Rik, vestitul câine al poliţiştilor din Buzău, se pensionează. A ajutat la prinderea multor infractori

Rik, vestitul câine al poliţiştilor din Buzău, se pensionează. A ajutat la prinderea multor infractori

Rik şi camarazii săi Sursa IPJ Buzău

Rik, un câine de urmă din cadrul Poliţiei Judeţene Buzău, se pensionează, după 10 ani de serviciu. Ciobănescul german este cunoscut de comunitatea buzoiană şi apreciat de poliţişti, pentru că a participat la multe misiuni şi nu a lăsat să îi scape niciun răufăcător.

Câinele de urmă Rik a activat în cadrul IPJ Buzău în perioada 2012-2022. La festivitatea desfăşurată cu ocazia Zilei Poliţiei Române din 25 martie 2022, şeful IPJ Buzău i-a oferit o medalie personalizată cu numele său şi anii de activitate.
 
”În semn de apreciere, la ceas aniversar, am acordat salutul de onoare partenerului nostru canin, iar şeful inspectoratului i-a înmânat o medalie personalizată cu imaginea ciobănescului, numele său şi anii de activitate. Pensie liniştită, Rik!”, transmite biroul de presă al IPJ Buzău.
 
Rik îşi va petrece pensia alături de poliţistul în rezervă Costel Vlad şi agentul de poliţie Marius Vlad, cei doi conductori ai săi, tată şi fiu, care l-au descoperit şi l-au respectat ca pe un adevărat profesionist. 
 
Ciobănescul german are sute de misiuni la activ. În urmă cu şapte ani, Rik a ajutat la prinderea unui criminal care voia să scape basma curată printr-o înscenare. 
 
”În 2015, la o crimă din Sărăţeanca, autorul voia să ne inducă în eroare, punând cuţitul în mâna victimei ca să credem că s-a sinucis.
 
L-am băgat pe Rik la treabă, ne-a dus la o doză de bere, apoi, la un moment dat, s-a uitat într-un copac. Acolo sus am găsit nişte haine cu sânge, iar de la această descoperire am ajuns la adevăratul autor”, îşi aminteşte poliţistul în rezervă Costel Vlad, primul conductor al lui Rik.
 
 
Ciobănescul botezat ”Rik” a fost pregătit timp de şase luni de către cei mai buni instructori din ţară, la Centrul chinologic al Ministerului de Interne, de la Sibiu, unde a luat toate examenele cu notele 9 şi 10. A fost atestat pentru urmă, pentru căutare persoane dispărute, alegere de obiecte şi persoane, pentru scotocirea terenului, dar şi pentru dresaj de disciplină.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările