Calităţile curative ale ceaiului de cimbru. „Lăstarii sunt suculenţi şi foarte aromaţi, cu proprietăţi medicinale valoroase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceaiurile au o mulţime de beneficii pentru sănătate, iar flora specifică ţării noastre este bogată în plante recomandate consumului. Ceaiul de cimbru, o adevărată minune pentru organism, are foarte multe proprietăţi curative, care sunt mai puţin cunoscute.

Cimbrul s-a folosit pentru tratarea bolilor, începând de la gripă şi până la epilepsie, ani la rând. Acesta se amesteca în părţi egale cu lavandă şi se împrăştia pe jos, pentru eliminarea mirosurilor neplăcute.

Conţine vitamine şi minerale, potasiu, fier, calciu, contribuie la regularizarea circulaţiei sanguine, dar şi la eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, este bogat în vitaminele A, C, B.

Printre compuşii activi din cimbru se numără uleiurile volatile, precum carvacol, linalol, pinen, borneol, timol, taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile.

Frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea şi condimentarea preparatelor culinare, având şi efect terapeutic.

”Are o aromă deosebită şi poate fi utilizat ca plantă condimentară, dar şi ca plantă medicinală. Este apreciată foarte mult pentru proprietăţile sale curative. Cimbrul se păstrează foarte bine. Lăstarii sunt suculenţi, parfumaţi, foarte aromaţi, cu proprietăţi medicinale valoroase”, spune Costel Vânătoru, cercetător. 
sideritis

Cimbrul acţionează ca antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant. Este calmant al tusei, diuretic, analgezic, tonic capilar.

Preparatele pe bază de cimbru sunt indicate în caz de dispepsii, dischinezii biliare, viermi intestinali, plăgi, reumatism, gută, seboree. 

Planta ajută la tratarea problemelor digestive precum aerofagia, eructaţia persistentă, flatulenţa, digestia leneşă şi fluxul biliar sărac, precum şi la calmarea tusei, guturaiului şi astmului.

Ceaiul se prepară prin infuzarea unei linguriţe de plantă uscată şi mărunţită, într-o cană cu apă fierbinte, pentru 10-15 minute. 

Se strecoară şi se bea călduţ, cu înghiţituri mici şi rare, pe parcursul a 15 minute. Se pot bea trei căni pe zi. Sub formă de gargară poate fi administrat în amigdalite, faringite, laringite. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite