Pelerinaj de Florii, diseară, pe străzile Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de credincioşi sunt invitaţi, sâmbătă, la un pelerinaj care reface drumul lui Isus din Betania către Ierusalim. Procesiunea este o premieră, la Braşov.

Sărbătoarea Floriilor, una dintre cele mai importate din an, va fi anunţată la Braşov printr-un pelerinaj organizat mâine, 16 aprilie. Iniţiativa aparţine protopopului Dănuţ Benga şi lui Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Pelerinajul va începe la ora 17.00, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului", din Piaţa Sfatului, unde se vor sfinţi şi ramurile cu care se pleacă în procesiune.

Credincioşii vor porni către Biserica „Sfântul Nicolae", din Piaţa Unirii, însă se vor opri şi la Biserica „Sfânta Treime", de pe strada George Bariţiu. Pe drum, pelerinilor li se vor alătura şi credincioşii de la Biserica „Cuvioasa Parascheva", de pe strada Gh. Baiulescu.

Deşi un astfel de pelerinaj se organizează pentru prima dată la Braşov, ne aşteptăm la un număr destul de mare de credincioşi, câteva sute. Dacă vremea va fi frumoasă, suntem convinşi că ni se vor alătura chiar şi mai mulţi braşoveni. Dorim ca acest tip de manifestare să devină un obicei, pe care să îl punem în practică în fiecare an", a declarat preotul protopop Dănuţ Benga.

Drumul Mântuitorului, „reînviat" 

Procesiunea va dura aproximativ două ore şi va reitera drumul lui Isus către Ierusalim. „Pelerinajul are dublu scop: mistic şi teologic. Semnifică drumul parcus de Isus către Ierusalim. Pelerinajul pregăteşte sărbătoarea de a doua zi. În Biserica «Sfâtul Nicolae», credicioşii vor poposi pentru binecuvâtarea icoanelor", a explicat preotul Dănuţ Benga. La ceremonie va lua parte şi Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite