Modernizare cu fonduri Regio la Lehliu. S-a inaugurat cel mai modern spital din Bărăgan, o investiţie de 10 milioane lei

Modernizare
cu fonduri Regio la Lehliu. S-a inaugurat cel mai modern spital din Bărăgan, o investiţie de 10 milioane lei

Spitalul din Lehliu Gară Foto:Facebook

La mai bine de un an de la demararea lucrărilor, modernizarea spitalului din Lehliu-Gară, unitate care preia răniţii din tragediile petrecute pe Autostrada Soarelui, s-a încheiat. Proiectul cu fonduri europene în valoare de 10 milioane de lei a ajuns la final, iar noua clădire a fost inaugurată, luni, 14 septembrie.

 

La eveniment au participat autorităţi locale şi judeţene în frunte cu prefectul, George Iacob, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Geprge Filipescu şi cu directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat.
Deşi este o unitate medicală mică, de rangul IV, cu doar 114 paturi, Spitalul Orăşenesc Lehliu-Gară este un punct strategic în Bărăgan pentru că aici sunt aduse urgenţele medicale rezultate din accidentele care au loc pe Autostrada Soarelui.

"Era nevoie de dotarea cu echipamente noi, cu aparatură care să permită o intervenţie mai rapidă şi eficientă în cazul pacienţilor, atât din zona Lehliu-Gară cât şi din exterior", spune Daniel Ştefan, administrator public la Consiliul Judeţean Călăraşi.
Din 1946, de când a fost construită clădirea, aici nu s-au făcut decât mici reparaţii. Ajunsese să arate aproape ca un loc părăsit. Lucrările de reparaţii capitale au început în anul 2014,  iar banii, peste 7,7 milioane de lei sunt nerambursabili, din surse europene. Diferenţa, de 3 milioane de lei ar fi trebuit suportată de Primăria oraşului Lehliu, însă, din lipsă de fonduri, banii au venit de la Consiliul Judeţean Călăraşi.

“Să ne uităm cum se pierde proiectul?”

Modernizarea spitalului a fost în impas în 2014 pentru că Primăria nu a avut fonduri pentru cofinanţarea proiectului. Astfel, CJ Călăraşi a dispus, în luna iulie 2014, alocarea de urgenţă a peste 460.000 lei către Lehliu-Gară
La 1 mai 2014, autorităţile din oraşul Lehliu-Gară, pentru prima dată beneficiar de fonduri Regio, anunţau că se vor investi peste 10 milioane de lei pentru modernizarea spitalului din localitate. Unitatea medicală, înfiinţată în anul 1973 şi la care de peste 20 de ani nu s-au mai făcut îmbunătăţiri, asigură servicii pentru aproximativ 50.000 de locuitori ai judeţului. Autorităţile locale au semnat, pe 15 februarie 2013, primul contract de finanţare în cadrul Regio. Proiectul „Modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orăşenesc Lehliu-Gară” a avut o valoare totală de 10.383.193,60 lei, din care peste 7 milioane de lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile.

Vă recomandăm şi:

Fonduri europene pentru tineri. Ministerul Agriculturii anunţă primele măsuri PNDR

Grupare mafiotă cu fonduri europene, anihilată. Cum a păgubit statul cu 24 milioane de euro, prin deturnare de credite, un afacerist din Vâlcelele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările