Atelier. Secretul încondierii ouălor, dezvăluit de meşteri populari la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călărăşenii sunt invitaţi în perioada 18-21 aprilie să înveţe tainele încondeiatului. Doi meşteri populari din Suceava vor împărtăşi din secretele acestei meserii tuturor celor interesaţi de obiceiurile străvechi de Paşte din Moldova.


Secţia Etnografie şi Artă populară Arcadia din cadrul Muzeului Dunării de Jos va găzdui „Atelierul de încondeiat ouă”. În cele patru zile ale manifestării,  Aurica şi Marinele Aneci, din Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, vor dezvălui tainele acestui meşteşug străvechi. Meşterii populari vor veni şi cu ouă deja încondeiate pe care le vom putea admira sau achiziţiona. Inaugurarea expoziţiei are loc luni, 18 aprilie, ora 11.00, iar biletul de intrare costă un leu.
 

Ceara, elementul minune pentru decoraţii

Înainte de a fi decorate, ouăle sunt spălate cu mare grijă, iar apoi sunt găurite cu vârful subţire al unui cui, urmând ca întregul conţinut al oului să fie scos cu ajutorul unei seringi. După ce întregul proces este terminat, coaja oului este unsă, cu grijă, cu ajutorul unui lac, spun meşterii populari.

După ce lacul se usucă pe suprafaţa oului, începe migălosul proces de înfrumuseţare, decorare cu ceara obţinută din topirea lumânărilor.

După ce lumânările sunt topite, începe un alt proces care implică amestecul diferitelor culori cu ceara topită, iar de aici începe adevărata lecţie de artă pe care cele trei maestre o predeau .

Următorul pas vizează coaja oului, pe suprafaţa căreia începe începe să fie aplicată ceara caldă şi modelată cu mare grijă. Modelul trebuie să iasă impecabil pentru că o singură linie trasată greşit strică întregul design al micuţei opere de artă.

Vă recomandăm şi:

FOTO Povestea familiei care a păstrat tradiţia de încondeiere a ouălor: „Noi muncim tot anul pentru Paşte“

VIDEO Încondeierea ouălor în Maramureş. Tradiţie de mii de ani

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite