Tradiţii populare. De Sfântul Gheorghe, patronul tinerilor şi duşmanul vrăjitoarelor, se deschide anotimpul cald

Tradiţii populare. De Sfântul Gheorghe, patronul tinerilor şi duşmanul vrăjitoarelor, se deschide anotimpul cald

Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă Foto:crestinortodox.ro

Patronul tinerilor şi al armoniilor familiale, Sf. Gheorghe e numit în credinţele populare româneşti "capul primăverii".  Despre acesta se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice şi le poate arăta celor aleşi comorile. Tot el este chezaşul tuturor tocmelilor.


În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredinţate cheile vremii şi, la porunca sa, se închide şi se deschide anotimpul cald. Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sf. Gheorghe are în cultura populară şi atributul de patron al păstorilor. “Ziua de 23 aprilie marchează în calendarul popular începutul anului pastoral. Denumită popular Sângiorz, este o sărbătoare prestigioasă cu semnificaţii multiple: agrare, pastorale, divinatorii. Gesturile şi actele circumscrise acesteia durează 3 zile, la fel ca şi la alte sărbători mari. Sângiorzul deschide şi ciclul vegetaţional, marcând intrarea în anotimpul cald, care se va încheia la Sf. Dumitru, Sâmedru”, spun specialiştii în etnografie şi folclor.
 

Se fac rugăciuni pentru ploaie

În popor, de-a lungul vremii s-au înrădăcinat o serie de credinţe şi superstiţii care s-au păstrat cu sfinţenie până în zilele noastre. Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor. Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea. La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.

Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros. La Sângiorz ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp. Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an. Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat. Dacă la Sângiorz e ploaie - se face recoltă bogată de grâu.

Torturat că să renunţe la credinţă

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sau George, unul dintre cei mai importanţi sfinţi, este pomenit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, în secolul al-IV-lea, într-o familie creştină, în timpul domniei împăratului Diocleţian. S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mănuia armele. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Minunea din celulă

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale, în ziua de 23 aprilie.

Vă recomandăm şi:

Tradiţii din Bărăgan. Ziua în care finii merg cu plocon la naşi, iar morţii se întorc acasă pentru a-şi proteja rudele

Credinţe şi superstiţii în Săptămâna Patimilor: Ce să faci în Marţea cea Mare ca să nu sărăceşti şi să nu sece grânele

Credinţe populare. Ce să faci în ziua de Florii ca să ai spor şi viaţa liniştită

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările