Adoptă un copil la distanţă, proiectul de suflet al unei mame: „Vă puteţi imagina o şcoală fără electricitate?“

Adoptă un copil la distanţă, proiectul de suflet al unei mame: „Vă puteţi imagina o şcoală fără electricitate?“

Copii care au nevoie de ajutor FOTO Facebook/Mihaela şi Mihai Braşov

Nu poţi schimba lumea, dar poţi schimba lumea unui copil! Acesta este îndemnul unei bucureştence care a reuşit să atragă sute de oameni într-un proiect de suflet: adopţia unui copil la distanţă.

Mihaela Braşov, 42 de ani, de profesie asistentă medicală, este soţia unui pastor adventist care predică la Biserica Popa Tatu din Capitală. 
 
Cum proiectele desfăşurate de soţul său în Africa sunt numeroase: construirea unui şcoli în Uganda, construirea de fântâni pentru cei mai săraci oameni ai lumii, Mihaela şi-a dorit să poată face mai mult pentru copiii orfani. 
 
La rândul ei mamă, femeia a fost emoţionată să vadă atâţia copii fără sprijin şi care nu pot merge la şcoală din cauza lipsurilor. A luat decizia de a iniţia un proiect prin care copiilor să li se ofere ajutor pentru a învăţa, dar şi pentru a li se procura hrană.
 
„Cu multe emoţii pozitive anunţăm lansarea ONG-ului Inimi fără frontiere, un pas natural şi aşteptat în activitatea de sprijinire a orfanilor şi copiilor săraci pentru a putea obţine o educaţie şcolară. Prin Harul lui Dumnezeu am ajuns la cifra de 600 de orfani sprijiniţi în Etiopia, Gambia, Namibia, Nigeria, Uganda şi Tanzania. 
 
Mulţumim din suflet tuturor "părinţilor" care sacrifică pentru educaţia copilului/copiilor lor. Voi schimbaţi cu adevărat vieţi. Tot respectul! 
 
De asemenea, vreau să mulţumesc frumos asociatelor mele, Anca, Marcella şi Irina pentru ajutorul lor nepreţuit”, a povestit Mihaela. 
 
Copii din Africa mulţumindu-i MIhaelei pentru că are grijă de ei FOTO Facebook/Mihaela şi MIhai Braşov 
 

100 de lei pe lună

 
„Proiectul are ca scop adoptarea la distanţă, prin donarea a 100 de lei pe lună pentru un copil, bani din care se achită taxa şcolară şi o parte din hrană şi îmbrăcăminte. Până acum, 600 de români au intrat în acest proiect, sprijinind copii din Gambia, Etiopia, Namibia, Nigeria, Uganda şi Tanzania, iar efectele sunt minunate. Întâlnirea cu Lule Godfrey, coordonatorul proiectului pe Insula Buvuma a fost o binecuvântare. Acest om munceşte din greu ca să asigure viaţa unei şcoli care trece prin mari dificultăţi. Vă puteţi imagina o şcoală cu 600 de copii, fără electricitate?”, povesteşte pastorul Mihai Braşov despre întâlnirea pe care a avut-o în primăvara acestui an în Africa.
 
Mihai Braşov, în mijlocul copiilor din Africa FOTO Facebook/Mihaela şi MIhai Braşov
 
Un alt personaj implicat în acest proiect este pastorul John Nyende. Despre el, Mihai spune că este sufletul şcolii din Lwamata şi parcurge o distanţă considerabilă făcând voluntariat acolo. 
 
“În curând, prin suflul nou dat de proiectul Mihaelei, se pregătesc planurile pentru construirea unui alt corp de clădire, locurile fiind insuficiente pentru copilaşii care vin cu drag să înveţe. Miria Nakayega face toate eforturile să crească cei 26 de orfani din Iganga pentru care şi-a luat responsabilitatea. De asemenea, suntem în construcţie cu un spaţiu nou pentru copiii care acum locuiesc cu chirie într-o casă.
 
Nu în ultimul rând aş vrea să îl reamintesc pe „fratele” meu geamăn, John Katende, care prin şcoala de meserii pe care a deschis-o are grijă de zeci de orfani, pregătindu-i pentru viaţă prin cursuri de meserii şi găzduind o parte dintre ei în noul centru închiriat pentru ONG-ul din care şi noi facem parte: https://www.affouganda.org/about.html”, spune Mihai Braşov.
 

Avem încă nevoie de părinţi

 
„Pentru cei care doresc să intre în proiect, de acum, având o bază legală prin înfiinţarea Asociaţiei Inimi fără frontiere, vă primim pe toţi cu mare bucurie. Procedura este următoarea: scrieţi un mesaj pe WhatsApp la numărul +40756033200 (Mihaela) şi veţi primi un copilaş (poza şi descrierea) pe care să îl sprijiniţi la distanţă. Suma este de 100 de lei pe lună, bani ce pot fi daţi lunar, trimestrial sau chiar anual. Proiectul se desfăşoară pe minimum un an de zile. 
 
Avem încă nevoie de părinţi pentru copilaşi din 3 şcoli din Nigeria şi Gambia. Nu poţi schimba Lumea! Dar poţi schimba lumea unui copil. Alătură-te sutelor de părinţi care schimbă lumi”, este îndemnul lansat de Mihaela Braşov. 
 
Mihaela şi MIhai Braşov FOTO Facebook/Mihaela şi Mihai Braşov
 
Dacă sunt persoane care nu se pot angaja să sprijine constant un copil, pot face o donaţie în cont, cu suma dorită şi specificând destinaţia donaţiei: Copii orfani.
Iban ASOCIAŢIA INIMI FĂRĂ FRONTIERE:
RO22 BTRL RONC RT06 4491 5401 (RON)
RO69 BTRL EURC RT06 4491 5401 (EUR)
RO73 BTRL USDC RT06 4491 5401 (USD)
RO27 BTRL GBPC RT06 4491 5401 (GBP
 
Dacă doriţi să sprijiniţi Asociaţia INIMI FĂRĂ FRONTIERE, o puteţi face şi prin redirecţionarea a 3,5% din impozit prin formularul 230 de la ANAF. Totul este foarte simplu: doar completaţi câmpurile din formular şi apoi trimiteţi Asociaţiei PDF-ul generat. https://formular230.ro/asociatia-inimi-fara-frontiere.
 

Oamenii, cea mai mare bogăţie a unei ţări 

 
Prima misiune în Africa, la care a luat parte Mihai Braşov, a avut loc în 2008, după ce timp de 5 ani fusese pastor adventist în cadrul bisericii Emaus din Madrid. Călătoria în Namibia a venit firesc, după ce comunitatea din care face parte dezvoltase proiecte umanitare în Peru, Venezuela şi în câteva ţări africane ca Etiopia şi Republica Centrafricană. 
 
Adopţia unui copil la distanţă, un proiect susţinut de Mihaela Braşov FOTO Facebook/Mihaela şi MIhai Braşov
 
„Am învăţat că cea mai mare bogăţie a unei ţări sunt oamenii, am învăţat, de asemenea, despre egoismul omului civilizat care de multe ori profită de resursele naturale ale unei ţări fără a se ocupa şi de dezvoltarea oamenilor de acolo. Am învăţat că cei care pot cu adevărat să schimbe o ţară sunt educatorii, profesorii, oamenii care se dăruiesc pentru ceilalţi“, mai spune pastorul. 
 
În anul 2019, voluntari ADRA România au mers în Africa în cadrul celei de-a 11-a acţiuni umanitare în afara ţării organizate prin proiectul „Speranţă pentru imigranţi”.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările