IGPF: Aproximativ 43.000 de cetăţeni au tranzitat frontiera în prima zi de Rusalii

IGPF: Aproximativ 43.000 de cetăţeni au tranzitat frontiera în prima zi de Rusalii

Control la frontiera FOTO IGPF

Aproximativ 43.000 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 17.700 mijloace de transport (dintre care 9.600 automarfare) au tranzit frontiera duminică, 7 iunie, în prima zi de Rusalii.

 
Conform Poliţiei de Frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 24.800 persoane cu 8.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.200 persoane cu 8.800 mijloace de transport.
 
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 77 fapte ilegale (9 infracţiuni şi 68 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 17.600 lei. 
 
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.300 lei. În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 11 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările