Controverse despre imnul României. Altcineva ar fi compus „Deşteaptă-te, române!”, nu Anton Pann

Controverse despre imnul României. Altcineva ar fi compus „Deşteaptă-te, române!”, nu Anton Pann

Preotul profesor Vasile Oltean (dreapta) spune că autorul melodiei Imnului Naţional este Gheorghe Ucenescu FOTO Ioan Buciumar

Preotul profesor Vasile Oltean spune că Imnul României nu a fost scris de Anton Pann, ci de braşoveanul Gheorghe Ucenescu. Fostul director al Muzeului Primei Şcoli Româneşti are şi o serie de dovezi în acest sens.

29 iulie este ziua în care românii sărbătoresc Imnul Naţional, „Deşteaptă-te, române!”. Cu această ocazie, Instituţia Prefectului a organizat un ceremonial militar şi religios, la care au asistat şi câteva zeci de braşoveni. 
 
„La o scurtă perioadă după ce am sărbătorit Ziua Drapelului Naţional, astăzi sărbătorim Ziua Imnului Naţional. Un Imn Naţional cu care noi, braşovenii, ne mândrim, pentru că, aşa cum arată ultimele cercetări istorice şi cele făcute de către domnul profesor doctor Oltean, de aici, de la noi, de la Braşov, acest imn a fost creat de Andrei Mureşianu la Braşov şi a fost cântat pentru prima oară la Braşov”, a declarat Cătălin Văsii, prefectul Braşovului.
 
Potrivit datelor oficiale, imnul a fost cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, de către Anton Pann. Preotul profesor Vasile Oltean contestă informaţia şi aduce argumente pentru spusele sale. 

Vasile Oltean invocă autobiografia preotului Bonifatie Pittiş, publicată în 1933, care povesteşte că, la 1848, mai mulţi revoluţionari s-au strâns în grădina sa. 
 
„Era în grădina lui Bonifatie Pittiş, în Şchei, la un „prânz de cireaşă”, cu revoluţionarii veniţi de la Blaj şi le cânta mai multe cântece, de faţă fiind şi poetul Andrei Mureşianu, care era rudă cu Bonifatie Pittiş, preotul. Şi, în momentul în care Gheorghe Ucenescu, mare cântăreţ – cânta la două biserici şi era profesor la şcoala din Şchei – a cântat un preafrumos cântec – „Din sânul maicii mele” (să nu vă surprindă ce vă spun: era cântec de înmormântare, îl cânta la înmormântarea unei femei, vedeţi ce trist e imnul) – lui Mureşianu i-a plăcut şi i-a zis să vină şi duminica viitoare, că va face nişte versuri”, a povestit preotul profesor Vasile Oltean, fost director la Muzeul Primei Şcoli Româneşti. 
 
Într-o singură noapte, Andrei Mureşianu a scris versurile cântecului care avea să devină Imnul României. 

„Şi Ucenescu a adaptat melodia, i-a învăţat pe toţi să-l cânte şi l-a cântat apoi pentru toţi elevii lui de la Şaguna şi elevii de la Şcoala din Şchei şi l-a făcut public şi abia după doi ani a venit aici Anton Pann şi a auzit cântecul, l-a învăţat şi Anton Pann după doi ani. L-o fi cântat şi la Vâlcea, după doi ani, dar nu în 1848”, a mai spus fostul preot. 

Vasile Oltean spune că Anton Pann a cântat, într-adevăr, în 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, un cântec frumos, aşa cum se spune în documente, pentru că el avea zeci de cântece frumoase, însă nu era vorba de actualul imn.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările