Descoperirea criminalului unei femei din Buzău bate pasul pe loc

Descoperirea criminalului unei femei din Buzău bate pasul pe loc

O crimă produsă în urmă cu mai bine de o lună pare a fi un mister greu de elucidat de către anchetatorii buzoieni. La jumătatea lunii iulie, cadavrului unei femei a fost descoperit pe raza comunei Gălbinaşi. Anchetatorii au aflat că victima fusese dată dispărută de fratele ei pe 20 iunie, însă căutările au fost zadarnice timp de aproape trei săptămâni.

Ştiri pe aceeaşi temă


Pe 17 iulie, un cadavru aflat în stare avansată de descompunere, acoperit cu frunze şi crengi, a fost găsit la marginea satului Tăbărăşti, iar două zile mai târziu a venit şi confirmarea că trupul neînsufleţit aparţine femeii dată dispărută. 

Necropsia a stabilit că moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat unei lovituri puternice în zona capului.

Aurica Anghel a fost văzută pentru ultima dată în seara zilei de 17 iunie. Ea trăia în concubinaj cu Marian Comănici, un bărbat din satul Tăbărăşti. 

Zile în şir, echipaje de poliţie şi jandarmerie, sprijinite de angajaţi ai Primăriei Gălbinaşi, au căutat-o pe femeie şi chiar ar fi trecut pe lângă cadavru. 

Cunoscută cu probleme psihice, aceasta primea o pensie de han­dicap şi mai câştiga din munca cu ziua. Ea s-ar fi lăudat pe la oamenii din sat că a strâns câteva zeci de milioane de lei vechi şi că îi poartă la ea, într-o legătură. Asupra cadavrului nu a mai fost găsită însă nicio sumă de bani.

Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, fiind schimbată încadrarea în omor, apoi în omor calificat. 

Unul dintre suspecţi este concubinul femeii, pe care anchetatorii l-au ridicat pentru audieri de la serviciul de gospodărire al Primăriei Gălbinaşi, acolo unde presta ore de muncă în folosul comunităţii în schimbul încasării ajutorului social. 

Un alt bănuit este un bărbat din Gălbinaşi care a mai fost condamnat, în trecut, pentru crimă. Se pare că bărbatul, care executase peste 25 de ani de închisoare, fusese eliberat de curând.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: