Liberalul George Vlad, noul director al Palatului Copiilor din Buzău

Liberalul George Vlad, noul director al Palatului Copiilor din Buzău

De la 1 septembrie, Palatul Copiilor este condus de liberalul George Vlad (40 de ani), profesor de educaţie fizică la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău şi consilier local. Decizia de înlocuire a profesorului Gheorghe Andronache de la şefia Palatului Copiilor a fost luată joi de inspectorul şcolar general, Florina Stoian.


Palatul Copiilor are o bogată ofertă educaţională, cuprinzând peste 20 de cercuri şcolare, iar cursurile pentru copiii care se înscriu sunt gratuite. Doritorii pot frecventa cercurile de canto, cultură şi civilizaţie engleză, teatru, jurnalism, design vestimentar, creaţie literară, dans, modelism, artă decorativă dar electrotehnică, pagini web – programare, şah sau tenis. 

Prin activităţile desfăşurate, cadrele didactice de la Palatal Copiilor urmăresc dezvoltarea creativităţii copiilor, stimularea spiritului de investigaţie, dezvoltarea fizică armonioasă, exersarea şi afirmarea talentului. 

Anumite voci susţin că înlocuirea ar avea fundamente politice, dată fiind apartenenţa lui George Vlad, membru PNL, formaţiune din care face parte şi inspectorul şcolar general, Florina Stoian. George Vlad va rămâne în continuare consilier municipal. El a mai activat, în trecut, ca director de şcoală, la Haleş, şi ca inspector pe management la IŞJ Buzău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările