Cum vedea un înalt ofiţer Clujul anul 1857: cu ierni ca-n Siberia, funcţionari aroganţi şi neruşinaţi, un guvernator ce-şi lua salariul degeaba

Cum vedea un înalt ofiţer Clujul anul 1857: cu ierni ca-n Siberia, funcţionari aroganţi şi neruşinaţi, un guvernator ce-şi lua salariul degeaba

Clujul într-o gravură de secol XIX FOTO: Vechiul Cluj, Facebook

O administraţie care funcţiona anevoios, cu funcţionari ”aroganţi şi neruşinaţi”, şi un guvernator care îşi primea salariul degeaba şi pe care îl interesau mai mult partidele de vânătoare decât soarta provinciei. Aşa descria un înalt ofiţer al Imperiului Habsburgic, care a locuit la Cluj câteva luni, ca şi comandant de divizie. Informaţiile apar în articolul istoricului Loránd L. Mádly, publicat în cartea ”Poveşti despre Cluj”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născut într-o familie unde, fără excepţie, bărbaţii făceau carieră în armată, Franz Folliot-Crenneville (1815-1888) a ajuns în a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Cluj unde a fost numit comandant de divizie, el fiind feldmareşal-locotenent. Acesta, scrie istoricul Loránd Mádly în articolul său din cartea ”Poveşti despre Cluj”, a luptat în Războiul Crimeei (1853-54), a ajuns adjutant general al împăratului şi în comandamentul militar suprem. Fratele său a fost patru ani guvernatorul Transilvaniei.

Impresiile sale despre şederea la Cluj le-a descris în scrisorile pe care le-a trimis soţiei, care ar fi trebuit să vină şi ea la Cluj. Prima scrisoare este din mai 1857. După ce îi descrie drumul, pasaj unde compară cataractele Dunării cu peisaje cunoscute lui din Austria Superioară şi Tirol, urmează şirul lung de nemulţumiri.

Înainte să ajungă la Cluj, trece prin Sibiu despre Sibiu scrie că e ”un cuib urât, locuit de saşi şi ticsit cu funcţionari”. La două zile după ce a sosit la Cluj, cu fiul său, îi scrie soţiei că nu vrea să rămână în acest oraş, iar locuinţa de serviciu  trebuie renovată. Făcuse şi o estimare: 3.000 de florini, ”sumă mare chiar şi pentru un ofiţer superior”, scrie istoricul Loránd Mádly.

Locuinţa sa se afla în centrul oraşului, lângă clădirea Reduta (actualul Muzeu Etnografic), unde petrecerile ţineau până noaptea târziu şi Franz nu se putea odihni. Acesta suferea de insomnii şi sănătatea sa nu era una de fier. În opinia sa, era nevoie de 4-5.000 de florini ca să trăiască decent în Clujul anului 1857. Acesta îi scria soţiei că pentru un trai mai bun ”trebuia să fii un maghiar transilvănean, străin atât de educaţie, cât şi de confort, şi să nu faci nimic”.

Considera costurile vieţii cotidiene mai mari la Cluj decât cele de la Viena şi unul dintre puţinle lucruri care i-au plăcut la Cluj erau plimbările pe promenada oraşului. Despre clădirea Casino, din Parcul Central – care pentru clujenii acelor vremuri era unul dintre cele mai selecte locuri de petrecere a timpului liber -  spunea că e o ”crâşmă”. Iar drumurile, nu prea bune. În zilele ploioase, descria cum noroiul urca prin pavajul străzilor, iar cele mai proaste drumuri erau cele din sud-estul Clujului.

Nici balurile din oraşul de pe Someş nu erau pe placul feldmareşalului. Se plângea de ”calitatea slabă a participanţilor” la balurile organizate, de faptul că se comunica greu cu aristocraţii care ”vorbesc între ei maghiara, iar germana cu accent deosebit, altul decât în Ungaria” şi ar fi avut un grad de civilizaţie mai scăzut faţă de alte ţări ale Coroanei, preciza Mádly. Mergea doar la petrecerile familiei Josika pe care le considera selecte.

Cât despre iernile de la Cluj, ele erau în opinia lui Franz Folliot-Crenneville ca şi cele din Siberia. Soţiei îi descrie iarna lui 1857-1858 drept una geroasă, fără zăpadă, cu temperaturi până la minus 17 grade, cu Someşul îngheţat şi lumea care nu ieşea din case cu zilele.

Pe Franz Folliot-Crenneville îl nemulţumea şi tot ce ţinea de latura administrativă: modul în care funcţiona poşta – o scrisoare de la Cluj la Viena ajungea într-o săptămână, dar erau şi situaţii în care dura 3 săptămâni, transportul cu poştalionul avea un ”ţăran -poştaş care suna din goarnă de-ţi rupea urechile”, administraţia era ”mizerabilă” şi funcţiona ”anevoios”, iar funcţionarii nu foloseau suficient limba împăratului şi erau ”aroganţi şi neruşinaţi”.
Îl critică până şi pe guvernatorului Transilvaniei pe care-l acuză că-l interesau mai mult partidele sale de vânătoare decât provincia pe care o administra şi că îşi primeşte salariul degeaba.

Mai puteţi citi:

Cum erau seduşi fumătorii români acum 150 de ani: „Ori fumaţi hârtia Creangă, ori daţi dracului tutunul!“

 

Povestea ilară a primului fumător din istorie. Inchiziţia l-a condamnat la 10 ani de temniţă pentru că scotea fum pe nas

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările