoperit abateri fiscale de 330 de milioane de lei la Primăria Cluj-Napoca. S-au plătit lucrări neefectuate şi s-au dat ilegal sporuri

Curtea de Conturi Cluj a descoperit abateri fiscale de 330 de milioane de lei la Primăria Cluj-Napoca. S-au plătit lucrări neefectuate şi s-au dat ilegal sporuri

Emil Boc candidează pentru un nou mandat de primar. FOTO: PCN

330 de milioane de lei este suma totală a abaterilor fiscale înregistrate în activitatea Primăriei Cluj-Napoca în 2014, conform auditului financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Cluj – Napoca, conform unui raport publicat zilele trecute de Curtea de Conturi Cluj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Conturi a efectuat în perioada 05.05.2015 - 26.06.2015 un audit la Primăria Cluj-Napoca aferent anului 2014. Cea mai mare  abatere din punctul de vedere al sumei se referă la „neînregistrarea în contabilitate a bunurilor asupra cărora au fost instituite sechestre” – 128 de milioane de lei. O abatere estimată la 55 de milioane de lei se referă la faptul că „nu au fost date în administrarea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca terenurile şi clădirile în care acesta îşi desfăşoară activitatea”. Măsura dispusă de Curtea de Conturi a fost necesitatea ca Primăria să-şi „clarifice inventarului bunurilor aparţinând patrimoniul public al Municipiului ClujNapoca, scoaterea din evidenţa contabilă a terenurilor şi clădirilor retrocedate sau aparţinând altor entităţi, astfel încât situaţiile financiare întocmite să reflecte imaginea corectă şi fidelă a patrimoniului real al entităţii;”. 
 

Plăţi pentru lucrări neefectuate 

 
În raport se mai arată că Primăria a efectuat plăţi pentru lucrări neexecutate de către Elin GmbH & Co Austria Sucursala ClujNapoca în valoare de 133.000 de lei. Problemele se referă la obiectivul de investiţii ce prevede „modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Cluj-Napoca, întreţinerea şi menţinerea în stare de funcţionare a punctelor de lumină nou instalate de executant precum şi a noilor puncte de lumină instalate de SC Electrica”. Practic Primăria a decontat fără justificare „racorduri stîlpi la nivelul numărului de stîlpi montaţi în reţelele de iluminat public executate la obiectivele: Calea Turzii partea I, Calea Turzii partea II, Aleea Stadion, Uzinei Electrice şi Ion I. C Brătianu”. 
 

Plăţi nelegale către angajaţi 

 
În Raport se mai arată că în anul 2014 au fost efectuate „plăţi nelegale reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit angajaţilor, prin includerea în salariul de bază a unor sume prevăzute de art. 14 din Legea nr. 285/2010 (stimulente), în condiţiile în care unii angajaţi nu aveau atribuţii şi nu au contribuit la administrarea creanţelor fiscale, aşa cum sunt definite de art. 1 din O.G. nr. 92/2003;. Abaterea estimată este de 13.000 de lei. 
De asemenea, „au fost plătite necuvenit ajutoare pentru încălzirea locuinţei, unor titulari care deţin depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei;” Abaterea estimată 13 milioane de lei. 
De asemenea, „au fost plătite necuvenit ajutoare pentru încălzirea locuinţei,  unor titulari care deţin depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei”. Abaterea estimată este de 143.000 de lei.
 

Replica Primăriei

 
 Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat pentru Adevărul: "Primăria a contestat raportul Camerei de Conturi Cluj la Curtea de Conturi a României, iar după ce va primi un răspuns îşi va formula o poziţie". Legat de stimulentele plătite angajaţilor, se arată "Aceste stimulente au fost acordate de Primarie în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr. 85/2010. Conform acestora a beneficiat de aceste drepturi întreg aparatul de lucru al Primăriei, care se ocupă de stabilirea, constatarea, urmărirea şi colectarea veniturilor la bugetul local, nu doar Direcţia de Taxe şi Impozite locale". În prezent decizia privind acordarea stimulentelor a fost suspendată. 
 
Citeşte şi 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: