FOTO VIDEO A fost aleasă Miss Braşov 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MIss Braşov 2015

Prima ediţie a concursului de Miss Braşov a debutat timid. Extrem de timid. Chiar şi în ceea ce priveşte numărul de spectatori, care au umplut cu puţin peste jumătate din sala Teatrului „Sică Alexandrescu“.

Seara a fost animată de Dan Ghiţă, foarte bun show-man de televiziune, care de multe ori a derapat cu glumele către suburban. A avut şi o parteneră care ne-a reţinut atenţia prin faptul că a spus răspicat pe scenă de vreo trei ori că şi-a luat în serios rolul de „bibelou“ (a fost inexistentă), după ce îi călcase pe rochie colegul de scenă.

Toată lumea care a venit s-a aşteptat să vadă multe fete frumoase, iar talentele lor suplimentare ar fi făcut un spectacol pe cinste. Din păcate, nu a fost aşa. Nu toate fetele au avut un moment artistic sau de îndemânare în vreun domeniu.

Trebuie spus din start că deschiderea concursului a fost făcută cu un moment muzical foarte bun, al Silviei Preda, care a interpretat o piesă a cântăreţei Whitney Houston. A fost de departe cea mai bună, iar acest lucru a fost constatat de ambele jurii – cel oficial şi cel al presei, ea fiind desemnată Miss Braşov 2015.

Silvia Preda a absolvit Universitatea Naţionala de Muzică din Bucureşti – Facultatea de interpretare muzicală, ceea ce s-a şi văzut. A fost al doilea moment reuşit al serii, după interpretarea de excepţie a unui poem de către poetul Adrian Munteanu, într-unul dintre momentele de pauză.

Patricia Ursan a fost votată de public Miss Popularitate – face master Financiar Bancar la Universitatea Transilvania din Braşov.  Anitta Toma şi Ioana Maria Cutugno au obţinut locurile doi, respectiv 3 la concursul Miss Braşov 2015.

Au urmat alte momente artistice: „recitări“ de poezie (de fapt lecturi), muzică, desen şi dans, pe care le puteţi viziona mai jos.

Pe de altă parte, iar aici nu este vina fetelor, au fost îmbrăcate de organizatori total anapoda. Ţinutele prezentate au fost total neinspirate în multe cazuri. Nepoata regretatului actor şi dramaturg săcelean Darie Magheru, Ioana Segreţeanu, a recitat din opera înaintaşului său (şi aceasta neinspirat aleasă) într-o ţinută de hip hop.

După cum remarca cineva din sală, fetele au fost îmbrăcate la partea de prezentare a momentelor artistice cu ce li s-a potrivit ca dimensiune din garderoba sponsorului. Dacă veneau cu ţinutele de acasă ar fi fost mult mai bine…

Iată prezentarea fetelor, în ţinuta de seară!

Proba costumului de baie a fost bifată de concurente, toate îmbracate într-un body. Nici vorbă de bikini (costumul format din slip şi un sutien de dimensiuni reduse). Dar, pe undeva, poate a fost bine şi aşa rău, pentru că multe dintre concurente puteau candida ca modele nu la un concurs de Miss, ci pentru a-i poza lui Rubens (Peter Paul, celebru pictor flamand, cunoscut pentru reprezentările sale feminine voluptoase). Probabil din acelaşi motiv nici nu am aflat dimensiunile de model ale fetelor…

Seara s-a încheiat în acelaşi ton, aşa cum au decurs ostilităţile conduse de prezentatorul Dan Ghiţă: „Maestre, muzica pentru premiere, aplauze şi gata! pam! pam! praf de mers…“. Din păcate, evenimentul nu s-a ridicat nici măcar la înălţimea unui concurs de Miss la un liceu. Dar, cum se spune, s-a spart gheaţa, sperăm la mai bine la ediţia următoare…

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite