Ce scriu elevii în revistele şcolare despre faptul că părinţii lor muncesc în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 50% din rezultatele şcolare ale elevilor străini la teste s-ar datora unor factori ce ţin de familie şi influenţa sa, 10% şcolii, iar restul caracteristicilor individuale ale şcolarilor. Asta arată un studiu danez realizat pe intervalul 2002-2010 citat de un licean într-un articol scris în revista Liceului UCECOM  „Spiru Haret“   din Constanţa.

Adrian Raznatovschi, un licean din Constanţa, şi-a denumit materialul „Este imposibil ca şcoala să înlocuiască un părinte bun. Viaţa de familie face toată diferenţa“ şi foloseşte argumente dintr-un studiu britanic făcut de Royal Economic Society şi dintr-un studiu danez făcut între 2002 şi 2010 ca să demonstreze rolul esenţial al părinţilor în dezvoltarea elevului ca viitor cetăţean.

Articolul său alături de ale unor elevi din mai multe oraşe a fost citit şi arbitrat în cadrul unei competiţiei naţionale de reviste şcolare ale şcolilor tehnologice din reţeaua Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UCECOM). Concursul a avut loc la mijlocul lunii aprilie la Liceul UCECOM Spiru Haret din Cluj-Napoca, iar zeci de adolescenţi din toată ţara au petrecut câteva zile în inima Ardealului. Ei s-au întrecut în concursuri pe calificări profesionale şi pentru desemnarea celor mai bune reviste.

În articolul său, tânărul din Constanţa subliniază rolul de neînlocuit al părintelui în familia şi în educaţia copilului.
Studiile pe care elevul îl citează arată că influenţa părinţilor şi a familiei are un impact mai mare decât cea a şcolii atunci când vine vorba de rezultate la examene, îndeosebi la materii exacte – matematică şi ştiinţe.

„Nivelul de reuşită al unui elev şi abilităţile acestuia sunt influenţate de cinci ori mai mult de părinţi şi familie decât de profesorii de la şcoală, informează telegraph.co.uk. (...) Probleme identificate sugerează că lipsa de sprijin din partea părinţilor se extinde dincolo de simpla îndrumare în ceea ce priveşte lectura şi ajutorul pentru înţelegerea şi rezolvarea temelor. Copiii sunt influenţaţi de tot ceea ce este în jurul lor, de modul în care părinţii se comportă, de ceea ce ei spun şi de ceea ce ei fac“, scrie liceanul în articol.

image

În textul său citează profesori ale căror atribuţii s-au extins şi au devenit din dascăli mame, consilieri de orientare profesională, persoane responsabile cu ordinea şi disciplina. Un profesor mărturiseşte că e imposibil ca şcoala să înlocuiască un părinte bun şi că viaţa de familie face toată diferenţa.

Strigăt poetic către Guvern

Un alt tânăr de la un liceu UCECOM, dar din Bucureşti, a scris o poezie prin care îşi exprimă dorinţa ca mama lui să-i fie alături, nu departe într-o altă ţară, la muncă, ca să-l întreţină. Poezia se numeşte ”Rog Guvernul”, iar puştiul semnează cu un pseudonim -Iahim Restart.

Poezia lui:

”Să vii la şcoală,/Să înveţi,/să treci.../Sunt trei cerinţe/Ca trei duşuri reci,/Pe creier înfierbântat/de gândul/de a sta la coadă/până-ţi vine rândul.../la binecuvântata bruftuială:/-elev ca tine/nu mai vrem în şcoală!/sentinţa se dă imediat.../eşti scos din clasă,/exmatriculat!/voi vreţi să-nvăţ,/vrei să respect programa?/vă jur că o s-o fac/dacă mi-o daţi pe mama!/dacă o-ntoarceţi/de prin ţări străine/să fie iar/alăturea de mine!/oi fi eu mare/şi vă par voinic/dar sunt crescut în ţară/de bunic.../vă rog din suflet/şi cât pot de tare:/redaţi-mi mama!/şi iau notă mare!...”. 

image

Despre concurs

Tineri din Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Breaza, Craiova, Baia Mare, Arad, Breaza, Ploieşti şi Cluj şi-au folosit cunoştinţele şi imaginaţia în articolele pe care le-au scris în revista şcolii. Publicaţiile cuprindeau atât materiale de la cursurile profesionale din şcoală - minunăţii gastronomice care îţi iau ochii, coafuri care de care mai şic, informaţii despre cutia de viteze scrise pe înţelesul tuturor, comparaţii între cutia de viteze automată şi cea manuală -, cât şi articole despre obiective turistice din zonele unde locuiesc, despre problemele cu care se confruntă ei, despre experienţe proprii. Unele reviste şi-au întărit mesajele din articole cu ilustraţii sugestive sau cu desene originale, făcute de elevi.


Echipele de tineri din cele 10 oraşe şi-au prezentat revistele juriului şi colegilor veniţi din alte localităţi. Unii au fost foarte ingenioşi cum a fost cazul celor din Bucureşti şi Arad. Cei din Bucureşti au câştigat premiul pentru cea mai bună revistă. Pe locul al doilea s-au aflat colegii lor din Cluj, iar pe locul al treilea – cei din Baia Mare şi Ploieşti. Menţiuni au obţinut adolescenţii din Breaza, Iaşi şi Craiova.

image
image

Mai puteţi citi:

Învăţământul profesional, important, dar curricula nu este adecvată nevoilor pieţei muncii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite