Cum s-a colorat râul dintr-un sat pitoresc de munte din România. „Este un pigment foarte concentrat de culoare acrilică“

Cum s-a colorat râul dintr-un sat pitoresc de munte din România. „Este un pigment foarte concentrat de culoare acrilică“

Aşa arată pârâul Tisa dintr-un cochet sat braşovean. FOTO: Facebook / Silviu Ivan Nunvailer

Un incident mai puţin obişnuit a avut loc într-un cochet sat din judeţul Braşov, unde apa unui pârâu s-a colorat într-un albastru intens.

Întreaga întâmplare a fost făcută cunoscută de Silviu Ivan-Nunvailer, care a postat pe Facebook mai multe fotografii, însoţite de un scurt text în care semnalează neobişnuitul eveniment.
 
„Aşa arată Pârâul Tisa din Simon, Comuna Bran, astăzi 18 Mai 2020. Sursa poluării este pe Strada Valea Tisei, între numerele 16 şi 20. Am sunat la 112, Garda de Mediu Braşov sş Primăria Bran care va trimite agenţi de la poliţia locală să constate deversarea. Voi trimite o sesizare scrisă către Garda de mediu diseară”, a scris Nunvailer.
 
 
A revenit ulterior şi a clarificat situaţia şi a informat că poliţiştii locali au amendat un artist local, după ce s-a stabilit că vopseaua care a ajuns în apele pârâului şi i-a dat această culoare neobişnuită a provenit din curtea acestuia,
 
„Am sunat în dimineaţa asta la politţa locală din Bran. Agenţii au fost ieri, au constatat problema şi au aplicat o amendă. În râu a ajuns vopsea acrilică concentrată din curtea unui artist local. Am discutat telefonic şi cu doamna Anne Chiriţescu de la care a pornit accidentul şi care a comentat mai jos la aceasta postare”, a adăugat Nunvailer.
 
Pictoriţa Anne Chiriţescu a explicat şi ea ce s-a întâmplat: „Din fericire a fost doar un mic accident nefericit! A fost spart din greşeală un bidon cu pigment foarte concentrat de culoare acrilică, pe bază de apă, pentru pictură. Non toxică şi non alergică”, a precizat artista, care s-a şi scuzat. „Dintr-o proastă inspiraţie., spărgându-mi-se un pigment de vopsea acrilică albastră, am curăţat găletuşa în pârâu. I-am spus poliţistului care achetează că eu am facut nesăbuinţa deoarece el nu vazuse nici o urmă... Am luat amendă. Îmi asum. Mă simt îngrozitor de ceea ce am facut, cu atât mai mult cu cât şi eu şi soţul sunt apărători ai mediului şi vroiam să facem la rândul nostru, o sesizare pentru dejecţiile care sunt vărsate de către săteni, în acest pârâu.... Şi nu numai. Resturi de ţuică...borhot etc”, a mai scris artista, care a anunţat la final că îi invită pe toţi cei care au criticat-o sau aui dat dovadă de înţelegere la un ceai, la sugestia unuia dintre cei care au comentat pe marginea subiectului. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: