Circulaţie deviată pe Autostrada Soarelui până pe 30 noiembrie. Unde se lucrează

Circulaţie deviată pe Autostrada Soarelui până pe 30 noiembrie. Unde se lucrează

Lucrări pe A2 FOTO Facebook/CNAIR

Până pe 30 noiembrie, traficul rutier pe Autostrada Soarelui este îngreunat de lucrările de reabilitare a părţii carosabile. Circulaţia este deviaţă pe mai multe tronsoane de drum.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe tronsoanele kilometrice 27 – 17 (Brăneşti - Cernica, judeţul Ilfov) şi 82 – 74 (Dor Mărunt, judeţul Călăraşi), traficul este deviat de pe calea 2 (sensul către Bucureşti) pe sensul opus, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie. Măsura devierii se menţine până la data de 30 noiembrie 2020 şi se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părţii carosabile.

Lucrările de reparaţii pe sectorul de beton al autostrăzii A2, Bucureşti-Constanţa au fost reluate pe 14 septembrie, după cum urmează: Lot 1 - Calea 2 (Constanţa - Bucureşti), între km 17+000 şi km 24+000 şi Lot 2 - Calea 1 (Bucureşti - Constanţa), între km 33+000 şi km 36+000, Calea 2 (Constanţa - Bucureşti), între km 24+000 şi km 27+000.

Conform CNAIR, lucrările constau în frezarea dalelor de beton pe o grosime de 8 cm, efectuarea reparaţiilor şi colmatarea fisurilor active, precum şi repararea rosturilor degradate, atât pe calea 1, cât şi pe calea 2.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările