Un jandarm braşovean, negociator de top: a salvat un bărbat care ameninţa că se aruncă în prăpastie

Un jandarm braşovean, negociator de top: a salvat un bărbat care ameninţa că se aruncă în prăpastie

Un jandarm braşovean a salvat un bărbat care a vrut să se arunce în prăpastie. FOTO: IJJ Braşov

Jandarmul Marian Blajiu a dat, din nou, dovadă de curaj şi pricepere într-o negociere. El a salvat un bărbat care ameninţa că se aruncă de pe o stâncă, într-o prăpastie foarte adâncă. Jandarmul primse în urmă cu un an distincţia „Pro Urbe” din partea comunităţii braşovene

Ştiri pe aceeaşi temă

Un jandarm braşovean a reuşit să împiedice o tentativă de suicid din „Prăpăstiile Zărneştilor”. Un bărbat de 39 de ani, din localitatea braşoveană Măgura, a ajuns pe marginea unei prăpăstii şi a ameninţat că se aruncă în gol. Bărbatul a spus că, dacă vede un poliţist în zonă, se aruncă. 
 

Cum s-au derulat lucrurile 

 
Un apel a sosit, prin numărul unic 112, vineri, în jurul orei 15:00, la Unitatea de jandarmi montani, iar aceştia au pornit în căutarea bărbatului. Sub conducerea plutonierului adjutant şef Marian Blajiu, jandarmii au făcut mai multe căutări, pe baza coordonatelor GPS ale apelantului. Zona în care se afla bărbatul este greu accesibilă, iar bărbatul a fost găsit şi după urmele pe care le-a lăsat în zăpadă. În cele din urmă, acesta a fost salvat datorită experienţei jandarmilor montani. 
 
„Jandarmii l-au găsit pe bărbatul care ameninţa că se sinucide în zăpadă foarte mare, cum era în toată zona respectivă. Nu era echipat corespunzător. Undeva la o oră, o oră şi ceva au durat negocierile, pentru că el nu a avut o revendicare clară, nu a spus că doreşte ceva, a spus să-l lase singur, că el se aruncă şi chiar, la un moment dat, zicea: <Să plece odată turişti ăia de jos, că m-arunc şi nu vreau să mă vadă turiştii!>. Acesta era motivul invocat de el pentru care făcea o pauză. Colegul nostru s-a retras, iar s-a dus să-l vadă ce face şi, în cele din urmă, după vreo oră de discuţii, pentru că îl cunoştea, deoarece locuiesc în aceeaşi comunitate, i-a spus: „Dar nu-mi dai o ţigară?”. Şi, atunci, colegului nostru, deşi nu fumează, i-a strălucit în minte în momentul respectiv să-i spună că-i dă o ţigară şi s-a apropiat de el. Bărbatul a întins mâna, chipurile, după ţigară, iar colegul nostru, efectiv, l-a tras de acolo şi l-a dus într-o zonă sigură, pentru că era foarte aproape de acel versant stâncos din Prăpăstiile Zărneştilor”, a povestit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, Ion Zaharia. 
 
Motivul pentru care omul a vrut să se sinucidă avea legătură cu trecutul său, ceea ce îi afecta toată viaţa.
 
„El spunea că, oricum, n-are rost să trăiască, era foarte supărat pe faptul că, din ceea ce a relatat el, ar fi avut antecedente penale şi ar fi făcut puşcărie şi, atunci, tot el spunea că „oricum, eu tot mă duc la puşcărie, toată lumea zice că sunt puşcăriaş” şi el se simţea marginalizat. Spunea că a lucrat în multe locuri şi peste tot îl numeau puşcăriaş. Omul spunea că nu poate avea o viaţă normală şi alte lucruri de genul acesta a invocat”, a mai precizat reprezentantul jandarmilor braşoveni. 
 
Plutonierul adjunct şef Marian Blajiu, şeful Postului de Jandarmi Montan Zărneşti, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi jandarmi montani din unitate, a primit de-a lungul carierei mai multe premii şi distincţii pentru activitatea lui, iar anul trecut a primit şi titlul „Pro Urbe” din partea comunităţii braşovene.
 
Vă mai recomandăm: 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările