Primăria scoate la licitaţie locuri de parcare în cartierul Astra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abonamentele de parcare pe un an costă între 120 şi 156 de lei în funcţie de zonă

La finele lunii martie, erau 31.377 de locuri în parcările rezidenţiale pentru care se organizaseră licitaţii, însă numai  27.896 dintre acestea au fost plătite, iar alte 1.376 au fost atribuite gratuit, unor categorii speciale de beneficiari, conform legii.

Primăria Braşov va organiza noi licitaţii pentru atribuirea locurilor rămase libere în parcările de reşedinţă din municipiu.a această oră, peste 2.100 de locuri au rămas libere. La acestea, se adaugă şi cele amenajate de către municipalitate în ultimul timp. Potrivit purtătorului de cuvâny al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, sunt considerate locuri libere cele care nu au fost atribuite niciodată, dar şi cele care au fost ocupate, dar nu s-a mai plătit chiria.

La licitaţiile de reatribuiri vor fi incluse şi locurile la care proprietarii au renunţat motivat, fie pentru că şi-au vândut maşinile sau fie că şi-au schimbat domiciliul. Sunt şi o serie de proprietari care şi-au închiriat locul de parcare pe o perioadă de cinci ani, dar nu l-au mai plătit.
„Cei care au plătit abonamentul în 2014, dar nu au mai achitat suma aferentă anului în curs, deşi, potrivit contractului, ei folosesc acest loc timp de cinci ani, rămân cu obligaţia de a achita taxa aferentă acestor locuri. În această situaţie sunt aproximativ 800 de proprietari de autoturisme”, a explicat Toarcea.

Vor fi licitate parcările din zonele Astra I şi II

Prima zonă pentru care se vor organiza licitaţii de atribuire este Astra I între Calea Bucureşti nr. impare – Saturn – Marte – Zizinului nr. pare, inclusiv zona Popa Şapcă. Astfel, pe 18 mai vor fi organizate licitaţiile pentru locurile de pe str. Traian (nr. 4 şi 48) str. Zizinului (nr.40-48), Calea Bucureşti (nr. 61, 63, 65, 69, 87), str. Lunii (nr.1 şi 4), str. Înfrăţirii (nr. 6, 8, 9, 21, 25), str. Aurora nr. 25, str. Herman Oberth (nr. 27, 29, 31), B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.16.

Licitaţia va avea loc de la ora 10.00 şi tot în aceeaşi zi, de la aceeaşi oră, vor fi licitate şi parcările de pe Drumul Cernatului fără nr. şi numerele 30, 32, 34. O a doua tură de reatribuiri pentru această zonă se va face în 7 septembrie.
Următoarea licitaţie programată de Primăria Braşov este pentru Astra II (între Calea Bucureşti nr. pare – Berzei – Zorilor – Carpaţilor nr. impare), inclusiv str. Carpaţilor nr. 64A, Colonia Metrom (fără nr., nr.5, 8, 12) (fără str. Carpaţilor nr. 59A şi 59B).

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite