O farsă făcută de două adolescente, care au sunat la 112, a mobilizat zeci de poliţişti din Braşov

O farsă făcută de două adolescente, care au sunat la 112, a mobilizat zeci de poliţişti din Braşov

Două adolescente de 13 şi 15 ani din Braşov au sunat la 112 şi au anunţat că au răpite de pe stradă de către doi bărbaţi care le-ar fi obligat să se urce în maşina lor. Au fost mobilizaţi peste 80 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, iar la final totul s-a dovedit o farsă: cele două fete au sunat la 112 „pentru amuzament”, de pe un telefon mobil găsit pe stradă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru „lipsire de libertate în mod ilegal" după ce duminică seară, în jurul orei 19.30, o tânără a sunat 112, reclamând că, în timp ce se afla într-un parc din localitatea Tărlungeni din judeţul Braşov, atât ea, cât şi o altă tânără ar fi fost constrânse de către doi bărbaţi să se urce într-o maşină, au transmis, marţi, reprezentanţii Înspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, potrivit hotnews.ro.

După primirea apelului, peste 80 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au plecat în căutarea fetelor şi au fost făcute filtre pe şosele.

Poliţiştii le-au identificat pe cele două fete în vârstă în vârstă de 13 ani, respectiv 15 ani, şi au stabilit că acestea făcuseră o farsă. Ele au găsit pe stradă un telefon mobil cu cartelă funcţională, de pe care au sunat de mai multe ori la 112, „pentru amuzament".

Cele două fete au fost amendate pentru alertarea falsă a autorităţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările