Lacătul pe primărie, şicană la modă în Buzău pe durata campaniei electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sava Stroe îşi şicanează foştii colegi de la care i s-a tras suspendarea
Sava Stroe îşi şicanează foştii colegi de la care i s-a tras suspendarea

La Buzău, lupta electorală se duce cu atâta patimă încât rivalităţile se lasă chiar cu blocarea primăriilor. Activitatea administraţiei comunei Gherăseni este paralizată, după ce primarul recent demis de prefect a părăsit instituţia lăsând totul încuiat. Cel care a preluat atribuţiile de primar are mâinile legate, întrucât primarul nu a predat ştampila şi nici documentele instituţiei.

Liberalul Sava Stroe a fost demis prin ordin al prefectului, iar în locul său a rămas viceprimarul Romeo Moise, de la PSD. Acesta nu îşi poate exercita însă funcţia temporară, deoarece primarul suspendat a încuiat biroul şi fişetele. Mai grav este că viceprimarul nu a intrat încă în posesia ştampilei primăriei, acest lucru generând întârzieri la plata salariilor.

”Activitatea primăriei este blocată, deoarece nu deţinem ştampila de primar, care trebuie pusă pe dispoziţiile care se dau şi pentru salarii şi pentru alte chestiuni”, a declarat Romeo Moise, viceprimarul cu atribuţii de primar al comunei Gherăseni. 

Angajaţii primăriei au organizat proteste, pentru a-l îndupleca pe primarul răzbunător să predea ştampila. Totodată, Instituţia Prefectului i-a trimis primarului suspendat o adresă însă acesta ar fi refuzat să meargă la oficiul poştal şi să semneze de primirea documentului. 

Primarul Sava Stroe, ales pe liste PDL şi trecut la PSD în timpul ordonanţei Dragnea nu a mai fost susţinut de PSD pentru un nou mandat şi s-a înscris în PNL, care l-a desemnat candidat pentru Primăria Gherăseni. Sava Stroe a fost demis pe 29 aprilie prin ordin al prefectului, pentru că ar fi migrat de la un partid la altul, contrar legii.

Primarul demis a atacat în instanţă ordinul prefectului şi a făcut o plângere penală împotriva funcţionarilor din primărie de la care ar fi pornit procedura de suspendare, pe care îi acuză de trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Procedeul ”lacătul pe primărie” a fost aplicat mai întâi la Bălăceanu, unde primarul Aurel Tulin a pus lacăt pe biroul viceprimarului, după ce a aflat că fostul subaltern, Mirel Ion, îi va fi contracandidat la alegerile din 5 iunie.

O situaţie similară a fost semnalată câteva zile mai târziu la Berca. Aici, viceprimarul comunei, Ionel Dobriţa, ales pe liste PNL şi trecut la PSD, l-a acuzat pe primarul Valeriu Marcu că îi îngrădeşte accesul în instituţie. Într-un mesaj postat pe Facebook, Dobriţa l-a acuzat de abuz pe primarul în funcţie şi de faptul că îl împiedică să îşi exercite atribuţiile de serviciu.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite