Călăraşi: Relaxare prin lectură la bibliotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situată în Parcul Central, în incinta Bibliotecii Judeţene, sala de lectură este un loc potrivit pentru a vă petrece timpul liber citind.

Dotată cu 68.000 de cărţi din toate domeniile şi toate ariile de interes, de la lucrări de specialitate până la monitoare oficiale şi ziare, sala de lectură este vizitată zilnic de aproximativ 25 de persoane: elevi, studenţi, dar şi pensionari.

De luni până vineri biblioteca este deschisă între orele 8.00 şi  17.00, iar sâmbăta între 9.00 şi 13.00 Biblioteca oferă facilităţi şi nevăzătorilor. Acolo există aparatură specială cu CD-uri audio, pentru ca nevăzătorii să poată asculta operele preferate. Pe CD-uri mai pot fi găsite poveşti şi volume de literatură universală.

În 2010, fără Internet!


Deşi mulţumiţi de numărul de volume pe care le deţin, cei de la sala de lectură semnalează o problemă: lipsa Internetului, pentru a asigura oamenilor accesul la orice fel de informaţie. „Nu avem Internet şi asta chiar e o problemă, mulţi oameni şi copii vin şi ne întreabă dacă avem. Ne-ar fi plăcut să le putem asigura această condiţie, deoarece în prezent Internetul a devenit ceva indispensabil“, a declarat Alina Dumitru, bibliotecar.


De asemenea, personalul sălii de lectură se plânge şi de lipsa condiţiilor de lumină naturală. „Suntem nevoiţi să stăm la lumină artificială, la lumina becului. Sunt probleme şi cu spaţiile de depozitare a cărţilor. Achiziţionăm volume de carte, dar nu avem unde să le depozităm, nu avem condiţii. Sperăm să fie un semnal de alarmă şi să fim ajutaţi în această privinţă“, a mai spus Alina Dumitru.



Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite