Tratament revoluţionar, utilizat la Buzău pentru salvarea pacienţior COVID-19 în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Plasma din sângele persoanelor asimptomatice, care au dezvoltat anticorpi pentru COVID-19, ar putea fi folosită şi la Buzău ca tratament pentru cei infectaţi cu noul coronavirus şi aflaţi în stare gravă. Centrul de Transfuzii Buzău va putea colecta plasmă umană de la pacienţii COVID-19 vindecaţi pentru intervenţii destinate în cazul pacienţilor nou confirmaţi.

Acest lucru va fi posibil în condiţiile în care în dotarea centrului va intra un echipament nou de plasmafereză. 

Un aparat destinat colectării de plasmă umană, în valoare de 21.000 euro fără TVA, va fi pus la dispoziţia Consiliului Judeţean Buzău, în mod gratuit, pentru o perioadă de 12 luni. 

Valoarea totală a sponsorizării este de 21.000 euro fără TVA, iar sponsorizarea se va realiza exclusiv în scopul asigurării accesulului pacienţilor infectaţi cu SARS-COV2 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună, la fel ca pacienţii din alte ţări, care au autorizat acest tratament salvator de vieţi.

După livrare, echipamentul va fi amplasat la Centrul de Transfuzii Buzău, dar va putea fi folosit numai după aprobarea de către Ministerul Sănătăţii a ghidurilor şi protocoalelor de utilizare experimentală a acestei terapii pe teritoriul României.

”Noi am făcut aceste demersuri pentru a oferi şi buzoienilor posibilitatea să beneficieze de un tratament de ultimă generaţie, care în alte state şi-a dovedit deja eficienţa”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.

Echipamentul va putea fi folosit exclusiv pentru colectarea de plasmă umană de la pacienţii COVID-19 vindecaţi (convalescenţi). Plasma umană astfel colectată va fi utilizată pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau a celor cu risc major de infectare, precum şi pentru tratarea pacienţilor critici infectaţi cu SARS-COV2.

La începutul acestei luni, Ministerul Sănătăţii şi SC Besmax Pharma Distribution SRL au semnat un protocol de donaţie pentru trei echipamente de plasmafereză şi a 3.000 de kituri de colectare de plasmă. Potrivit Ministerului Sănătăţii, acest „tratament salvator de vieţi” a fost autorizat şi în alte ţări.

Plasma umană astfel colectată va fi utilizată exclusiv pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau a celor cu risc major de infectare (de exemplu, cadre medicale care îngrijesc pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2), pentru tratamentul pacienţilor critici, conform protocoalelor de utilizare experimentală a acestei terapii, întocmite de către specialiştii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale împreună cu cei ai Ministerului Sănătăţii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite