Conducerea Inspectoratului Şcolar Buzău a fost schimbată. A plecat Florina Stoian, vine Geta Burducea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a emis ordinele de încetare a mandatelor de inspector şcolar general pentru cele trei şefe ale IŞJ Buzău, valabile începând cu data de astăzi. Imediat a sosit şi decizia de  numire în funcţie la şefia IŞJ. Este vorba despre Geta Burducea, care a fost numită general interimar printr-o adresă sosită la IŞJ.

Astăzi au sosit faxurile de la minister privitoare la destituirea din funcţie a şefei ISJ Florina Stoian şi a celor două adjuncte Nela Wamsidel şi Daniela Palcău. Contractele de management ale celei trei inspectoare se desfac începând cu data de astăzi.

”Vom contesta, toate trei, ordinul de demitere. Aşa cum am contestat şi evaluarea făcută de minister. E posibil să ne întoarcem în funcţii, n-ar fi prima oară depinde ce va spune justiţia”, a declarat Florina Stoian.

Florina Stoian a mai precizat că ministerul a trimis şi ordinul prin care Geta Burducea, fost şef al instituţiei, a fost numită Inspector Şcolar General Adjunct. Ea a fost delegată de Minister să preia conducerea interimară a Inspectoratului. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite