Legăturile Mureşenilor cu cei care au înfăptuit Unirea Principatelor. Portret inedit al Domnitorului Unirii

Legăturile Mureşenilor cu cei care au înfăptuit Unirea Principatelor. Portret inedit al Domnitorului Unirii

Portret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza atribuit lui Mişu Popp FOTO Ioan Buciumar

Familia Mureşenilor a avut legături de prietenie strânse cu mulţi dintre moldovenii care au înfăptuit Unirea Principatelor. Iacob Mureşianu a primit un tablou cu un portret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, atribuit lui Mişu Popp

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă este situat în Transilvania şi nu a făcut parte din România după Unirea Principatelor din 1859, Braşov are puternice legături cu Mica Unire. Oraşul de la poalele Tâmpei s-a dovedit prietenul celor care au înfăptuit Unirea din 24 Ianuarie cu mulţi ani înainte de eveniment. 
 
„După înfrângerea Revoluţiei de la Iaşi, în Transilvania, la Braşov, şi în drum spre Blaj, precum şi la întoarcere, Mureşenii sunt gazde pentru Costache Negruzzi, pentru Costache Negri, pentru Vasile Alecsandri şi pentru tânărul ofiţer Alexandru Ioan Cuza. Tot aici, la Braşov, apar şi „Prinţipiile noastre privind reformarea patriei”, de la 1848, iar, în 1859, Iacob Mureşianu, redactor şef al Gazetei Transilvaniei, publică articole favorabile unirii, încă dinainte de 5 ianuarie, dar şi între 5 şi 24 ianuarie”, a dezvăluit muzeograful Ovidiu Savu, de la Muzeul Casa Mureşenilor Braşov.
 
Iacob Mureşianu şi Alexandru Ioan Cuza au fost legaţi de o frumoasă prietenie. Cei doi îşi scriau frecvent, însă, din păcate, la percheziţiile din 1868 ale austriecilor, Iacob Mureşianu a fost nevoit să distrugă o mare parte din această corespondenţă. Au rămas, totuşi, alte mărturii ale acestei prietenii. 
 
„Avem, iată, de-a face şi cu alte documente. Cu Hora lui Cuza, din arhiva Mureşenilor, cu documente şi chiar cu un paşaport diplomatic semnat de domnitorul Unirii, un paşaport pentru Gheorghe Ion, un mare comerciant din Braşov, care se află, în original, la muzeu. Avem şi un tablou inedit, un portret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, atribuit lui Mişu Popp. Nu este restaurat, dar nu s-a mai văzut un astfel de portret”, a mai explicat Ovidiu Savu.
 
Mureşenii şi braşovenii, în general, au fost susţinători nu numai ai Unirii Principatelor, ci şi ai Marii Unirii, petrecute mai bine de o jumătate de veac mai târziu. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările