Colinda, clasificată drept cea mai solemnă manifestare a tradiţiei româneşti. Care sunt semnificaţiile ascunse ale cântecelor străvechi
0La Crăciun, colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiţiei româneşti. Cele mai răspândite şi mai spectaculoase obiceiuri, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt cele legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi de schimbare a anului.
Datinile de Crăciun au origini similare, deşi s emanifestă diferit de la o zonă la alta a ţării Specialiştii spun că unele vestesc Naşterea Mântuitorului, altele însă amintesc de ritualurile arhaice din preajma solstiţiului de iarnă. Indiferent de natura lor, toată lumea aşteaptă cu bucurie în suflet să-i primească pe colindători şi să le ofere daruri.
“Este unanim recunoscută şi alături de această impunătoare manifestare umană asistăm la ceea ce se numeşte din punct de vedere etnologic sincretismul lumii precreştine cu lumea creştină, în care o serie de simboluri străvechi se regăsesc. De pildă, simbolul luminii care aminteşte deopotrivă despre ritualurile soarelui, dar şi de lumina care a condus magii în locul unde se năştea Iisus. De aici glorificare luminii şi a stelei, de aici toată această preumblare a colindei în timpul nopţii, în Ajun, şi pentru că ziua liturgică începe prin slujbele de la miezul nopţii, care anunţă lumina ce se naşte.
Lumina înseamnă, de fapt, în toate simbolismele tradiţionale şi creştine şi precreştine, şansa renaşterii. Atât precreştinismul, cât şi creştinismul, aduc în atenţie pentru om, ca şi pentru vegetaţie, şansa redefinirii sale. În fiecare an, avem şansa, odată cu moarte aparentă a naturii şi dorinţa ca ea să renască, de a ne remodela şi noi fiinţele din punct de vedere moral, spiritual”, a explicat Doina Işfanoni, cercetător etnolog.
Tradiţie precreştină
„Este cea mai solemnă, cea mai importantă formă de realizare a sentimentului de sărbătoare şi de marcare a Crăciunului, el desfăşurându-se pe toate cele trei zile ale Crăciunului. Toate actele acestea de menire a belşugului, de exorcizare a spaţiului erau făcute efectiv numai de bărbaţi. Fetele doar dacă se ţineau după ceată de la o casă la alta. În Transilvania mai era obiceiul să mai şi joace după ce colindau, dar în rest femeile nu erau admise în ceata de colindători. Raţiunea era în primul rând pragmatică, apoi era şi una creştină”, detaliază Işfănoni.
Colindatul este fără doar şi poate o tradiţie mai întâi precreştină. De altfel, el a fost recent introdus în patrimoniul cultural al umanităţii, devenind astfel unul dintre bunurile UNESCO. Colindatul este tradiţia precreştină de bază, el fiind cel care pregăteşte Crăciunul. Tipurile de colindat sunt extrem de variate. Sunt zone unde oamenii încă mai învaţă cele 30-40 de colinde specifice.
Cele mai fastuoase
Păstrate de sute de ani şi transmise din generaţie în generaţie, cele mai fastuoase şi răspândite colinde din judeţul Călăraşi sunt cele legate de Crăciun şi Anul Nou.
În zonele în care încă se păstrează tradiţia -Mostiştea, Lupşanu, Radu Vodă, Plevna şi Gălăţui- colindele de dinainte de Crăciun, atât cele de fereastră, cât şi Plugul, sunt însoţite de ,, moşul de turcă’’.
„Acesta este, de fapt, un bărbat care poartă o mască de tiugă, un cojoc lung cu blană pe faţă, încins cu o centură de talăngi şi o bâtă în mână. Masca este confecţionată dintr-o tiugă decorată cu material, cum ar fi aţa de urzică, coceni de porumb, boabe de fasole, pene şi fulgi, samânţă de dovleac, păr din coamă de cal“, spun muzeografii.
Începând cu noaptea de 23 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu bâta în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi striga la ferestrele luminate: Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi ori nu ne dati?".
Cântece de la bătrâni
Colindele de fereastră practicate în judeţul nostru sunt colinde vechi, preluate de la bătrâni. Un colind de fereastră foarte frumos şi cu o melodie deosebită întâlnim la Gălăţui :
Asta-i seara, seara-i mare
Ulerumdai, lerui Doamne
Asta-i seara lui Ajun
Mâine-i ziua lui Crăciun
Ulerumdai, lerui Doamne
Când s-a născut Dumnezeu
Mititel şi-nfăşeţel
Ulerumdai, lerui Doamne
Înfăşat în foi de nuc…
Cu Brezaia la ferestre, pe 24 decembrie
„Pe 24 decembrie se umblă cu Brezaia pe la ferestre. Aceasta este confecţionată dintr-un cadru de lemn cu un cioc ca de barză, având prinsă o sforicică la partea de jos ce o face să scoată un zgomot exact ca berzele“, spun specialiştii în etnografie şi folclor de la Muzeul Dunării de Jos.
Ciocul este neaparat din lemn de nuc vechi de trei ani, iar cel care poarta Brezaia se acoperă cu un macat şi două carpete: una în faţă, alta în spate:
A plecat capra-n pădure
După fragi şi dupa mure
Fragi si mure n-a aflat
Capra-i arde d-alergat!
Ta, ta, ta, căpriţă, ţa!
„Scutecele Domnului“
Tot pe 24 decembrie există o tradiţie care încă este respectată cu sfinţenie în satele din zona Mostiştei: femeile fac şi împart turte, fiind ultima zi în care mai pot împărţi pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă. „Din apă, sare şi făină se face un aluat din care se întinde o foaie subţire, se taie bucăţi cât palma şi se coc pe plită. Se fierbe grâu, se insiropează, se aşeaza pe foiţele coapte care sunt denumite ,,scutecele Domnului’’ şi se împart cu covrigi deasupra“, spune Rodica Prodan, o gospodină din Călăraşi care, în fiecare an pregăteşte turte şi le împarte celor nevoiaşi pentru sufletele rudelor adormite.
Coduri transmise din generaţie în generaţie
În ceea ce priveşte tipologia colindelor la români ele sunt extrem de variate şi se grupează pe categorii. Există colindele cosmogonice, unde sunt incluse cele care sunt dedicate soarelui, şarpelui, sunt colinde care vin să explice geneza lumii. De asemenea, există categoria colindelor grupate pe ocupaţii: de păstor, de viticultor, de pescari. Totodată, colindele erau adecvate la ceea ce se întâmpla în casa respectivă: oameni tineri, oameni căsătoriţi, colindă de fată, colindă de fecior, colindă de copil mic, colinde pentru cei care erau tineri şi au murit şi aşa mai departe.
„Cumva colinda este închinată şi soarelui, şi divinităţii, dar şi omului. Este o glorificare a tot ceea ce înseamnă această parte extrem de durabilă din viaţă. Părţi pe care timpul nu le depreciează şi care înseamnă setul de valori ale permanenţei. Elemente de ocupaţii, de comportamente, de morală. Sunt multe colinde care conţin ghiduri de cum trebuie să fii. Fetele sunt sfătuite că feciorul este un extraordinar crescător de cai, cu o forţă fizică extraordinară. Realitatea se hiperbolizează tocmai pentru ca ea să devină un reper şi un ideal pentru oameni. Din totdeauna au existat anumite coduri transmise din generaţie în generaţie, în toate culturile. Sigur, religiile au venit să întărească aceste valori”, explică Doina Işfanoni.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
