Noul termen pentru Aeroportul Braşov, anul 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov spun că au şapte investitori interesaţi să facă Aeroportul. Fonduri europene nu se pot obţine pentru această investiţie, în ciuda celor declarate de mai mulţi politicieni.

Investiţia la aeroport se ridică la 60 de milioane de euro. „Firmele sunt din zona Orientului Mijlociu, Germania, Italia, Statele Unite ale Americii şi posibil Franţa sau China. Dacă vom găsi un investitor serios, este posibil ca în 2015 să avem deja aeroportul”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihai Pascu, citat de bzb.ro.

Aeroportul va aduce mult mai mulţi turişti la Braşov, oraşul de sub Tâmpa fiins pe locul al doilea la nivel naţional ca număr de vizitatori după Bucureşti. Studiile arată că Braşovul ar putea atrage 20% dintre turiştii care aterizează la Otopeni. Aeroportul se va întinde pe 209 hectare, iar terminalul va avea 10.000 de metri pătraţi. În mod direct, aeroportul va crea în jur de 4.000 de locuri de muncă. Se estimează că alte 6.000 de locuri de muncă vor fi create la companiile care îl vor deservi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite