FOTO 75 de cupluri au sărbătorit împreună Nunta de Aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirii au fost sărbătoriţi de primărie pentru cei 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Cu toţii au spus că secretul unei căsnicii fericire este iubirea, respectul faţă de partener şi compromisurile.

Sărbătoriţii au primit în dar o petrecere, o diplomă, iar doamnele au primit flori de la primarul şi viceprimarul Braşovului. „Sunt prezente aici cupluri care au cel puţin 50 de ani de căsătorie. Unii au ani de căsătorie cât nu avem mulţi dintre noi ca vârstă. Trebuie să învăţăm foarte multe de la ei, pentru că ei au construit acest oraş, generaţiile lor au cosnstruit această ţară, aşa că trebuie să-i respectăm şi să-i preţuim aşa cum merită. Pentru mine ei sunt bunici sau părinţi şi trebuie să le urăm sărbători fericite şi să le mulţumim pentru tot ce au făcut în anii în care au fost în activitate şi în ceea ce fac acum. Unii sunt activi în asociaţiile de proprietari unde locuiesc sau în alte locuri, alţii au grijă de nepoţi sau de copii, iar pentru asta trebuie să le mulţumim“, a declarat domnul primar George Scripcaru.
 

Constantin şi Ioana Loghin sunt cuplul cu vechimea cea mai mare din actuala ediţie a „Nunţii de aur“. Ei vor împlini în curând 58 de ani de căsătorie neîntreruptă. La 74, respectiv 83 de ani, cei doi îşi amintesc cu plăcere cum s-au întâlnit „la un bal, celebrele seri dansante care se făceau pe timpurile noastre”. El era colonel, ea abia terminase liceul, iar un ofiţer sovietic le-a făcut cunoştinţă. S-au plăcut din prima, s-au căsătorit, iar acum se bucură de cei trei copii şi trei nepoţi pe care îi au. „Iubirea, căldura, înţelegerea, dar şi încrederea unul în altul ne-au adus până aici”, ne-au spus soţii Loghin, pregătindu-se să iasă la dans.

Pe aceeaşi temă:

Cel mai bătrân veteran de război din România a împlinit 100 de ani

Nicolae Purcărea a împlinit 90 de ani

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite