Iadul defilărilor de 23 August în Epoca de Aur. Cum erau instruiţi românii să facă „gimnastică“ în arşiţa verii, cu gura uscată de sete
0În „Epoca de aur“, 23 August era Ziua Naţională a românilor, sărbătorită cu ample manifestaţii în toate oraşele din ţară. Oamenii muncii erau mobilizaţi până la ultimul pentru a participa la sărbătoare dirijată de cadrele de la Partid.
Defilarea necesita o muncă de laborator complită care se întindea pe câteva luni, iar totul era mai complicat decât un autentic scenariu de film.
“Cu câteva zile înainte aveam şedinţă peste şedinţă, încât ajungeam de cheltuim 70% din timpul de muncă cu şedintele, la diferite niveluri. Când nu eram noi chemaţi la şefi, îi chemam noi pe alţii, apoi intram noi înşine în şedinţe şi tot aşa. Nu eram loviţi la cap, ci aşa era sistemul de comunicare oficială a sarcinilor de partid. Totul se făcea în cadru organizat şi de aceea cred că cine ne vedea din afară avea motive seriose de îngrijorare la adresa noastră”, povesteşte jurnalistul Gheorghe Frangulea în cartea sa “Călăraşi, mon amour- Oraşul din sufletul meu”.
Tot Frangulea îşi aminteşte de repetiţiile aproape zilnice care se făceau începând cu 1 august.
“Era o activitate grea, de ocnaşi, pe care sectorul muncă politică de masă o făcea printre alte zeci de activităţi zilnice. Când se apropia ziua de 1 august, parcă-l văd pe Nicolae Gârceag că umplea secţia de doamne şi domniţe, una mai cu nuri decât alta, aduse cu el la secţie să ia act de “gimnastica” ce trebuia să aibă loc pe stradionul din Călăraşi. Apoi venea el cu câte o piesă “forte” de la Capitală, de regulă cu o “balerină” cu care avea el glume, şi începea “gimnastica” în arşiţa verii, cu gura uscată de sete. De dimineaţă până seara, urlând în microfon, îi plăcea baia de mulţime, chinuia copiii şi tineretul să-i înveţe cum să se mişte, în funcţie de ce dorea coregraful defilării, adus cu pompă şi morgă, după cum v-am zis”, spune autorul.
Costume pentru toată lumea
“Toţi participanţii la defilare erau costumaţi şi, în funcţie de scenariu, purtau cască pe cap, drapele sau steguleţe în mâini, baloane. Fiecare grup spunea o poveste anume şi era un adevărat chin să ne sincronizăm. Repetam de mii de ori paşii pentru defilare. Am lucrat la Combinatul de Celuloză şi Hârtie şi mi-aduc aminte că făceam parte din Gărzile Patriotice. Eram tineri, fără prea multe griji şi încet-încet ne-am obişnuit cu astfel de manifestări propagandistice. La un moment dat, chiar începuse să ne placă. Era o distracţie generală”, spune Maria Prodan(50 de ani), muncitoare.
Se spălau străzile, se plantau flori
Tot oraşul era în straie de sărbătoare. “Toată lumea trebuia să participe cu trup şi suflet la acest manifestări”, îşi aminteşte un pensionar, fost activist al Partidului Comunist Român. Bătrânul spune că toate străzile importante din oraş erau pregătite cu câteva zile înainte: spălate, curăţate de gunoaie, se plantau flori proaspete în spaţiile verzi şi, eventual, se dădea indicaţii oamenilor din zonă: să nu “afişeze” prea multe rufe la uscat în balcoane şi să arboreze steaguri.
“Fericirea trebuia să fie generală, nimeni să nu se abată de la subiect, chiar dacă mulţi scrâşneau din dinţi. Cea mai plăcută parte a zilei de o reprezentau mesele festive. Noi, cei din conducere, încingeam petreceri pe cinste la Hotelul Partidului sau la restaurantele din oraş până spre dimineaţă. Trebuia într-un fel să scăpăm de tensiunea acumulată cu pregătirile pentru această sărbătoare”, a spus pensionarul.
Repetiţiile obositoare pentru spectacolele mult îndrăgite de Ceauşescu şi îngrămădeala pentru a cumpără o bere şi mici sunt amintiri care încă mai trezesc nostalgii.
Nimeni nu lipsea
“ Nu aveai voie să lipseşti pentru că imediat erai trecut pe lista “neagră”. Nu exista nicio scuză, toată lumea trebuia să fie prezentă. Defilările se pregăteau cu multă vreme înainte, se făceau repetiţii plictisitoare şi, uneori, ajungeam, să nu ne mai putem ţine pe picioare din cauza căldurii”, povesteşte Aurelia Popa(62 de ani), pensionară. Despre ziua defilării notează şi Frangulea în lucrarea sa:
“ Când lumea se încolona şi era gata de defilare, ne “afluiam” şi noi, apoi treceam prin faţa coloanei oficiale, scandând lozinci. Când ajungeam în Parcul Central, defilarea era gata, iar apa îmi ajunsese déjà în chiloţi şi nu-mi doream altceva decât să ajung acasă. Ca mine cred că erau mulţi, iar cheful de serbare câmpenească se mai tempera. Cu toate acestea, pentru că locuiam vizavi de plajă, treceam dincolo cu familia şi prietenii să stăm la coadă la mici şi la bere. Afurisiţii mici, erau cei mai buni din lume. Iar berea rece, ţinută în căzile cu gheaţă şi în frapiere(vai, ce cuvânt frumos!) cădea cum nu se poate mai bine”, povesteşte jurnalistul.
La 23 august 1944, România ieşea din alianţa cu Germania nazistă, trecând de partea aliaţilor. Din ordinul regelui Mihai, conducătorul de atunci al ţării, mareşalul Ion Antonescu, alături de mai mulţi ministri, era arestat.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
