Istriţa, un deal de legendă: legătura cu frumoasa fată a împăratului Carpat

Istriţa, un deal de legendă: legătura cu frumoasa fată a împăratului Carpat

Panoramă de pe vârful Dealului Istriţa

Prima formă de relief pe care vasta Câmpie Română o întâlneşte către munţii Carpaţi se numeşte Istriţa, un masiv deluros din Subcarpaţii de Curbură. Este graniţa imaginară dintre munte şi şes, limita dintre istorie şi legendă, este vatră a strămoşilor geto-daci, graniţă a Imperiului Roman şi, apoi, coridor pentru migratori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dealul Istriţa, de 759 de metri înălţime, este cunoscut mai ales ca loc al descoperirii celui mai valoros tezaur al României, ”Cloşca cu Puii de Aur”, de la Pietroasele, atribuit de istorici goţilor care au trecut pe aceste meleaguri.
 
În spaţiul din jurul masivului Istriţa, găsim o salbă complexă de vestigii care atestă locuirea colinei din vechi timpuri.
 
Grotele de la Năeni, amplasate strategic într-un loc greu de atins de către inamici şi sălbăticiuni, au fost săpate în piatră acum 4.000 - 5.000 ani şi folosite drept adăpost. Într-una dintre ele au fost descoperite o vatră, inscripţii rupestre, dar şi arme şi unelte preistorice. 
 
Dealurile Istriţei au fost populate neîntrerupt, dovadă fiind Necropola Tracică, un mic ansamblu de morminte vechi de peste două milenii. În perioada 800 - 600 î.e.n., locuitorii zonei îşi îngropau morţii în morminte scobite în piatră. Primele astfel de morminte au fost descoperite în 1938. 
 
De asemenea, sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării, Pietroasele, la o adâncime de trei metri, a fost descoperită o aşezare neolitică cu o vechime de 5.500-5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu. Arheologii au scos la lumină mai multe locuinţe mari, cu pereţii din lut, vase pictate, precum şi un vas tip biberon, folosit după toate probabilităţile la alăptatul bebeluşilor.

 
Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă şi foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor şi din când în când cu vânătoarea.
 
Dealul Istriţa a atras atenţia multor scriitori şi istorici, mai ales după descoperirea Tezaurului de la Pietroasa, la 1837, căruia marele Alexandru Odobescu şi-a dedicat cariera.  
 
La rândul său, publicistul Basil Iorgulescu a remarcat priveliştea dăruită de ”muntele cel mai înaintat în câmpie”, de şesul ce se întinde cât vezi cu ochii: ”mai important însă e vederea şirurilor de movile, cari, plecând din poaelel sale, ca nişce raze, merg departe spre câmp, trec Dunărea pe la Hârşova şi dau în Marea Neagră. Se poate dar deduce că pe aci a fost drumul vechilor popoare: Sciţi, Geţi, Daci şi Goţi”. (”Album Monografic”, autor Marcela Marin)
 
Generaţiile care au sălăşluit în cătunele Dealului Istriţa au împletit frumoase legende, una dintre ele vorbind chiar despre originea numelui dat colinei de pe care se poate scruta imensitatea câmpiei şi admira silueta munţilor Carpaţi.

 
Legenda Istriţei
 
Istriţa, fata împăratului Carpat, era nespus de frumoasă şi mai frumoasă decât toate fetele de împărat din vremea aceea. Şi, când i-a venit sorocul, ea s-a logodit cu Făt-Frumos, feciorul împăratului Soare-Apune, cel mai frumos şi mai viteaz dintre toţi feciorii de împăraţi.
 
Nuntă mare a avut loc în palatul Istriţei, chiar pe vârful dealului ce-i poartă numele. Şi, spune legenda, că palatul era făcut de cristal şi învelit to numai cu aur şi argint.
 
După nuntă, tânărul împărat, frumos şi voios ca nimeni altul, a promis că va omorî toate animalele sălbatice din câmpie, scorpii şi balaurii care erau în număr mare.
 
Împreună cu un grup de prieteni a plecat la vânătoare. Lupta era privită de pe deal de tânăra şi frumoasa împărăteasă Istriţa. Deasupra cadavrelor, tânărul împărat ridica movile mari de pământ care se mai văd şi astăzi în câmpie. Voia în felul acesta să astupe din rădăcini toate duhurile rele. De atunci se luptă fiul de împărat şi ea aşteaptă pe vârful dealului unde a fost palatul.
 
Atras în nenumărate capcane, Făt-Frumos a ajuns la marea cea mare, rătăcindu-se. Legenda spune că atunci când aude veşti bune, Istriţa se bucură şi soarele o îmbracă în razele sale aurii, iar când aude veşti rele se întristează, norii o cuprind şi ea plânge. Lacrimile se transformă în şuvoaie repezi care se preling în câmpie căutând să ajungă la marea cea mare, să se unească cu cele ale lui Făt-Frumos, doar,doar, i-o afla pe această cale urma. (Dumitru Ion Dincă, ”Nevăzuta faţă a tezaurului de la Pietroasa”)
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările