Cârnaţii de Pleşcoi şi covrigii de Buzău, comercializaţi doar cu un logo special

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cârnaţii de Pleşcoi, printre produsele tradiţionale atestate de Minister
Cârnaţii de Pleşcoi, printre produsele tradiţionale atestate de Minister

Cârnaţii şi babicul de Pleşcoi, pastrama de oaie şi porc, covrigii de Buzău dar şi renumita Tămâioasa românească de Pietroasa nu vor mai putea fi comercializate dacă nu vor avea aplicat un logo special. Este o măsură iniţiată de Ministerul Agriculturii,  pentru a preveni înşelarea consumatorului.

Multe dintre cele 4.400 de produse tradiţionale din România clasificate conform vechii  legislaţii nu erau cu adevărat tradiţionale, astfel ca în multe cazuri românii care preferă acest gen de produse au fost înşelaţi, a declarat ministrul Agriculturii.

Iniţiativa Ministerului Agriculturii, al Sănătăţii şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), reglementează situaţia produselor ”tradiţionale în sine sau care exprimă tradiţionalitatea”. Actul normativ precizează clar că produsele  tradiţionale se vor comercializa purtând un logo special.

Potrivit noilor norme, cantitatea produsă zilnic va fi limitată, la un aliment tradiţional, la 400 de kilograme sau litri pe zi, cu excepţia produselor de panificaţie, unde cantitatea nu trebuie să depăşească 800 de kilograme pe zi.

În aceste condiţii, mulţi dintre producătorii buzoieni cu produse atestate tradiţional pe veche legislaţie ar avea serios de suferit.

La sfârşitul anului trecut, la nivelul judeţului Buzău, potrivit vechilor norme, 18 agenţi economici erau atestaţi tradiţional pe diverse domenii, potrivit datelor prezentate de Direcţia pentru Agricultură Buzău.

În panificaţie, cei mai reprezentativi erau SC Boromir, SC Brutarex şi SC Ginar Prod. Cu produse din carne se remarcă SC Tri 94 Prod. Com, SC Comsoradi SRL, SC Valmar şi SC Produse Tradiţionale Gabioti din Pleşcoi, cu produse din lapte se evidenţiază SC Meridian Agroind, iar cu produse din tomate SC Legume -Fructe. 

În domeniul vinificaţiei, atestarea pentru produsul tradiţional – Tămâioasa Românească de Pietroasa a fost primită de SC D.V.V. Pietroasa şi de SC Casa de Vinuri Zoreşti.

Citeşte şi:

Ghidul celor mai frumoase sate din România, ediţia 2013 - 2014, va fi lansat vineri la Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite